Marathon 7500 (hobby) – entuziasm si durere intr-un singur concurs

Cat de greu poate fi un concurs la care mai mult mergi decat alergi?

Marathon 7500 este un concurs unic in Romania. Diferenta de nivel foarte mare atat la proba scurta cat si la proba lunga il transforma intr-un concurs in care conteaza mai mult forta mentala si dozarea energiei, decat conditia de alergator, fie el si montan.

Marathon 7500 a fost prima mea cursa pe distanta de maraton in 2011. Atunci a fost un concurs crunt. M-am chinuit ingrozitor sa-l duc la final si mi-am promis ca nu mai fac asta in viata mea. Anul urmator insa eram din nou la linia de start alaturi tot de Bogdan caruia ii promisesem ca vom fi mai competitivi. Dar n-a fost sa fie si in 2012 am abandonat.

Anul acesta ne-am inscris din timp in aceeasi formula, insa alte evenimente l-au impiedicat pe Bogdan sa  mai participe si m-am vazut pusa in situatia de a-mi gasi partener de cursa. Grea incercare. Marathon 7500 e despre echipa, este o cursa in care conteaza enorm sa-ti cunosti partenerul, sa-l intelegi si sa-l poti ajuta atunci cand e nevoie, sa-l motivezi si sa stii sa ceri ajutorul cand te simti depasit. Conteaza sa te antrenezi impreuna si sa-i cunosti starile. Nu mai cunosteam pe nimeni cu care sa pot participa asa ca am tot amanat momentul cautarii coechipierului, pana l-a gasit Bogdan :). Anul acesta eu si Cristi am fost echipa MpD (Mereu pe Drum).

INAINTE

La cursa asta am fost cea mai organizata. Mi-am aranjat echipamentul din seara de dinainte astfel incat sa nu uit nimic, am baut un pliculet Isostar Malto Carbo Loading pentru o ultima portie de carohidrati si m-am culcat devreme. Eram entuziasmata si simteam ca sunt pregatita. Macar psihic 🙂

START

Harta hobby

harta

Dupa verificarea echipamentului obligatoriu intram in tarc si asteptam startul. E un pic racoare, insa e totusi 6 dimineata. Prognoza arata ca va fi o zi caniculara asa ca am ales manecutele in locul unei bluze cu maneca lunga.

Se da startul la 6:04. Aproape punctual. Plecam in alergare usoara si ma gandesc cu groaza ca IAR nu am facut incalzirea. Dezavantajul starturilor astora cu urcare atunci cand nu esti incalzit e ca ti se cam taie respiratia. Si noi aveam o urcare destul de serioasa de facut: Salvamont Pestera – Valea Obarsiei – Omu, o urcare de vreo 900 de metri. Din fericire m-am simtit bine pe urcare si am ajuns in CP 1 in timpul propus. Sus gasim cateva echipe pe care le consideram mult mai bune si acest lucru imi da o stare de spirit incredibila. Incepe coborarea pe Valea Cerbului, toata lumea alearga, toti se grabesc. Taiem serpentine, depasim si suntem depasiti. E cald deja. Mult prea cald. Tanjim dupa umbra copacilor care inca nu se vad. Pietre, pietre si iar pietre. Intr-un final intram in padure. Aici pe langa pietre avem si radacini de copaci si denivelari de pamant. Imi aminteam Valea Cerbului mai prietenoasa. Simt ca mi se inmoaie picioarele. Ma impiedic de cateva ori, parca nu am forta si incetinim. Jos gasim celebra scurtatura marcata. Ce ne-am mai ofticat in 2011 ca nu stiam pe unde e.. Scurtatura ne scoate direct la Diham.  2 ore 56 de minute. Aproape 3 ore de la start si incalzirea s-a terminat. De aici incepe cursa cu adevarat.

GURA DIHAM – BUCSOIU- VF. OMU

Urmeaza cea mai grea portiune din concurs, urcarea la Omu pe Bucsoiu, o diferenta de nivel de 1500m. De la pamant la luna, ca in cartile lui Jules Verne. E atat de grea incat toata lumea simte ca s-a terminat cursa cand ajunge a doua oara pe Omu, desi de-acolo mai sunt inca 20 de km.

Urcarea are 2 parti : Gura Diham – Poiana – Izvoarelor – La Prepealeag si Bucsoiu.

11703304_1141454709205406_5042969968107494554_o (1)

foto Catalina Niculae

Prima parte este mult mai placuta, se urca prin padure (pe pamant), la umbra copacilor. Multumiti de timpul scos pana acum si incantati de faptul ca ni se spusese la Diham ca suntem a 8-a echipa de mixt (din 27 cate au luat startul), plecam relaxati spre Poiana Izvoarelor. Cararea e foarte placuta asa ca radem, glumim, povestim si ajungem entuziasti in Poiana unde reumplem bidoanele sau completam, dupa caz. De la Gura Diham pana aici nu am baut nici un strop de apa, am carat un bidon plin degeaba. Spre Prepeleag plecam cu aceeasi stare de spirit, chiar daca poteca se mai ingusteaza si pe alocuri devine mai abrupta. Dar gluma se ingroasa. Cat naiba mai e pana la Prepeleag?! Imi aminteam distanta asta foarte scurta si nu inteleg de ce nu mai ajungem…

Cum se termina urcararea dam nas in nas cu baietii de la CP. Stateau acolo cu soarele in cap sa ne noteze pe noi. Fantastici oameni! Plecam repede ca nu era chip sa stai in soarele ala. Avem si noi portia noastra pe urmatoarea urcare. Incepe Bucsoiu..

Prima portiune de pe Bucsoiu e o adevarata jungla. Mergi printr-un sant adanc, lat cat pentru o singura persoana, care pe alocuri ma afunda pana la genunchi, iar imprejur este numai vegetatie deasa, arbusti si iarba inalta. Nici nu stii ce sa-ti doresti. Pe de-o parte zona asta este tare urata, parca ai vrea sa se termine. Pe de alta parte stii ce urmeaza si parca e un pic mai bine aici..

A doua portiune de pe Bucsoiu este numai piatra si urcare abrupta. Nu exista un traseu definit pe care poti urca, merge pe oriunde, peste tot e la fel…de greu. Dupa cateva minute simt ca inima o ia la galop si pulsul nu are de gand sa scada nici daca incetinim. Ii spun lui Cristi ca vreau sa ne oprim, sa se linisteasca putin inima. Ma asez in fund. Mai jos de noi se mai vad doua echipe care se odihnesc. Bucsoiu nu e usor. Cristi spune ca trebuie sa fim tare masochisti sa ne bagam in fiecare an in chestia asta. Asta este si gandul meu. Insa fara Bucsoiu 7500 ar fi o cursa ca toate celelalte. Ma ridic si incercam sa urcam mai departe dar pulsul meu este la fel de ridicat, abia respir si Cristi insista sa mai stam putin sa-mi revin. Dupa alte cateva minute de repaus continuam urcarea si se termina si Bucsoiu. Intre Bucsoiu si Omu sunt doar 13-14 m diferenta de nivel insa de ce sa fie asa simplu cand poate fi mult mai complicat? De pe Bucsoiu mai avem doua coborari si doua urcari pana sa ajungem la Omu. Pe prima urcare aud o voce cunoscuta. Sus e Bogdan care ne asteapta si ne incurajeaza si acest lucru imi da din nou o stare buna de spirit. Alte doua persoane dragi ne asteapta la cabana, n-am avut atatia sustinatori in viata mea :D.  Timpul de la Omu e mai bun decat preconizasem, am avut o prima jumatate de cursa foarte buna. Suntem a doua oara pe Omu in 7 ore si 18 minute. Bogdan imi da sandwich.ul cu ardei si cascaval pe care il pregatisem de seara, insa numai gandul la el imi provoaca greata, asa ca ma bazez pe bananele si halvaua din CP si cateva geluri din rucsac.

SAM_3420

SAM_3424

COBORAREA LA GUTANU

Urasc bucata asta de traseu! In 2011 pe aceasta portiune am suferit cel mai tare, iar anul asta s-a repetat povestea. Daca prima parte a mai fost cum a mai fost, a doua  portiune, foarte abrupta si pietroasa, mi-a pus capac. Muschii mi s-au blocat efectiv si simteam ca vreau sa inaintez impotriva vointei propiilor mele picioare. Il vedeam pe Cristi cum se indeparteaza si mi-am dat seama ca vom pierde enorm de mult timp pe bucata asta. Cristi ma asteapta la intrarea in padure si citesc in ochii lui nedumerirea. Ii spun ca ma dor toti muschii si simt ca am facut niste bataturi care ma tot jeneaza. Cristi se conformeaza si inaintam lin. In CP la Gutanu ne asteptam sa gasim apa, dar nu e. Ni se spune ca este un izvor mai jos. Plecam si facem pauza la izvor.

SAUA STRUNGA SI FINISH-UL

De aici se urca spre CP 6, la Saua Strunga, o urcare usoara dar luuunga tare, mult mai lunga decat imi aduceam eu aminte. Baietii din CP ne spun ca mai avem 45 de minute maxim, dar ei nu stiu ca picioarele mele nu mai colaboreaza. Incerc sa alerg dupa Cristi dar nu iese decat un mers chinuit. Ne depasesc multe echipe si oricat as vrea nu mai am putere sa fiu competitiva. Imi doresc doar sa se termine si atat. Pe ultima urcare ne ajung baietii de la echipa de masculin HALF NEWBIES, echipa cu care ne-am tot intersectat de la Prepeleag incoace. Ei par ca inca mai au forte si ar putea sa ne depaseasca, dar hotarasc sa trecem toti 4 linia de finish, asa ca ultimele sute de metri le parcurgem impreuna.

Timp: 11:19:00. Loc 8/27 la mixt si 37/88 la general.

PUNCTE TARI SI PUNCTE SLABE

Anul asta mi-a placut pachetul de concurs. De fapt cred ca cel mai mult mi-a placut ca nu am mai primit tricou pentru ca am deja dulapul plin. Am primit in schimb o bluzita de bumbac cu maneca lunga care mie imi place.

Pepenele de la finish este absolut fantastic, de la Poiana Gutanu incoace ma gandeam numai la el :)) asa ca am mancat 2-3-4 felii, nici nu mai stiu.

Nu mi-au placut voluntarii de la Gutanu din 2 motive:

1. Nu stiau la ce km suntem.

2. Ne-au intrebat daca mai sunt echipe in spatele nostru. Pot sa inteleg ca sunt obositi/plictisiti si ca au stat zile si nopti acolo pentru concurenti, dar ei s-au oferit sa faca asta. Intrebarea lor este demoralizanta si m-a deranjat mai ales pentru ca nu eram la limita de timp. Ba chiar uitandu-ma pe clasament am vazut ca dupa noi au mai trecut prin acel CP 38 de echipe .

In rest nu am ce sa reprosez celorlalti voluntari care au fost entuziasti si saritori, nu o data mi-a fost luat bidonul din mana pentru a mi-l umple.

Pentru mine a fost o cursa buna, mai buna decat ma asteptam dar stiu ca este mult loc de imbunatatit. Si daca dupa cursa am zis ca nu ma mai bag in 2016, acum, la o saptamana distanta, abia astept anul urmator sa-mi iau revansa pe coborarea aia de la Gutanu 🙂

Cristi a fost un coechipier excelent. M-a asteptat mult dar nu m-a grabit nici o clipa si nici nu mi-a reprosat nimic. Am vorbit, am glumit si ne-am bucurat de cursa. Multumesc, Cristi!

Ne revedem la anul,

Cristina.

Anunțuri

2 gânduri despre “Marathon 7500 (hobby) – entuziasm si durere intr-un singur concurs

  1. Apropo de pachetul de start, eram incantat de tricourile de la 7500 si ma gandeam ca abia astept sa primesc unul. Crunta dezamagire. O bluza de bumbac pe care o pot folosi pe post de pijama iarna. Asa cum vorbeam si cu partenerul meu, macar daca ne-ar fi permis sa cumparam un model tehnic, ceva… Faptul ca si eu am dulapul plin de tricouri de la concursuri nu inseamna ca nu-mi doresc unul nou, deosebit – cum au fost de multe ori cele de la 7500. In sfarsit, fiecare cu parerea lui, dar mie mi s-a parut o decizie proasta. (desigur, nu intram in comentarii gen „vii ca sa alergi, vii pentru munte, nu pentru tricou, bla, bla, bla”, comentarii pe care le vezi in general de la indivizi care se mandresc cu tricourile lor pe la alte concursuri).

    • Sunt de accord cu ceea ce spui tu si am auzit aceeasi parere de la mai multe persoane. Mie imi place bluza aia pe care am primit-o. Este o parere pur personala. Sunt de accord ca a fost mult mai ieftina decat un tricou tehnic, la fel cum sunt de accord ca un tricou tehnic ar fi fost mai frumos decat o bluza de bumbac. Eu m-am bucurat doar prin prisma faptului ca este altceva. Si nu, n-am sa-ti spun ca vii la concurs „pentru munte, nu pentru tricou” pentru ca platim taxa pentru concurs si mi se pare corect sa fii multumit de ceea ce primesti. Dar aici este alta discutie..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s