Ciucas Trail Running 2011 sau povestea primului maraton

„To describe the agony of a marathon to someone who’s never run it is like trying to explain color to someone who was born blind.” Jerome Drayton

Asteptam de mult timp sa scriu povestea primului meu maraton montan. Mult timp mi-am imaginat ce voi scrie, cum voi scrie, ca acum sa nu-mi gasesc cuvintele. Mi-e greu sa descriu amalgamul de sentimente pe care le’am trait cu numai 3 zile in urma.  Si totusi incerc, sa nu se supere nimeni daca n-o sa reusesc. Am zis!
Toata saptamana de dinainte am avut emotii cu privire la maratonul ce urma. E concursul pe care l-am asteptat tot anul si eram curioasa daca pot face fata unui maraton. Ce’i drept am alergat anul acesta si la Maraton 7500 unde atat distanta cat si diferenta de nivel a fost mai mare, insa atunci am facut echipa cu Bogdan, atunci am mers mai mult decat am alergat, atunci am scos 14 ore jumatate. Acum imi propun cu 7 ore mai putin.

In  Cheia vremea e faina de dimineata, la fel pare si sus. Ne aliniem si noi la start
undeva in plutonul median. Incepe numaratoarea inversa la ora 9.00. Eu ma chinui sa-mi deschid mp3-ul. Cand se pleaca inca nu reusisem, dar il deschid pe parcurs. Cateva sute de metri se alearga pe asfalt. Destul de multa lume pe margine care face poze puhoiului de oameni ce se avanta in munti.
Urmeaza prima panta si prima oprire. Bogdan e imediat in spate si ma mustra putin. Dar se termina panta si incep sa alerg. Drumul nostru cauta usor usor iesirea din Cheia si ne afunda in padure. Alerg portiunile de plat si merg cat se poate de repede pe portiunile in panta. Cu toate astea am impresia ca sunt prea in spate. (Nu stiu cum se face ca nu pot sa scap la nici un concurs de sentimentul asta). Urmeaza un „photo jump” de care multi concurenti nu cred ca au stiut ca nu prea i-am vazut sarind, oricum o idee excelenta a organizatorilor, apoi din nou plat si il depasesc pe domnul Cristian Chiurlea, un domn care la 72 de ani „le da ceata” multor concurenti mult mai tineri. Pe urmatoarea urcare ma depaseste Mihaela Puiu-o tipa dintre fruntasele clasamentelor de gen-si ma intreb ce a patit de e asa in spate (exclud din start posibilitatea ca eu sa ma aflu in fata). Incerc sa ma tin dupa ea si mi se pare ca are un ritm perfect. Merge tare acolo unde se merge, alearga si depaseste acolo unde se alearga. Un timp tin ritmul ei. Apoi dispare. Traseele de semimaraton si maraton se despart curand, iar noi urmam poteca pe banda albastra, la vale. Alerg. Am doi „iepuri” in fata pe care ii ajung si un tip care alearga in spatele meu dar care nu se incumeta sa depaseasca asa ca ma forteaza oarecum sa tin ritmul. Alerg alaturi de 3 baieti pana la iesirea in forestier. Ma opresc putin si deodata imi aduc aminte de cuvintele lui Bogdan care ma izbesc ca o palma grea : „forestierul o sa faca diferenta”. Asa ca incep sa alerg din nou si, surprinzator, ma simt bine. Aici ma ajunge domnul Hadrian Lupu, care a alergat maratonul in sandalele indigene huaraches si s-a descurcat de minune..felicitari!  Ma recunoaste din filmuletul de prezentare, schimbam cateva cuvinte si ne despartim. Urmeaza o urcare de 200-300 m care a fost adaugata anul acesta. Portiunea asta nu o stiu dar banuiesc ca trebuie sa se termine repede. Si asa se si intampla.
Pentru a ajunge la CP3 trebuie parcursa o bucla, care te duce si te intoarce pe acelasi drum. Aici am sansa sa-i vad pe cei din fata mea si sa apreciez cam pe unde sunt. Totodata vad oameni pe care altfel nu am nici o sansa sa-i vad alergand in concurs. Trec, pe rand si pe langa ai nostri, toti sunt in fata: Adi, Bogdan, Paula, Dragos, ca sa nu mai zic de Vasile care cred ca deja urca spre Ciucas 🙂  Aproape de CP3 o zaresc pe Mike care de’abia plecase din post si raman putin surprinsa. La Cp3 nu pot sa beau decat un pahar de apa ca nu mai era. Fetele spun ca aduc repede, dar nu e timp de stat. Iau cateva boabe de strugure si pornesc. Ma tot intrebam cand alergam spre cp de ce merge aproape toata lumea la intoarcere, acum o iau si eu la pas. Am obosit putin. Merg, merg pana cand ii vad pe cei din fata mea ca incep sa alerge. Alerg si eu. Curand
insa vine urcarea. Probabil cea mai grea urcare din concurs. Luasem un gel la cp 3 si am baut multa apa dupa el. Ma tem sa nu fi ramas fara tocmai pe urcare. La un moment dat de sus vin niste caluti. Niste caluti dezlegati. Vreo 12 asa. Ma sperii putin si ma lipesc de un copac. Unul dintre ei, speriat si el probabil de mine, incearca sa ma ocoleasca urcand pe panta..se dezechilibreaza si cade.
Oook..hai sa incerc sa-i ocolesc eu. Cand in spatele lor ce sa vezi..2-3 carute cu cate 2 cai coborau fix pe drumul nostru. Nu prea potsa-mi imaginez cum au ajuns ei pana jos pe drumul ala.

Ma ajunge din nou Handrian. Schimbam cateva cuvinte despre cai si se termina urcarea asa ca incepem sa alergam. Din spate ne ajunge o fata cu tricou albastru, care m-a si depasit si dupa care am incercat sa ma tin mult timp.
Cp 4 vine ca o binecuvantare. Oamenii de aici au multa apa rece de izvor. Imi umplu si camel-back-ul si una dintre fete ne spune ca suntem la km 22. Nu-mi vine sa cred ca a trecut deja jumatate din distanta. Daca eram la semi, as fi terminat dupa 22 de km. Acum mai am inca pe’atat. Dar mai am resurse. Cel putin asa imi spun, caci de alergat nu mai pot alerga. Incep sa ma intreaca persoane pe care nu le-am mai vazut pana acum pe traseu. Ii vad cum alearga, incerc sa ma tin dupa ei, dar nu pot si ii pierd rand pe rand pe toti.

La cp5 din nou multa apa, din nou imi umplu rezervorul. Ma opresc insa sa iau un gel si ma asez in fund sa ma odihnesc 2-3 minute. Jur ca nu m-as mai fi ridicat de’acolo. Ma simteam asa de bine. Plus ca fetele din cp imi spusesera sa trec pe la cabana Ciucas la intoarcere sa mananc. Vai ce foame imi era. Si cand ma gandeam ca mai am destul pana sa ajung din nou la cabana.. Intr-un final ma ridic si plec spre maretul varf Ciucas. Se vad oameni insirati pe urcare, altii trec pe langa mine, ei deja au terminat urcarea. O vad pe Mihaela Puiu si pe Diana Vasiac. Merg extraordinar fetele astea. Un pic mai sus il vad pe Adi care-mi striga „hai, hai mai cu viata”. Ma gandesc ca Bogdan ar trebui sa fie in spatele lui Adi, dar nu se vede. Incerc sa ma tin dupa doi tipi din fata mea. Tricou albastru si tricou verde. Cel albastru se uita constant in spate, cred ca se teme sa nu-l ajung. Insa sus pe Ciucas nu numai ca-l ajung, dar plec inainte.

Varful Ciucas

Acum tinta ramane doar cel verde, de care ma apropii la 5-6 pasi. Cobor in viteza, in tura de recunoastere nu ma asteptam sa merg asa de repede pe’aici, dar ma simt bine, genunchii sunt la locul lor si mi se trezeste din nou spiritul de competitie. La cabana Ciucas insa ma opresc sa mananc zdravan. Imi era o foame incredibila asa ca aleg masa si il las pe verde sa coboare singur. Aici e si Carmen care imi spune ca baietii au trecut „de mult”. Ma tot gandeam pe drum oare ce inseamna „de mult”. Coborarea asta n-o pot alerga. Albastru trece si el in viteza pe langa mine. Stiu ca aici undeva trebuie facut stanga din forestier pe banda galbena. Vad insemnele Ciucas pe indicator, cam mici ce’i drept. Nu stiu de ce dar am impresia ca albastru s-a dus in jos. Nu-l vad asa ca nu pot sa strig, sper doar sa-si dea seama la timp. Toata banda galbena am fost singura. Toata banda galbena am mers-o. Ca si coborarea aia pe forestier de altfel. Pe indicator scria 1 ora- 1 ora jumate pana la cabana muntele Rosu. Am facut o jumatate de ora. In mers. Ma chinuiam sa alerg, dar nu puteam parca sa-mi misc picioarele.  Ma gandeam ca arat penibil cum ma chinui eu asa sa alerg. La cp 6 e km 36. Cei din punctul asta ma intreaba daca ma simt bine, daca nu vreau cumva sa abandonez. Cum sa abandonez la km 36?? Mai am putin pana la finish si timp destul. Recunosc ca pe banda galbena mi-au trecut prin cap o gramada de prostii.  Ma gandeam ca in ritmul pe care tocmai il dobandisem n-o sa ajung prea curand, ca o sa-mi scot numarul si n-o sa trec poarta de finish asa tarziu, ca sa nu mai zic de blog. Eram dezamagita de mine. Pe punct albastru insa se schimba un pic starea de spirit. Incep sa alerg la vale, usurel, dar ma misc.  Se vede in spate cineva si ma ambitionez mai tare. Curand insa ma va depasi. Era domnul Chiurlea care coboara extraordinar. Imi striga „hai, hai”. Nu pot mai tare de’atat. Mai vin 2 tipi, incerc sa ma tin dupa ei si mult timp reusesc. Apoi urmeaza forestierul, imi aduc aminte ca anul trecut era undeva prin zona asta un indicator cu 3 km, acum am vazut unul de 5km mai sus si inca nu-l vad pe cel de 4km. Alerg alerg. Un tip turist e cu 3-4 copilasi in drumul meu. Se opreste, ma aplauda si le spune si celor mici „copii, hai aplaudati”. Ma aplauda toti pustii. Le multumesc frumos si alerg mai departe. Am uitat sa spun ca am luat un gel pe punct albastru. Nu stiu daca ala m-a pus in miscare, cert e ca alergam bine si parca nu mai eram aceeasi persoana de pe banda galbena. I-am pierdut pe baieti, dar se vede…podul?!?! Gata, intru in Cheia?? Parca prind mai tare avant, trec pe sub pod si alerg pe stradutele pietruite din Cheia. Au trecut 8 ore de cand luasem startul. Alerg chiar si ultima panta dinainte de poza si nu, nu alerg pentru poza, doar ca ma simt bine si simt ca pot. Inainte sa fac stanga pe asfalt insa ma opresc 4-5 pasi sa-mi trag sufletul si sa ma prregatesc pentru finish. Aici sunt Sis-urile care fac tot timpul o galerie excelenta, apoi ma vad ai mei si am parte de cel mai frumos finish ever. Va multumesc mult.

finish - 8:00:40

As mai avea de adaugat ca si portiunea de finish in sine e cea mai frumoasa de la toate maratoanele. Vezi de departe poarta spre care iti arunci ultimii pasi, cea pentru care ai alergat tot maratonul. E minunata senzatia pe care o traiesti ca finisher si ma bucur ca de data asta am ajuns la finish dupa 42 de km si 8 ore de la start. Sunt sigura ca vor urma multe maratoane de’acum si de’abia astept.

 

„The body does not want you to do this. As you run, it tells you to stop but the mind must be strong. You always go too far for your body. You must handle the pain with strategy…It is not age; it is not diet. It is the will to succeed.” Jacqueline Gareau

Cristina,

10 gânduri despre “Ciucas Trail Running 2011 sau povestea primului maraton

  1. Felicitari ; daca e primul maraton inseamna ca ai spart gheata si ai intrat cu dreptul in clubul maratonistilor,clubul vietii,al sanatatii. Eu sint la al doilea maraton terminat in barem si nu sint chiar tinar (am 57 de ani);poate doar ca maratonist. Acum doi ani daca alergam doi km eram sfirsit ; acum alerg 3-4 ore fara pauza, Mult succes in continuare,

  2. @ Iuli, multumesc! Nu mai trebuie decat sa te hotarasti, maratoane sunt deja destule!
    @ Dl Evdochim Marin, multumesc frumos! Am facut pasul cel mare dupa 2 semimaratoane si pot sa spun ca „m-am imbolnavit”. Deja ma gandesc la urmatorul concurs. Mult spor si dumneavoastra la antrenamente si la cat mai multe medalii!

    Cristina,

  3. Superb, felicitari! Si tie, si lui Bogdan si intregii echipe.
    Pentru oameni ca voi incercam sa organizam Ciucasul an de an, in ciuda dificultatilor, si ne bucuram ca putem fi fericiti cu totii la linia de finish. Spor la antrenamente si cat mai multe ture frumoase, iar la anul ne vedem in sub 8 ore 😉 !
    Mihai Zlavog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s