Tura de recunoastere Ciucas Trail Running

Cand : 31 iulie 2011

Unde: muntii Ciucas

Cine: eu si Bogdan

Apoi incepe numaratoarea inversa a kilometrilor, pe forestier…4…3…2…1…Un km mi se pare enorm de lung, dar continui sa alerg cu pasi marunti. Intram in Cheia…lumea e iesita pe strada si aud din toate partile cum se striga „mai ai putin, succes”. Apoi vad finish-ul si deja nu mai simt ca alerg. Dimpotriva, e chiar placut si simt ca as mai putea alerga cativa km buni in ritmul asta. Se trece linia de sosire pe cunoscuta melodie a baietilor de la Queen. E singurul punct in care am simtit ca ma lasa picioarele. De emotie. E minunata senzatia pe care o traiesti ca finisher.

A trecut fix un an de cand scriam asta pe blog, un an de la primul meu semimaraton montan. Duminica ne-am reintors in muntii Ciucasului, de data asta pe traseul de maraton in tura de recunoastere.

Plecam dimineata la ora 6 din Bucuresti. Desi e inca devreme, in capitala e totusi cald tare. In Cheia, insa, situatia se schimba. Vantul bate destul de puternic astfel incat imi e frig chiar si cu polarul pe mine, ca sa nu mai zic ce nori mareti se arata. Marea noastra problema azi se pare ca va fi lipsa pelerinelor. Cei de la meteoblue nu ne aratau ca va ploua si noi i-am crezut pe cuvant. Ne echipam totusi si pornim pe traseu.

Bogdan incepe sa alerge si ma ia oarecum prin surprindere. Decisesem de acasa ca vom mai alerga pe alocuri, dar chiar asa de la inceput? Ma conformez si incerc sa ma tin dupa el, insa nu prea-mi iese. Se pare ca e intr-o forma buna azi. Prima urcare o facem in ritm sustinut. Ma gandesc ce greu imi era acum un an pe’aici si cat de des ma opream sa-mi trag sufletul.

In curand traseele de semimaraton si maraton se despart, semi urca, maraton coboara asa ca alergam din nou la vale. Pe Bogdan ba il vad, ba nu-l mai vad…nu stiu unde se baga ca dispare imediat. Ma mai asteapta din cand in cand, apoi o ia din nou inainte. Vremea s-a imbunatatit si ea, am renuntat intre timp la polar si e chiar placut sa alergi la orele diminetii prin padure. Imi convine de minune ritmul asta.

Bogdan e cativa pasi in fata mea, insa cand ridic ochii din pamant il zaresc parca in mijlocul unei turme de oi…si caini. I-a vazut destul de tarziu. Se intoarce alergand catre mine si imi striga sa fug. Intre timp pulverizeaza in aer spray-ul cu piper pe care din fericire il avea la indemana. In spatele lui alearga turbati 5-6 caini. Ma gandesc ca nu prea avem cum sa fugim ca astia ne ajung repede si cred ca ar fi mai bine sa stam pe loc. Dar el a trecut deja de mine asa ca nu am de ales. Incep sa alerg in spatele lui si respir aerul imbacsit cu mirosul intepator al spray-ului. Din fericire spray-ul ii  incetineste, timp in care ne cataram repede pe o panta si incercam sa ne indepartam. Doi dintre caini inca vin dupa noi. Bogdan apasa din nou butonul magic si ii vad cum fac cale-ntoarsa. Ne gandim sa asteptam sa se indeparteze asa ca ne intoarcem putin. Turma parea ca are de gand sa coboare, oarecum taindu-ne calea, atat cat am avut noi timp s-o observam. Asteptam, bem un pic de izotonic, mancam un snickers si deodata parca se aude un ied care zbiara, apoi se aude mai aproape si mai aproape, si ne dam seama ca vin in directia noastra. Bogdan se gandeste sa ne intoarcem si sa mergem pe traseul de semimaraton, mie nu-mi convine deloc, mai ales ca si pe traseul acela e o stana. In cele din urma ne hotaram sa parasim poteca si sa urcam in incercarea de a ocoli turma. Nu mai trece mult si ii zarim in vale. Trec de noi. Coboram si ne continuam traseul. Mergem pana ne indepartam putin apoi reincepem sa alergam pana la forestier.  Forestierul il mergem. E deja cald si parca toata fuga asta de caini, care a durat cam jumatate de ora, ne-a taiat din elan.

Incepe cea de’a doua urcare, cred ca cea mai lunga din tura de maraton. Apoi niste portiuni de plat, fals plat si usoara panta pe care e o adevarata placere sa alergi. E umbra iar terenul nu-ti solicita mai deloc picioarele.

Insa cum ce e frumos se termina repede, se termina si cu umbra copacilor care ne protejau de soare si nimerim in mijlocul unei pasuni populata cu vacute, vitelusi si cai. Bogdan imi atrage atentia sa nu ma mai uit asa la ei sa nu ne alerge si astia azi. Dar sunt asa draguti si ne privesc atat de nelamuriti..

Poteca spre punctul de realimentare de langa cabana Ciucas e lina. Se urca, dar domol, cred ca se poate alerga cu usurinta si aici. Noi am mers.

Un traseu foarte frumos

Pui, stai la o poza cu muntele!

Am obosit si varful Ciucas se vede asa de sus, vorba unei tipe de la 7500: ” sus au mai pus si astia varful asta”. Insa Ciucasul nu e asa de speriat. Greul e deja trecut aici, mai e doar asa..un damb. Peisajul de pe varf e superb. In acelasi timp aici e frig asa ca ne hotaram sa coboram la cabana. Bucla aia care pe harta pare un fleac,  nu-i deloc asa mica si spre surprinderea mea, mai avem inca de urcat 100-150 de m. Ma cam tem de portiunea asta la maraton, mi se pare cam plina de pietre si dupa atatia km ma vad impidicandu-ma de ele.

Varful Ciucas - 1954 m

E frig...brrr

Cabana e renovata si e foarte frumoasa. Ne oprim sa bem o cola si ne spunem ca e musai sa venim la iarna aici.

Apoi coboram. Portiunea asta pe care mi-o aminteam plina de pietre de anul trecut, e mult mai alergabila acum, odata cu terminarea lucrarilor la cabana. Si nici genunchii nu ma dor. Sunt tare mandra de ei. Banda galbena pe o poteca lina, apoi punct albastru si dam in ultimii 3 km de forestier.
A fost o tura care mi-a placut foarte mult, o tura in care am mers in ritmul meu, exact asa cum am simtit, fara sa trag de mine, fara pierdut vremea.

Si a fost prima tura in doi..

Cristina,

Anunțuri

2 gânduri despre “Tura de recunoastere Ciucas Trail Running

  1. Prima tura in doi…ce romantic.
    Oricum, foarte prost inspirat sa alergi de cainii de la stana! 🙂 Din 15 solutii bune, el a ales-o pe a 16-a!
    Dan

  2. De fapt n-a fost deloc o decizie proasta pentru ca alergand si catarandu-ne am reusit sa scapam repede de ei. Am fi putut sta pe loc si dat fiind faptul ca oile veneau in directia noastra am fi stat mult si bine pana ne-ar fi lasat in pace. Plus ca noi eram 2, cainii erau 5-6 si sunt mult mai agresivi daca nimeristi fix in mijlocul lor. De multe ori asta cu fuga e o decizie proasta, eu insa am dat de doua ori pana acum peste caini de’astia, de doua ori am fugit, de doua ori am scapat nevatamata :))
    Cristina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s