Marathon 7500 (hobby) – entuziasm si durere intr-un singur concurs

Cat de greu poate fi un concurs la care mai mult mergi decat alergi?

Marathon 7500 este un concurs unic in Romania. Diferenta de nivel foarte mare atat la proba scurta cat si la proba lunga il transforma intr-un concurs in care conteaza mai mult forta mentala si dozarea energiei, decat conditia de alergator, fie el si montan.

Marathon 7500 a fost prima mea cursa pe distanta de maraton in 2011. Atunci a fost un concurs crunt. M-am chinuit ingrozitor sa-l duc la final si mi-am promis ca nu mai fac asta in viata mea. Anul urmator insa eram din nou la linia de start alaturi tot de Bogdan caruia ii promisesem ca vom fi mai competitivi. Dar n-a fost sa fie si in 2012 am abandonat.

Anul acesta ne-am inscris din timp in aceeasi formula, insa alte evenimente l-au impiedicat pe Bogdan sa  mai participe si m-am vazut pusa in situatia de a-mi gasi partener de cursa. Grea incercare. Marathon 7500 e despre echipa, este o cursa in care conteaza enorm sa-ti cunosti partenerul, sa-l intelegi si sa-l poti ajuta atunci cand e nevoie, sa-l motivezi si sa stii sa ceri ajutorul cand te simti depasit. Conteaza sa te antrenezi impreuna si sa-i cunosti starile. Nu mai cunosteam pe nimeni cu care sa pot participa asa ca am tot amanat momentul cautarii coechipierului, pana l-a gasit Bogdan🙂. Anul acesta eu si Cristi am fost echipa MpD (Mereu pe Drum).

INAINTE

La cursa asta am fost cea mai organizata. Mi-am aranjat echipamentul din seara de dinainte astfel incat sa nu uit nimic, am baut un pliculet Isostar Malto Carbo Loading pentru o ultima portie de carohidrati si m-am culcat devreme. Eram entuziasmata si simteam ca sunt pregatita. Macar psihic🙂

START

Harta hobby
harta

Dupa verificarea echipamentului obligatoriu intram in tarc si asteptam startul. E un pic racoare, insa e totusi 6 dimineata. Prognoza arata ca va fi o zi caniculara asa ca am ales manecutele in locul unei bluze cu maneca lunga.

Se da startul la 6:04. Aproape punctual. Plecam in alergare usoara si ma gandesc cu groaza ca IAR nu am facut incalzirea. Dezavantajul starturilor astora cu urcare atunci cand nu esti incalzit e ca ti se cam taie respiratia. Si noi aveam o urcare destul de serioasa de facut: Salvamont Pestera – Valea Obarsiei – Omu, o urcare de vreo 900 de metri. Din fericire m-am simtit bine pe urcare si am ajuns in CP 1 in timpul propus. Sus gasim cateva echipe pe care le consideram mult mai bune si acest lucru imi da o stare de spirit incredibila. Incepe coborarea pe Valea Cerbului, toata lumea alearga, toti se grabesc. Taiem serpentine, depasim si suntem depasiti. E cald deja. Mult prea cald. Tanjim dupa umbra copacilor care inca nu se vad. Pietre, pietre si iar pietre. Intr-un final intram in padure. Aici pe langa pietre avem si radacini de copaci si denivelari de pamant. Imi aminteam Valea Cerbului mai prietenoasa. Simt ca mi se inmoaie picioarele. Ma impiedic de cateva ori, parca nu am forta si incetinim. Jos gasim celebra scurtatura marcata. Ce ne-am mai ofticat in 2011 ca nu stiam pe unde e.. Scurtatura ne scoate direct la Diham.  2 ore 56 de minute. Aproape 3 ore de la start si incalzirea s-a terminat. De aici incepe cursa cu adevarat.

GURA DIHAM – BUCSOIU- VF. OMU

Urmeaza cea mai grea portiune din concurs, urcarea la Omu pe Bucsoiu, o diferenta de nivel de 1500m. De la pamant la luna, ca in cartile lui Jules Verne. E atat de grea incat toata lumea simte ca s-a terminat cursa cand ajunge a doua oara pe Omu, desi de-acolo mai sunt inca 20 de km.

Urcarea are 2 parti : Gura Diham – Poiana – Izvoarelor – La Prepealeag si Bucsoiu.

11703304_1141454709205406_5042969968107494554_o (1)
foto Catalina Niculae

Prima parte este mult mai placuta, se urca prin padure (pe pamant), la umbra copacilor. Multumiti de timpul scos pana acum si incantati de faptul ca ni se spusese la Diham ca suntem a 8-a echipa de mixt (din 27 cate au luat startul), plecam relaxati spre Poiana Izvoarelor. Cararea e foarte placuta asa ca radem, glumim, povestim si ajungem entuziasti in Poiana unde reumplem bidoanele sau completam, dupa caz. De la Gura Diham pana aici nu am baut nici un strop de apa, am carat un bidon plin degeaba. Spre Prepeleag plecam cu aceeasi stare de spirit, chiar daca poteca se mai ingusteaza si pe alocuri devine mai abrupta. Dar gluma se ingroasa. Cat naiba mai e pana la Prepeleag?! Imi aminteam distanta asta foarte scurta si nu inteleg de ce nu mai ajungem…

Cum se termina urcararea dam nas in nas cu baietii de la CP. Stateau acolo cu soarele in cap sa ne noteze pe noi. Fantastici oameni! Plecam repede ca nu era chip sa stai in soarele ala. Avem si noi portia noastra pe urmatoarea urcare. Incepe Bucsoiu..

Prima portiune de pe Bucsoiu e o adevarata jungla. Mergi printr-un sant adanc, lat cat pentru o singura persoana, care pe alocuri ma afunda pana la genunchi, iar imprejur este numai vegetatie deasa, arbusti si iarba inalta. Nici nu stii ce sa-ti doresti. Pe de-o parte zona asta este tare urata, parca ai vrea sa se termine. Pe de alta parte stii ce urmeaza si parca e un pic mai bine aici..

A doua portiune de pe Bucsoiu este numai piatra si urcare abrupta. Nu exista un traseu definit pe care poti urca, merge pe oriunde, peste tot e la fel…de greu. Dupa cateva minute simt ca inima o ia la galop si pulsul nu are de gand sa scada nici daca incetinim. Ii spun lui Cristi ca vreau sa ne oprim, sa se linisteasca putin inima. Ma asez in fund. Mai jos de noi se mai vad doua echipe care se odihnesc. Bucsoiu nu e usor. Cristi spune ca trebuie sa fim tare masochisti sa ne bagam in fiecare an in chestia asta. Asta este si gandul meu. Insa fara Bucsoiu 7500 ar fi o cursa ca toate celelalte. Ma ridic si incercam sa urcam mai departe dar pulsul meu este la fel de ridicat, abia respir si Cristi insista sa mai stam putin sa-mi revin. Dupa alte cateva minute de repaus continuam urcarea si se termina si Bucsoiu. Intre Bucsoiu si Omu sunt doar 13-14 m diferenta de nivel insa de ce sa fie asa simplu cand poate fi mult mai complicat? De pe Bucsoiu mai avem doua coborari si doua urcari pana sa ajungem la Omu. Pe prima urcare aud o voce cunoscuta. Sus e Bogdan care ne asteapta si ne incurajeaza si acest lucru imi da din nou o stare buna de spirit. Alte doua persoane dragi ne asteapta la cabana, n-am avut atatia sustinatori in viata mea😀.  Timpul de la Omu e mai bun decat preconizasem, am avut o prima jumatate de cursa foarte buna. Suntem a doua oara pe Omu in 7 ore si 18 minute. Bogdan imi da sandwich.ul cu ardei si cascaval pe care il pregatisem de seara, insa numai gandul la el imi provoaca greata, asa ca ma bazez pe bananele si halvaua din CP si cateva geluri din rucsac.

SAM_3420

SAM_3424

COBORAREA LA GUTANU

Urasc bucata asta de traseu! In 2011 pe aceasta portiune am suferit cel mai tare, iar anul asta s-a repetat povestea. Daca prima parte a mai fost cum a mai fost, a doua  portiune, foarte abrupta si pietroasa, mi-a pus capac. Muschii mi s-au blocat efectiv si simteam ca vreau sa inaintez impotriva vointei propiilor mele picioare. Il vedeam pe Cristi cum se indeparteaza si mi-am dat seama ca vom pierde enorm de mult timp pe bucata asta. Cristi ma asteapta la intrarea in padure si citesc in ochii lui nedumerirea. Ii spun ca ma dor toti muschii si simt ca am facut niste bataturi care ma tot jeneaza. Cristi se conformeaza si inaintam lin. In CP la Gutanu ne asteptam sa gasim apa, dar nu e. Ni se spune ca este un izvor mai jos. Plecam si facem pauza la izvor.

SAUA STRUNGA SI FINISH-UL

De aici se urca spre CP 6, la Saua Strunga, o urcare usoara dar luuunga tare, mult mai lunga decat imi aduceam eu aminte. Baietii din CP ne spun ca mai avem 45 de minute maxim, dar ei nu stiu ca picioarele mele nu mai colaboreaza. Incerc sa alerg dupa Cristi dar nu iese decat un mers chinuit. Ne depasesc multe echipe si oricat as vrea nu mai am putere sa fiu competitiva. Imi doresc doar sa se termine si atat. Pe ultima urcare ne ajung baietii de la echipa de masculin HALF NEWBIES, echipa cu care ne-am tot intersectat de la Prepeleag incoace. Ei par ca inca mai au forte si ar putea sa ne depaseasca, dar hotarasc sa trecem toti 4 linia de finish, asa ca ultimele sute de metri le parcurgem impreuna.

Timp: 11:19:00. Loc 8/27 la mixt si 37/88 la general.

PUNCTE TARI SI PUNCTE SLABE

Anul asta mi-a placut pachetul de concurs. De fapt cred ca cel mai mult mi-a placut ca nu am mai primit tricou pentru ca am deja dulapul plin. Am primit in schimb o bluzita de bumbac cu maneca lunga care mie imi place.

Pepenele de la finish este absolut fantastic, de la Poiana Gutanu incoace ma gandeam numai la el :)) asa ca am mancat 2-3-4 felii, nici nu mai stiu.

Nu mi-au placut voluntarii de la Gutanu din 2 motive:

1. Nu stiau la ce km suntem.

2. Ne-au intrebat daca mai sunt echipe in spatele nostru. Pot sa inteleg ca sunt obositi/plictisiti si ca au stat zile si nopti acolo pentru concurenti, dar ei s-au oferit sa faca asta. Intrebarea lor este demoralizanta si m-a deranjat mai ales pentru ca nu eram la limita de timp. Ba chiar uitandu-ma pe clasament am vazut ca dupa noi au mai trecut prin acel CP 38 de echipe .

In rest nu am ce sa reprosez celorlalti voluntari care au fost entuziasti si saritori, nu o data mi-a fost luat bidonul din mana pentru a mi-l umple.

Pentru mine a fost o cursa buna, mai buna decat ma asteptam dar stiu ca este mult loc de imbunatatit. Si daca dupa cursa am zis ca nu ma mai bag in 2016, acum, la o saptamana distanta, abia astept anul urmator sa-mi iau revansa pe coborarea aia de la Gutanu🙂

Cristi a fost un coechipier excelent. M-a asteptat mult dar nu m-a grabit nici o clipa si nici nu mi-a reprosat nimic. Am vorbit, am glumit si ne-am bucurat de cursa. Multumesc, Cristi!

Ne revedem la anul,

Cristina.

Cum sa alergi o cursa fara sa dormi înainte – Bucharest Half Marathon 2015

Cu doua saptamani inainte, atunci cand m-am inscris la Semi Bucuresti, nu stiam care va fi programul de dinainte de cursa. Dar nici nu-mi imaginam ca va fi atat de incarcat pe cat a fost. Asa a aratat saptamana mea pre-cursa:

Miercuri – lucru continuu – ora de culcare 24:00 [6 ore somn]

Joi -lucru continuu -ora de culcare 4:30 AM [5.5 ore  somn]

Vineri – lucru continuu – ora de culcare 6:00 AM [4.5 ore somn]

Sambata – lucru continuu – ora de culcare 4:20 AM [ 3 ore somn]

Duminica – ce sa vezi, avem de alergat 21 de km….

Cu cat se apropia cursa, cu atat aveam mai mult de lucru si mai putin timp pentru somn. Sambata am tot oscilat intre a participa sau nu. M-am gandit sa incerc sa dau cipul cuiva care vrea/poate sa alerge sau poate doar sa ma duc dimineata sa-l predau si sa ma intorc. M-am culcat fara sa stiu cu exactitate daca voi participa sau nu. Dimineata m-am trezit la 7.20, desi alarma incepuse sa sune din 5 in 5 minute incepand cu ora 7. Am reusit cumva sa ies din casa la 7:45 si am alergat spre metrou. Echipata de concurs, urma sa iau startul. Am mancat o banana in timp ce imi faceam incalzirea alergand de la Unirii pana la start.

Anul asta 21 de km a devenit distanta de antrenament, am avut deja 3 long run-uri de asfalt de 21 de km. Intr-un fel stiu ca ii pot face si asta ma relaxeaza. Imi dau muzica la maxim si alerg pur si simplu. Fara sa vad in jur, fara sa ascult, fara sa ma intereseze ca sunt intr-un concurs. Nu am nici un target, oricum sunt prea obosita sa am unul. Intr-un fel cred ca am dormit in alergare sau am alergat in somn…asa am simtit acest semi. Ma bucur insa ca l-am facut. Chiar si cu 12 minute mai slab decat anul trecut.🙂

11248255_1614479955434538_7271341797420739302_n
foto @ Radu Cristi

Timp final : 2:09:21 Loc 1561/2610 la general si 215/623 la feminin.

Multumesc Aqua Optima pentru inscrierea in concurs!

Cristina,

EcoMarathon 2015

EcoMarathon este in fiecare an in acelasi loc, dar de fiecare data altfel…

Anul asta am ajuns fara emotii. Cunosc cursa asta din 2011, nu mai are nimic surprinzator, iar nivelul meu de pregatire este aproape identic cu cel de anul trecut, drept urmare nu ar trebui sa ma surprinda nici timpul final.

In dimineata cursei imi propun o incalzire zdravana. Imi ies doar vreo 5 minute de alergare usoara. Ma indrept resemnata spre tarcul de la start care duduia deja de alergatori. Numaratoarea inversa este parca prea rapida si se pleaca tare. Alerg lejer, ma mai opresc, iar alerg , ajung la pod. La pod iar coada. Urmeaza prima urcare de pe prima bucla care este de la an la an mai aglomerata. Macar atmosfera e frumoasa. Inaintam incet, dar se spun glumite, se zambeste sau se rade in hohote dupa caz. Odata terminata urcarea se termina cu socializarea. Urmeaza coborare. Coborarea mea preferata din concurs. Partea asta a ramas neschimbata.

11257070_10153306438697128_1007201277319925280_o

11144980_10203194747744524_3969102539402520561_o
@ Foto Andrei Dragusanu

Mi-am uitat centura in Bucuresti cu tot cu bidonul de apa. Am plecat in cursa fara nici un strop de lichid bazandu-ma pe punctele de alimentare si pe faptul ca nu sunt o mare bautoare de apa. Dar pe prima bucla a fost cald. Prea cald pentru gustul meu. Am ajuns insetata in fiecare post si implicit am pierdut cate 2-3 minute peste tot, timp in care am baut cate 2-3 pahare apa, un pahar ceai/isotonic si am mancat cate ceva.

Bucla unu se termina repede, in acelasi timp ca si anul trecut. Bucla unu a ramas neschimbata.

Plec pe bucla doi cu gandul ca pot scoate un timp mai bun decat anul trecut. E bucla mea favorita. Am scapat de aglomeratia de pe bucla unu, intrucat cei de la cros s-au oprit, iar cei de la maraton au avut suficient timp sa se rarefieze. Prima urcare merge. Ar putea sa mearga mai bine. La anul.

11182730_10152649908426887_8904761418039231982_o

Coborarea in strada de la Cheile Gradistei e foarte animata. Sunt multi specatatori, e multa galagie, prinde bine. Aici il reintalnesc pe Petru cu care aveam sa merg pana la CP de la Cheile Gradistei de sus. Imi face bine aceasta intalnire, stiu ca si el spera la 6 ore jumate asa ca sper ca suntem in timp.

Dupa un nou CP urmeaza o noua urcare. Cred ca urcam de vreo 3-4 minute cand incepe sa se innoreze si sa picure. Yey! Imi iesise pe nas caldura aia, asa ca e numai bine. Urcarea asta de pe bucla doi mi se parea la un moment dat cea mai lunga si cea mai grea. Acum mi se pare cea mai frumoasa. O abordez ca anul trecut. Cu ochii in pamant si pas constant. Am muzica la mine dar nu o folosesc. Imi place mai mult respiratia mea.  Se termina repede.  A fost mai scurta decat imi aminteam. Sus ploua binisor. Se face frig. Sunt doar in tricou si uda pana la piele. Dar mie imi place combinatia ploaie -alergare asa ca nu ma plang. Urmeaza plat si coborare si se mai termina o bucla. Cu vreo 7-8 minute mai repede decat anul trecut. Imi zic ca mai castig si pe a treia vreo 6 minute si termin in 6 ore jumate. De-ar fi asa simplu..

11212595_10203194736144234_1124740601155814101_o
@ Foto Andrei Dragusanu

Urcarea de pe bucla trei……Ei, ce poveste! Cand s-a transformat in cea mai lunga, grea si nesuferita urcare din concurs?! Nu-mi amintesc sa fi fost asa in vreunul din cele 3 maratoane pe care le-am mai facut aici. Unde mai pui ca iar a iesit soarele ala molesitor dintre nori. Mi-a pierit tot cheful, iar CP de la Mamaie a fost ca o adevarata binecuvantare. Coborarea spre forestier e a doua binecuvantare. E rapida si e numai la umbra copacilor. Daca nu m-ar durea asa tare unghiille din cauza noilor mei salomoni ar fi minunat. In salomonii vechi faceam mereu o bataie frumoasa in talpa piciorului drept. La inceput a fost enervant, apoi am inceput sa ma obisnuiesc. La astia noi simt ca imi cad unghiile pe coborari. Cu asta nu cred ca va fi usor sa ma obisnuiesc.

BDM_6610
@ Foto Mihai Benea

Forestierul e nesuferit pentru ca e plin de pietre. Merg. Ma depasesc doi baieti care alearga incetisor. Ma pun in spatele lor si tin ritmul. Se opresc ei, ma opresc si eu. Gata motivatia. Intreb pe unul dintre ei daca are idee cat de mult se urca la Gutanu pentru ca uitasem diferenta de nivel. Imi zice vreo 6-800 m. „In ritmul meu 35 minute, in al tau putin mai putin ” zice el. Ma simt flatata, multumesc! La ultimul CP beau un pahar de cola si mai iau ceva biscuiti sarati. Si incep urcarea.

Urcarea pe Gutanu. Umbla vorba in targ ca e cea mai grea. Nu mi s-a parut niciodata de speriat. Pana anul asta. Anul asta nimic nu mai e la fel. Ma agat de ceas si ma gandesc la timpul estimat de tipul de pe forestier. Inca 15 minute, inca 10 si tot asa. O fac in 30 de minute. Perfecta estimare!

De sus mai sunt 6 km la vale/ plat. Nu sunt neaparat multi dar nu prea mai am picioare. Si stiu ca niciodata nu a fost o incantare aceasta ultima bucata. Ma uit la ceas. E clar ca nu am castigat cele 6 minute pe care mi le propusesem pe bucla trei. Ba chiar am pierdut din cele castigate pe bucla doi. Cand imi dau seama ca voi termina aproape in acelasi timp ca anul trecut ma relaxez complet. La urma urmei putea fi mult mai rau, nu?

Timp final 6:42:15. 4 minute in minus fata de anul trecut. Realizez ca am fost prea optimista sa-mi doresc 15 minute mai putin. La urma urmei e o nebunie sa actionezi la fel si sa astepti rezultate diferite, nu?

Puncte Tari

  • Ridicarea kiturilor – Rapida. In timp ce completezi declaratia pe propie raspundere, cineva cauta kitul si astfel lucrurile se misca in cateva minute.
  • Voluntarii. Absolut fantastici. Voiosi, stiu care e treaba lor, au raspunsuri prompte si corecte la intrebari si mai sunt si glumeti🙂
  • Kitul de concurs. Tricou tehnic, sapca, buff daca termini maratonul.
  • Restrictionarea traficului. Cand am iesit eu in strada unul din voluntari chiar tipa la o soferita care nu avea rabdare sa traversez strada. Multumesc!
  • Punctele de alimentare. Bogate. Pentru toate stomacelele. Si sarat si dulce si acru, si tare si moale, si apa si ceai si isotonic.
  • Marcajul. Impecabil.
  • Peisajul. Este minunat locul in care se desfasoara acest maraton. Poate unul din cele mai frumoase locuri din tara.
  • Finishul. Cel putin cel de anul asta cu covoras verde si floricele, simti ca ai ajuns direct acasa la final.
  • Cursa copiilor e foarte frumoasa. In fiecare an sunt din ce in ce mai multi pusti care iau startul. Ei sunt viitorul alergarilor montane si e frumos ca sunt incurajati.
  • Tombolele GoPro, Suunto si Salomon.
  • Pasta Party. Mi-a placut in mod deosebit faptul ca n-au facut economie de sos si branza. Au mers foarte bine imediat dupa cursa.

Puncte Slabe

  • Kiturile celor ce nu participa. Anul acesta, din cauza unor probleme personale, Bogdan nu a putut participa. A vorbit cu organizatorii, a anuntat ca nu vine si ca imi va inmana mie o copie de buletin astfel incat sa pot ridica kitul. Am inteles ca medalia si bufful o primesc doar cei ce termina cursa, n-am inteles insa de ce i-a fost scoasa sapca din kit chiar in fata mea. Pe motiv ca nu vine. Nu e in regula. A platit aceeasi bani ca toti ceilalti. Iar in 4-5 luni de cand a platit taxa se pot intampla multe. Inclusiv probleme personale care te pot impiedica sa ajungi.
  • Aglomeratia de pe prima bucla. In fiecare an parca e tot mai mare.

11130150_829854257100339_4340435932435274926_n

Cristina,

Crosul Padurii 2015

Acum vreo 2 saptamani Oana Solomon oferea cateva inscrieri gratuite la Crosul Padurii pentru fetele active de pe grupul de facebook Girls Gone Running. Recunosc ca nu stiam nimic despre acest cros. In general nu prea alerg la curse de asfalt, oricat de scurte ar fi ele, singurele exceptii fiind in fiecare an Bucharest Half Marathon  sau  Bucharest Marathon. Insa oferta Oanei m-a entuziasmat peste masura asa ca m-am aratat si eu interesata de un loc la cursa de 15 km. Si l-am castigat!🙂 Multumesc, Oana!

Crosul Padurii este o competitie de alergare ce se desfasoara anual in Parcul Tineretului pe distante diferite (5, 10, 15 km pt adulti si 500m, 1 km pt copii), este organizat de ViitorPlus iar fondurile rezultate in urma organizarii competitiei sunt destinate proiectului Padurea Copiilor, un proiect care isi propune plantarea cate unui puiet pentru fiecare nou nascut din Romania.

Crosul a avut loc sambata. S-a alergat pe o ploaie continua, insa entuziasmul si voia buna nu au lipsit. Ma impresionase numarul mare de voluntari inca de la ridicarea kitului, insa nu ma asteptam sa fie atat de multi si in ziua cursei, stand in ploaie si aplaudand concurenti. Voluntarii au fost un mare plus al concursului. Mi-a mai placut foarte mult organizarea din zona de garderoba. Dat fiind faptul ca a plouat continuu, multi concurenti aveau haine de schimb la ei ce au putut fi lasate intr-un loc sigur in timpul cursei. Alt aspect important a fost incalzirea de grup indrumata de fetele de la World Class care au inviorat atmosfera. Daca la ultimele alergari lungi ma cam suparase o durere la piciorul drept, dupa incalzirea „ca la carte” nu am mai simtit nici un fel de disconfort in timpul cursei.

La final a iesit un timp de 1:20:45 pe distanta de 14.20 km (cursa a fost mai scurta decat era anuntat). Loc 12/47 la fete si 81/154 la general.

IMG_20150327_182011
kitul de participare
11009387_835507243181382_3179364899444718382_n
incalzire

11110172_936525426378518_5010394629437918050_nIMG_20150401_112802

IMG_20150328_175540
refacere

 

Cristina,

Cos de cumparaturi

In curand se fac 8 luni de cand am renuntat la carne (cu exceptia pestelui). Daca in primele luni am dat iama in carbohidrati (asta pentru ca in prima faza ai impresia ca nu ai ce sa mananci sau ca singurele feluri de mancare pe care le poti consuma merg cu paine), cu timpul mesele noastre au devenit tot mai variate, am facut cunostinta cu alimente pe care inainte nu le gustasem si am incercat feluri de mancare extrem de gustoase.

A fost o perioada lunga in care am experimentat multe. In continuare nu simtim lipsa carnii, nu ne simtim lipsiti de energie si da, avem ce sa mancam😀

Cel mai mult insa ma incanta modul in care perceptia mea asupra meselor zilnice s-a schimbat. Cosul de cumparaturi costa in continuare la fel dar arata complet diferit.

Astazi, in drum spre casa m-am oprit la cumparaturi. Fara lista facuta de acasa si oarecum infometata, am facut totusi alegeri echilibrate.

IMG_20150324_122712

Continut: tagliatelle cu spanac, tagliatelle cu busuioc, ciuperci, ardei copti, orez brun, linte verde, amestec seminte, faina integrala de secara, banane, salata verde, andive, lamai, gulie, mandarine, seminte de susan, ardei iute, ceapa verde, sfecla rosie.

Cumparaturile sunt pentru o saptamana, in conditiile in care mai aveam in frigider niste peste congelat si o punga de legume tot congelate.🙂

Cristina.

Salata de primavara

Pentru ca sunculita si alergarea pe distante lungi nu se prea inteleg, vine o vreme cand trebuie sa renunti la una din ele.

S-a dat startul sezonului de verdeata in piete si sunt atat de multe plante absolut magnifice pentru sanatatea noastra incat ar fi pacat sa ne indopam cu dulciurele. Macar la inceput de primavara, optati pentru o mega salata sanatoasa.

Eu am savurat azi portie dubla🙂

IMG_20150316_145118[1]
minunatie in farfurie…de fapt in castron😀
Va las si reteta super complicata.

SALATA DE PRIMAVARA

– 3-4 frunze andive;

– 3-4 frunze salata verde;

– cateva frunze spanac;

– cateva frunze loboda;

– cateva frunze leurda;

– 2-3 rosii medii;

– cateva bucatele tofu.

O lingura ulei de masline, o lingurita otet de mere, un strop de sare si e gata !

Pofta buna si jos sunculita !🙂

Cristina,

Europa 2014. Cap. 3 – Cel mai lung alpine coaster din lume si City Break in Geneva

Ziua 5, duminica, 24 august 2014

Ne trezim in Salzburg pe o ploaie torentiala. De fapt toata noaptea a plouat asa. Incercam sa amanam plecarea, insa ploaia nu da semne ca ar putea inceta asa ca in cele din urma ne strangem cortul ud fleasca si plecam spre Imst.

Imst este o statiune mica si cocheta din Austria, un fel de Predeal mai dichisit. Ajungem aici pe o vreme superba. Campingul este slab populat, dar frumos si curat. Primul lucru pe care il facem este sa punem cortul la uscat, insa este atat de ud incat nu are nici o sansa sa se usuce fara ajutor, asa ca ne punem pe sters, eu pe dinauntru, Bogdan pe dinafara. Intre timp ni se face foame si cum rezervele de mancare s-au cam terminat mergem sa cumparam ceva de la supermarket. Aveam 3 astfel de magazine langa camping : Billa, Spar si inca unul. TOATE ERAU INCHISE. Sa nu ramaneti fara mancare duminica, nu veti gasi nici un magazin deschis in Austria. Cu chiu cu vai reusim sa gasim ceva intr-o benzinarie. Nu-i nimic, zi de post.

DSC01959
camping Imst

Dupa amiaza plecam pe un traseu de trail spre alpine coaster. Traseul pleaca din centrul statiunii, de la capela, nu este marcat dar sunt indicatoare la toate intersectiile. Daca ajungeti in Imst neaparat sa-l faceti. Este usor, accesibil oricui si extraordinar de frumos, mare parte din el fiind prin chei. Ascensiunea e rapida, nu mai stiu exact cat timp am facut pana sus, insa e atat de frumos incat nici nu veti realiza cand se termina. La alpine coaster nu e nimeni, la terasele din imprejurimi nimeni, chiar si hotelurile par pustii. Ce fac oamenii astia duminica ?!

DSC01966
traseul prin chei
DSC01979
traseul prin chei
DSC01982
traseul prin chei
IMG_20140824_182644
traseul prin chei
DSC01985
traseul prin chei
DSC01991
marcaje
DSC02001
telescaunul care te duce la alpine coaster

Ne invartim putin pe acolo dar cum nu aveam nimic de facut ne intoarcem putin la un indicator pe care era inscriptionata o grota la 5-10 minute distanta : Blaue Grotte – o gaura in care curge apa, nimic special. La intoarcere alegem un alt traseu de trail pe care gasim un traseu de fitness : FIT 2000. Traseul consta in diferite amenajari din lemn pe o distanta de un km care te ajuta sa te antrenezi in felurite moduri. Langa fiecare astfel de amenajare este plasat un panou care iti ofera recomandari cu privire la nr de repetari precum si informatii despre grupele de muschi lucrate. Pare distractiv. Restul traseului pana in statiune este prin padure, insa nu mai este la fel de spectaculos ca cel prin chei.

DSC02010
blaue grotte
DSC02019
Fit 2000
DSC02020
Fit 2000
DSC02021
Fit 2000
DSC02022
Fit 2000
DSC02024
Imst de sus

  Ziua 6, luni, 25 august 2014

A doua zi ne trezim cu gandul la alpine coaster. Ne suim in masina dis de dimineata si pornim intr-acolo. Da, exista si drum asfaltat pana la baza instalatiei.

Alpin Coaster-ul din Imst este cea mai minunata inventie din cate exista. Are o lungime de 3.5 km si o diferenta de nivel de 500 m. Startul minunatiei este la 1550m si poti ajunge acolo fie cu telescaunul (evident, platind suplimentar), fie perpedes.  Aici gasiti informatii referitoare la preturi.

Daca senzatiile intr-un montagne russe depind de modul in care este construit, in cazul acestui coaster din Alpi adrenalina e data de drumul sinuos printre copaci cu o viteza de aprox 40 km/ora, intr-o sanie pe sine. Coborarea dureaza 6-12 minute , depinde de viteza. Am gasit un filmulet ca sa va faceti o idee despre🙂

Initial m-am urcat cu oarece teama insa nu este absolut nici un pericol. Frana o controlezi singur astfel incat te poti da cat de tare te simti in siguranta. Noi ne-am dat de vreo 3-4 ori si ultimele ture doar am ciupit un pic frana. Nu cred ca te poti satura de jucaria asta indiferent cate ture ai da. Sunt cateva minute in care experimentezi curbe ametitoare, salturi si coborari bruste si pline de adrenalina. Dupa cateva ture te poti considera deja pilot de viteza.  Cam asa ne-am petrecut toata ziua de luni, am urcat si pe jos si cu telescaunul, am baut un suc, am mancat o inghetata si ne-am tot dat in principala atractie din Imst.

Tot in zona gasiti si nenumarate trasee de trekking, cel mai inalt varf din imprejurimi avand vreo 2800 m. Cum noi insa eram inainte de concurs ne-am uitat cu jind catre creste si ne-am promis ca trebuie sa revenim in alte conditii.

   Ziua 7, marti, 26 august 2014

Noaptea de luni spre marti a fost iarasi cu ploaie. Spre dimineata se mai potoleste putin. Strangem repede cortul sa nu mai patim ca in Salzburg, apoi mancam ceva rapid si ne pregatim de drumul spre Geneva. Inainte de plecare insa ne hotaram sa ne mai dam o data in alpine coaster. E dimineata, ploua mocaneste, cu siguranta linia e aproape goala, deci sanse putine sa ne incurce cineva care se da prea incet. In timp ce urcam cu telescaunul ni se confirma banuielile. Un tip se da cu viteza si in timp ce trecem pe deasupra lui incepe sa urle si sa ne salute. Super! Nu suntem singurii nebuni de pe-aici!

Plecam spre Geneva.  Drumul e lung si parca ni s-a luat de atata stat in masina. Ma gandesc cu groaza la drumul de intoarcere pe care va trebui sa-l facem in 2 zile.

In jurul orei 17 ajungem in Geneva.  Ingrozitor de aglomerat, mult mai aglomerat decat in Bucuresti (da, se poate).  Multi oameni folosesc scuterul, chiar si femeile, insa tot e ingrozitor de aglomerat.

Intr-un final ajungem la campingul nostru care este situat chiar pe malul lacului . O splendoare de priveliste.  Ne campam rapid si iesim in oras.  Biletele si harta autobuzelor le luam de la camping pe gratis.

Coboram in apropiere de celebra fantana Jet d’Eau si ne plimbam  pe aleea de promenada de pe malul lacului. Jet d’Éau este poate punctul de atractie numarul unu al Genevei, a fost construita in mijlocul lacului in urma cu aproape 100 de ani , iar jetul ei ajunge pana la o inaltime maxima de 140 m. Scopul crearii acestei fantani nu a fost, dupa cum s-ar putea crede, unul estetic, ci unul functional, constructorii urmarind scaderea presiunii din reteaua de apa a orasului. Abia mai tarziu, aceasta a fost perceputa ca un simbol.

IMG_20140826_190748
Jet d’Eau
IMG_20140826_192528
ceasul de flori
IMG_20140826_202843
Jet d’Eau

Geneva este orasul in care luxul este la el acasa. Hotelurile scumpe, restaurantele rafinate, cafenelele elegante, multe insirate de-alungul malului lacului, precum si multitudinea de muzee si gradini englezesti dau orasului o nota distinctiva, princiara.

La lasarea serii, imaginea de pe malul lacului, cu lumini, iahturi de lux, lebede care dorm pe apa si alergatori de noapte, este o adevarata feerie.

Geneva este totusi in Elvetia ceea ce inseamna ca este un oras foarte scump. Ca idee…un covrig cu sunca in centrul orasul era …. 5 EURO!!!  Dar ce putem comenta intr-un oras despre care se spune ca are mai multi milionari decat someri si mai multe magazine de lux decat centre de paine ?!

Previous Day  – Salzburg – orasul de care ne-am indragostit.

Next Day – Chamonix si Ultra Trail du Mont Blanc

Cristina,

Europa 2014. Cap. 2 – Salzburg, orasul de care ne-am indragostit

Daca nu ati vizitat pana acum Salzburg-ul, neaparat sa-l treceti pe lista voastra de calatorii. Ce stiam inainte sa ajungem acolo? Ca este orasul natal al lui Mozart si al 4-lea oras ca marime din Austria, insa am descoperit unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei. Un loc in care se imbina subtil simplitatea unui oras mic de provincie cu eleganta si stralucirea unui centru cultural, cu o arhitectura impozanta in stil baroc si cu o atmosfera linistita invaluita in muzica.

Ziua 3, vineri, 22 august 2014

Salzburg este situat la 336 km sud-vest de Viena și 153 km est de Munchen.

Ne trezim dimineata si dupa ce luam micul dejun ne imbarcam cu directia Salzburg. In oras, drumul pana la camping este destul de intortocheat, pe stradute inguste, noroc cu gps-ul (multumim, Cosmin!). Campingul este insa perfect. Toate locurile de campare, fie de corturi, fie de rulote, sunt imprejmuite de un gard inalt de verdeata, locul de spalat vase este foarte spatios si curat, la fel si baile. Cele 8 dusuri disponibile pe fiecare sex iti permit sa mergi la baie fara grija ca ar putea fi aglomerat. Tipul de la receptie, care este de altfel si proprietarul camping-ului, este foarte prietenos si ofera toate informatiile de care ai putea avea nevoie. Doar cafeaua mi s-a parut cam scumpa (2.5 euro/pers.).

DSC01953
camping Salzburg

Dupa ce luam din nou masa si ne odihnim putin, ne echipam de alergare. Centrul orasului se afla la 5 km distanta de camping si ai 3 variante sa ajungi acolo:

1-transportul in comun (nu stiu cat costa, nici nu ne-am interesat),

2-inchiriind o bicicleta de la camping (si aici la fel) sau

3- in alergare.

Ghiciti ce varianta am ales?😀 Oricare din variantele 2 si 3 sunt preferabile primei si asta nu numai din cauza costurilor. Traseul de bicicleta si cel pietonal este diferit de cel al automobilelor, este inconjurat de verdeata si este situat pe malul unui rau linistit. Ar fi pacat sa pierdeti vremea in trafic cu o asa alternativa.

DSC01863
drumul pietonal si de bicicleta care duce in centru
DSC01867
in alergare pe malul raului Salzach
DSC01872
Salzach si podul oamenilor indragostiti

Odata ajunsi in centru, luam la pas toate stradutele si hotaram ca avem suficient timp sa urcam si la fortareata (Festung Hohensalzburg). Urcarea o facem tot la pas. Pentru cei mai comozi, urcarea se poate face si cu funicularul si biletul costa 11 euro/pers., fara funicular este doar 8 euro/pers. Interiorul fortaretei din Salzburg gazduieste acum un muzeu cu piese de mobilier si armament. O parte a incaperilor se viziteaza individual, o alta parte se poate vizita in cadrul unui tur organizat.

Fortareata, veche de peste 900 de ani, pare ca vegheaza si ocroteste intreaga asezare. Panorama de aici este extrem de frumoasa, merita sa urcati fie si numai pentru acest lucru. Din tot peisajul, iese in evidenta marele Dom din Salzburg, cu marile si inconfundabilele sale cupole vopsite in verde.

DSC01876
Festung Hohensalzburg
DSC01882
Festung Hohensalzburg
DSC01889
Panorama asupra orasului de la fortareata
DSC01893
Festung Hohensalzburg
DSC01912
Festung Hohensalzburg

Cand iesim deja se face noapte, hotaram ca mai e inca timp de plimbare, asa ca inaintam spre unul din cele mai mari parcuri ale orasului – Mönchsberg. Desi mie mi se pare cam slab luminat, Bogdan insista sa intram. Sunt scari in parcul asta sa te saturi. Tot urcam si urcam si ne gandim ce loc fain de antrenament au oamenii astia. Catinel-catinel ajungem la Museum der Moderne in care nu intram ca e deja tarziu, insa de aici ai o priveliste splendida asupra orasului aflat deja in intuneric. Cand sa coboram insa drumul se blocheaza si apare un lift. Cum nu ne gandim sa ne intoarcem pe unde am venit, luam liftul care ne duce la poalele dealului unde ce sa vezi…ia de plateste coborarea cu liftul. Am crezut initial ca e o greseala, ca poate liftul face parte din muzeu, ca taxatorul nu intelege ca noi doar am coborat si nu am vizitat nimic. El nu si nu – coborarea cu liftul costa 2.10 euro/pers. Si nu, nu era o greseala. Gasiti aici informatii. Un pic derutati dupa aceasta experienta, decidem sa ne intoarcem totusi la cort, din nou in alergare.

DSC01931
traseu pietonal prin tunel

Ziua 4 , sambata, 23 august 2014

Pentru ziua a-4a avem pe lista Eisriesenwelt, cea mai mare pestera de gheata din lume. Pestera nu este in Salzburg, asa ca dis de dimineata ne urcam din nou pe autostrada pana in Werfen. De aici incepe un drum in serpetine, lung de vreo 6 km si foarte abrupt, pana in apropierea statiei de unde iei biletele. Sus sunt mai multe parcari, daca veniti de dimineata, aveti noroc sa gasiti loc liber mai aproape de statie, daca nu, veti fi oprit in una din parcarile de mai jos si veti merge pe jos cateva sute de metri. Ajunsi la ghiseu o informam pe tanti ca vrem sa urcam pe jos. Ca sa intelegeti, intrarea in pestera nu e in spatele ghiseului. De aici trebuie urcat vreme de vreo 15 minute pana la telecabina, apoi poti lua telecabina si de unde te lasa ea, mai urci inca vreo 15 minute pana la intrarea in pestera. Saaaau….poti face tot drumul pe jos. Noi am ales cea de-a doua varianta. Tanti se uita la noi cu o spranceana ridicata si ne spune ca drumul este ingust si periculos, ne intreaba inca o data daca suntem siguri ca vrem sa urcam pe poteca, ba chiar iese din cutiuta ei sa se uite mai bine la noi. Biletele ne costa 11 euro/pers. Daca plateam si telecabina era dublu.

Urcarea nu este nici pe departe periculoasa, este o ascensiune de vreo 800 m si 3 km lungime, care ne-a luat o ora la pas lejer cu multe opriri pentru poze. Bogdan a facut toata urcarea cu o cafea in mana, asta ca sa va imaginati cat de „periculos” era traseul.

DSC01932
pe traseul catre pestera de gheata
DSC01936
pe traseul catre pestera de gheata
DSC01938
se vede intrarea in pestera
DSC01939
in ceata si cu pestera in spate

Eisriesenwelt se gaseste in muntele Hochkogel (2281m), la o altitudine de 1641m. La intrare se fac doua cozi, una pentru turul in limba engleza, alta pentru turul in germana. Va sfatuiesc sa va pozitionati foarte in fata daca vreti sa auziti ce spune ghidul, pentru ca se strang destul de multe persoane si se merge in sir indian. De fapt nu se merge, ci se urca 134 de m diferenta de nivel pe niste trepte de metal montate in gheata. Pestera are deocamdata 42 de km. Spun deocamdata pentru ca anul trecut a fost descoperit ultimul km, deci e posibil sa aiba inca locuri nedescoperite. Insa stati linistiti, turistii nu au acces decat intr-o mica parte a pesterii. La intrare ni se distribuie felinare, pestera nu e luminata electric. Usa se deschide si un suvoi de aer rece ne loveste in fata. Temperatura inauntru este de 0 grade constant, asa ca daca aveti de gand sa veniti, echipati-va corespunzator. Ghizii sunt foarte buni, noi am nimerit un tip foarte tanar, student, care a explicat si a raspuns tuturor intrebarilor destul de detaliat. Din cand in cand dadea foc unui fir de magneziu pentru a obtine o lumina mai puternica si pentru a ne arata diverse formatiuni speciale. In punctul cel mai indepartat al pesterii ne-a pus sa suflam toti in lampi si s-a facut o mega bezna. Merita din plin sa ajungeti aici! [Fotografiatul este interzis in interior asa ca nu avem poze de aici, insa puteti cauta pe internet daca v-am trezit interesul]

IMG_20140823_115330
lampile folosite in interiorul pesterii
IMG_20140823_140739
la intoarcere am scurtat drumul printr-un tunel

In Werfen ar mai fi de vizitat castelul Hohenwerfen, o minunatie care iese in evidenta fiind amplasat pe un deal, din pacate noi nu ne-am facut timp pentru acest lucru, insa nu-i nimic…avem mai multe motive sa ne intoarcem. J

IMG_20140823_142753
Hohenwerfen

Restul zilei l-am petrecut tot in Salzburg, unde ne-am plimbat prin zone mai putin frecventate de turisti. Am dat peste o bucatica rupta din vama aproape de centrul orasului, unde localnicii isi dadusera intalnire pe o portiune de nisip unde se asculta muzica stridenta si se dansa in voie, exact ca in vama.

Pe inserat ne-am asezat pe o bancuta si ne-am bucurat in tihna de imaginea fascinanta a orasului de pe malul stang al raului Salzach, binecuvantata cu cele mai multe capodopere arhitecturale in stil baroc pe metru patrat. O adevarata desfatare a ochiului.

Tarziu in noapte ne-am reintors la cort cu regretul ca in ziua urmatoare va trebui sa parasim un oras de care ne-am indragostit iremediabil.

Previous Day – Viena 

Next day – Imst si cel mai lung Alpine Coaster din lume

Cristina,

Europa 2014. Cap. 1 – Viena

Mult asteptatul concediu de anul acesta a fost planificat in perioada concursului de la Chamonix despre care vom scrie in urmatoarele zile (sper). Cum concursul se desfasura la sfarsitul lunii august si cum noi trebuia sa fim in Bucuresti imediat dupa aceea, ne-am planificat vacanta inainte de concurs, numai bine pentru relaxare si pregatire psihica. La final ne-a placut atat de tare incat ne-am propus ca fiecare concediu de vara sa fie organizat in preajma unui astfel de eveniment. Vom vedea.  Ziua  1 ,miercuri,  20 august 2014 Plecam cu noaptea-n cap, pe la 4:30 de dimineata.  Avem emotii si o multime de asteptari de la aceasta excursie, insa pentru inceput avem in fata muuulti km. Ajungem la granita in jurul orei 13.30, dupa aproximativ 9 ore de condus pe soselele noastre,  timp care a inclus si  o pauza de masa la Arad. Daca aveti de gand sa mancati in centrul Aradului va recomand cu caldura sa nu alegeti terasa Pergola. Am mancat aici o salata (eu) si o pizza (Bogdan), ambele au avut un gust dezamagitor si un pret piperat. Plus ca am avut parte de prima nota de plata comunicata verbal , fara o hartiuta scrisa de mana, fara bon, nimic. De cum iesim din Romania drumurile noastre se transforma in autostrazi. In Ungaria drumul e lin si slab circulat. Cum intram in Austria cum se aglomereaza treaba si 3 benzi devin ineficiente.  Pe multe portiuni se lucreaza si se creaza astfel ambuteiaje.  Intr-un final ajungem la camping in jurul orei 17.30. Punem cortul si incercam sa ne plimbam putin prin imprejurimi dar suntem destul de departe de centru, eu nu ma simt tocmai bine si se aduna si niste nori negri pe cer asa ca lasam plimbarelea pe zilele urmatoare.  Numai bine, cum ajungem la cort cum se  pune ploaia.

DSC01862
camping Viena

Descrierile campingurilor precum si listele de preturi le vom detalia intr-un post ulterior. Ziua 2, joi, 21 august 2014 Principalele obiective pentru ziua a doua au fost gradina zoologica pe timpul zilei si Prater pe inserate. Gradina Zoologica (Tiergarten) se afla pe domeniul imperial Schonbrunn si reprezinta acea categorie speciala de obiective care este abordata in mod obligatoriu de familiile de turisti cu copii la bord.  Insa acest loc reprezinta la fel de multa incantare si pentru adulti, fiind o gradina foarte spatioasa, gandita si pentru confortul animalelor, nu numai pentru bucuria vizitatorilor. Zoo Viena este cea mai veche gradina zoologica si se pare ca in 2010 ar fi fost desemnata si cea mai buna din Europa. Va puteti rezerva linistiti o zi intreaga pentru o vizita aici, mai ales daca stiti germana pentru ca toate placutele cu informatii despre animale sunt numai in limba lor. Pe noi ne-a scos faptul ca nu stiam limba, asa ca 4 ore ne-au fost suficiente sa admiram toate cele 500 de specii de animale cu care se lauda aceasta rezervatie. In interior se afla deasemenea cateva mini terase si covrigarii/gogoserii  in cazul in care vi se face foame. Nu am sa insir aici toate animalutele vizitate (nu am cum) insa voi puncta cateva locuri din care nu as mai fi plecat. In primul rand ar fi sera imensa pe care au amenajat-o in stilul unei jungle tropicale, unde se aud tot felul de zgomte si unde esti inconjurat de vegetatie inalta, iar pe deasupra ta zboara tot felul de pasarele. In traseul nostru prin aceasta jungla trebuia sa trecem la un moment dat printr-un mini-tunel in care era bezna. Cele cateva lumini slabe aflate pe pereti iti permiteau doar sa vezi ca acea camaruta de trecere era plina de lilieci care zburau in voie. Nu va spun ca am trecut cu inima purice pe acolo… Apoi ar fi de vazut neaparat ursii polari pe care ii puteai admira din mai multe directii ( chiar si de sub apa ), pinguinii, ursii panda si panda rosu, lupii. La elefanti am prins ora de masa si a fost o adevarata placere sa-i vezi necajndu-se furandu-si mancarea unul altuia.  Interesant este faptul ca la intrarea in gradina, ca si in dreptul fiecarui tarc al animalutelor, este trecuta ora la care iau masa…poate fi un spectacol in sine..

DSC01803
sa ne aranjam penele
DSC01813
Bogdan si puiul de elefant
DSC01817
cea mai eleganta prezenta de la zoo..
DSC01819
furnicile ofereau un intreg spectacol
DSC01825
„uite ce mananca broastele astea de traiesc atatia ani!”
DSC01826
o girafa, doua girafe!
DSC01828
pandutzu era lenes
DSC01829
cerbul pui

Poate multi dintre turisti vor considera ca sunt multe alte locuri care merita vizitate in Viena (pe buna dreptate),  insa daca aveti mai mult timp de petrecut aici sau daca nu sunteti la prima vizita, va recomand cu caldura gradina zoologica. Nu veti intalni nici un animal trist si nu veti avea nici o clipa senzatia ca animalele sunt prost hranite ori neingrijite, ca in multe alte gradini. Calitatea amenajarilor transforma gradina intr-un loc placut in care descoperi animalele in bucatica lor de mediu natural. Biletele le-am cumparat de pe net in ideea de a evita cozile, insa cand am ajuns noi (in jurul orei 9-9:30) nu era deloc coada. Pretul biletului a fost de 15.50 euro/pers. Dupa ce ne-am mai plimbat putin si am luat masa in parc pe iarba, ne-am intors la cort pentru a ne odihni vreo 2 ore. Se simtea oboseala dupa lungul drum din ziua precedenta plus ca in Prater trebuie sa fii bine dispus.

DSC01837
Schonbrunn in spate

Prater este un reper semnificativ pentru Viena. Pur si simplu nu ai cum sa nu stii de el. Imensul parc de distractii functioneaza din 1766 (?!!!). Bogdan mai fusese o data aici, insa mare parte din atractii nu functionau atunci, asa ca era la fel de curios ca si mine. Intai de toate am dat un tur al parcului sa vedem ce si cum. Atractii sunt multe, pentru toate gusturile si preferintele, sunt si multe restaurante, desi nu le vad rostul…oare vin si oameni care nu se dau in nebunii? Sau au stomacul atat de tare?!

Intrarea in parc este libera dar se plateste pentru fiecare atractie in parte. Bineinteles ca exista si aici o roata imensa de unde poti admira Viena, insa cum noi nu am venit pentru lucruri din astea “linistite”  am ales sa admiram orasul dintr-un soi de lanturi. Stiti lanturile alea in care ne urcam cand eram copii si ne invarteau in cerc? Fix asa arata doar ca te ridica la 117 m si te invart acolo. Dupa proaspata descoperire din aceasta vara (aceea cu rau de inaltime) primul impuls a fost sa zic ca eu nu ma urc in dracia aia. Insa Bogdan era atat de convins ca nu trebuie ratat incat mi-am calcat pe tot raul si m-am suit cu el. Si a facut toti banii! Daca sunteti curiosi iata-l! [pret 5 euro/pers.]

Ne-am dat apoi in Volare, pe care noi l-am numit SuperMan. Il gasiti aici.Este un montagne russe in care stai pe burta, atarnat si cu mainile in fata, in timp ce capsula bobineaza de ametesti [pret 4 euro/pers]. Apoi a urmat tot un soi de montagne russe care parea ok de pe margine, insa nu a fost deloc asa. Te ridica usor cu spatele pana ajungi  intr-o pozititie aproape verticala si apoi iti da drumul. Efectiv simti ca pici in cap. Dupa aia te ruleaza ca pe clatita de cateva ori si urca. A doua parte a distractiei e la fel, doar ca te da cu spatele [pret 4 euro/pers]. Lui Bogdan i s-a facut rau in dracia asta si cat am stat apoi langa sa-si revina ne-am tot amuzat de oamenii care veneau incantati aici si se dadeau jos pe sapte carari, albi la fata.

Ultimul loc in care ne-am mai incumetat a fost “Dino Tour”. De pe afara arata ca o cladire decorata cu dinozauri asa ca n-am stiut la ce sa ne asteptam.  Dupa cum ii spune numele, e un tur unde te astepta o mini proiectie de film, o “calatorie” intr-un tren al groazei si o trecere pe un pod ingust din funii peste un „taram” al dinozaurilor, cu dinozauri in marime naturala care se misca si rag si cu vulcani care erup. Frumos, dar pentru copii .🙂 [pret 3 euro/pers]

Costuri: Biletele pentru transportul in comun le-am luat de la camping : 7.60 euro/pers. [valabile 24h pe toate liniile de transport – autobuze, metrou]

Next Day – Salzburg – orasul de care ne-am indragostit.

Cristina,

2×2 Race 2014

Dupa experienta placuta de anul trecut, am zis ca 2×2 este un concurs care nu trebuie ratat asa ca anul acesta am revenit la poalele Fagarasului. De data asta sunt inscrisa singura in cursa. Bogdan sta pe bara deja de-o luna din cauza unei accidentari.

Noaptea de dinainte

Daca pana acum eram ceva mai sigura pe mine, acum vin buluc o serie de neincrederi. Daca…daca…daca…Si dintre toate cel mai frica imi este de frig. Ploua in reprize si e destul de frig la Balea si sper sa nu fie asa si in noaptea urmatoare.
La 9 e sedinta tehnica. Ezit sa ies din cort. Stiu traseul, regulamentul l-am citit si parca mi-e frig sa merg pana la cortul organizatorilor. Ma decid sa ies in ultimul moment.
Eram in capatul scarilor de la heliport cand l-am auzit pe Florin : „Pe Moldoveanu in nici un caz”. Stai. Ce ? Cum?
Se pare ca prognoza meteo era nefavorabila. Ploaie si fulgere. Pentru un concurs de creasta asta e urat si poate fi extrem de periculos. Asa ca organizatorii au decis ca elita si echipele 2×2 care trebuiau sa faca Moldoveanu + Negoiu, sa mearga doar pe Negoiu, iar cei de la cursele X1/X2 sa mearga doar pana la Caltun. Ni se dau si cateva indicatii despre cum sa ne ferim de fulgere cat timp suntem in creasta.
Ne intoarcem la cort si desfacem rucsacii care erau pregatiti pentru a doua zi. Scot lanterna si ceva mancare. Ma gandesc sa renunt si la bete. Daca or fi fulgere numai ele mai lipsesc. Si oricum nu le-am simtit lipsa in ultimul timp. Adormim devreme insa ma trezesc pe la 4 si nici ca ma mai ia somnul.

Ziua cursei

Suna alarma la 6.00. Deschid cortul. Senin si parca nici nu-i asa frig. Dar parca n-am chef. In fine, trebuie. Ne echipam de cursa, alerg un pic de incalzire (maxim 5 minute :D) si ne pozitionam la start. Bogdan urma sa vina cu mine pe traseu sa-si testeze genunchiul dupa o luna de repaus.
Startul e punctual si plecam. Urmeaza urcarile pana la Capra si apoi spre Iezerul Caprei care te scot din visare. Ma simt bine si abia astept coborarea sa alerg.

10498488_717599248312693_4368208111398197098_o
serpisorul @Radu Cristi
10622257_826217784076265_2003406823_n
eu..
10588789_826217774076266_1027331110_n
..si Bogdan

Bogdan e in fata si alearga. Ma bucura asta, inseamna ca nu are probleme cu piciorul. La Caltun insa se termina distractia . Incepe urcarea si nu mai am energie. Mi-e foame. Foarte foame. Nu cred ca am mai avut senzatia asta atat de puternica pana acum in vreo cursa. Am mancat de dimineata cativa biscuiti cu miere si o banana. Se pare ca nu a fost suficient. Si din pacate acum e urcare, nu pot manca la deal, iar sa ma opresc nu-mi vine, asa ca merg in continuare cu stomacul tipand dupa hrana. Intr-un final nu se mai poate, ma opresc si scot un baton. Mananc jumate. Nu intra frate nimic cand ti-e rau. Trebuia sa mananc mai devreme. Il bag inapoi in rucsac si merg inainte. Vin tot mai multi concurenti care se intorc deja de pe Negoiu. Dupa Strunga Doamnei dau navala. Sunt oameni dragi, pe majoritatea ii stiu doar din vedere de la alte concursuri si ce placere e sa trecem unii pe langa altii si sa ne strigam : „Bafta!” „Bravo!” „Hai ca mai e putin!” Asta e unul din motivele pentru care iubesc 2×2! Ma intalnesc cu Dragos si Carmen si ii intreb daca mai e mult pana la Negoiu. Mi s-a luat de urcarea asta si mi-e foame!!! Sunt putine fete inscrise la cursa de elita. 6 doar. Si pe acest dute-vino la Negoiu observ ca e doar una in fata mea. As fi pe 2. 2/6 nu-i mare scofala dar parca ma motiveaza un pic. Merg cu domnul Stan Turcu. Un om extraordinar! Ce frumos ar fi sa merg si eu la concursuri cand voi avea varsta dumnealui. Ajungem pe Negoiu curand. Ma asez in fund si-mi scot sandwich-ul cu cascaval si ardei. Ce stomac fericit! Mananc jumate si jumatate din batonul ramas de pe urcare. Vin si fetele de pe locurile 3 si 4. Zic sa plec ca se aglomereaza varful si parca-i mai bine la vale.

10562524_709511472437929_2216853646253117539_o
la vale parca-i mai bine
1920331_4577441811339_4498331452742684173_n
inapoi spre Balea
10616374_4577442171348_2745367962774973964_n
fuguta

Fix inainte de Caltun ma depaseste fata de pe locul 3. Si de’aici incepe intrecerea. Bogdan ma asteptase la Caltun, el n-a mai mers pe Negoiu si de cum il vad ii spun ca am ajuns cu 20 de minute mai bine pe varf decat anul trecut, dar parca sunt de 10 ori mai stoarsa de energie decat atunci. Incepem sa alergam si vine Laitel. La dus parca a fost mai mic, acum ii lung tare. Si mi s-a luat de urcare pana peste cap. Bogdan ii cere domnului Turcu un gel pentru mine. Nici nu stiu daca am multumit, atat eram de ametita. Promit ca ma revansez cu unul la urmatorul concurs! La coborare o depasesc pe Anca (fata de pe 2). Parca merge un pic de intrecere acum, imi mai ia gandul de faptul ca ma dor toate cele. La urcarea catre Iezerul Caprei ma ajunge iar insa. Schimbam doua vorbe. Nici ea nu mai poate dar o vazusem eu ca se da la vale cu mai multa incredere decat mine si acum cu coborarea de pe iezer si de la capra sigur n-o mai prind. Si asa a fost.
La final a fost locul 3/6 la Elita Feminin si un timp cu 50 de minute mai bun decat anul trecut cu care, momentan, sunt multumita.

988698_700255106658653_1634850507_n
Despre organizare..

..numai de bine! Iubesc concursul asta! E printre concursurile mele favorite si de’abia astept sa revin la anul!
Imi place la nebunie tricoul, foarte reusit! Si atmosfera de la finish a fost fantastica!
Singurul lucru pe care l-as remarca este medalia care nu are anul inscriptionat😦 si care a fost mai putin frumoasa decat cea de anul trecut.
Sunt sigura ca decizia de a se scurta cursa a fost una inteleapta. Sper ca la anul insa sa puna cineva o vorba acolo sus si sa ajungem si pe Moldoveanu!

Pana atunci, spor la antrenamente sa avem!

Cristina,