EcoMarathon 2015

EcoMarathon este in fiecare an in acelasi loc, dar de fiecare data altfel…

Anul asta am ajuns fara emotii. Cunosc cursa asta din 2011, nu mai are nimic surprinzator, iar nivelul meu de pregatire este aproape identic cu cel de anul trecut, drept urmare nu ar trebui sa ma surprinda nici timpul final.

In dimineata cursei imi propun o incalzire zdravana. Imi ies doar vreo 5 minute de alergare usoara. Ma indrept resemnata spre tarcul de la start care duduia deja de alergatori. Numaratoarea inversa este parca prea rapida si se pleaca tare. Alerg lejer, ma mai opresc, iar alerg , ajung la pod. La pod iar coada. Urmeaza prima urcare de pe prima bucla care este de la an la an mai aglomerata. Macar atmosfera e frumoasa. Inaintam incet, dar se spun glumite, se zambeste sau se rade in hohote dupa caz. Odata terminata urcarea se termina cu socializarea. Urmeaza coborare. Coborarea mea preferata din concurs. Partea asta a ramas neschimbata.

11257070_10153306438697128_1007201277319925280_o

11144980_10203194747744524_3969102539402520561_o

@ Foto Andrei Dragusanu

Mi-am uitat centura in Bucuresti cu tot cu bidonul de apa. Am plecat in cursa fara nici un strop de lichid bazandu-ma pe punctele de alimentare si pe faptul ca nu sunt o mare bautoare de apa. Dar pe prima bucla a fost cald. Prea cald pentru gustul meu. Am ajuns insetata in fiecare post si implicit am pierdut cate 2-3 minute peste tot, timp in care am baut cate 2-3 pahare apa, un pahar ceai/isotonic si am mancat cate ceva.

Bucla unu se termina repede, in acelasi timp ca si anul trecut. Bucla unu a ramas neschimbata.

Plec pe bucla doi cu gandul ca pot scoate un timp mai bun decat anul trecut. E bucla mea favorita. Am scapat de aglomeratia de pe bucla unu, intrucat cei de la cros s-au oprit, iar cei de la maraton au avut suficient timp sa se rarefieze. Prima urcare merge. Ar putea sa mearga mai bine. La anul.

11182730_10152649908426887_8904761418039231982_o

Coborarea in strada de la Cheile Gradistei e foarte animata. Sunt multi specatatori, e multa galagie, prinde bine. Aici il reintalnesc pe Petru cu care aveam sa merg pana la CP de la Cheile Gradistei de sus. Imi face bine aceasta intalnire, stiu ca si el spera la 6 ore jumate asa ca sper ca suntem in timp.

Dupa un nou CP urmeaza o noua urcare. Cred ca urcam de vreo 3-4 minute cand incepe sa se innoreze si sa picure. Yey! Imi iesise pe nas caldura aia, asa ca e numai bine. Urcarea asta de pe bucla doi mi se parea la un moment dat cea mai lunga si cea mai grea. Acum mi se pare cea mai frumoasa. O abordez ca anul trecut. Cu ochii in pamant si pas constant. Am muzica la mine dar nu o folosesc. Imi place mai mult respiratia mea.  Se termina repede.  A fost mai scurta decat imi aminteam. Sus ploua binisor. Se face frig. Sunt doar in tricou si uda pana la piele. Dar mie imi place combinatia ploaie -alergare asa ca nu ma plang. Urmeaza plat si coborare si se mai termina o bucla. Cu vreo 7-8 minute mai repede decat anul trecut. Imi zic ca mai castig si pe a treia vreo 6 minute si termin in 6 ore jumate. De-ar fi asa simplu..

11212595_10203194736144234_1124740601155814101_o

@ Foto Andrei Dragusanu

Urcarea de pe bucla trei……Ei, ce poveste! Cand s-a transformat in cea mai lunga, grea si nesuferita urcare din concurs?! Nu-mi amintesc sa fi fost asa in vreunul din cele 3 maratoane pe care le-am mai facut aici. Unde mai pui ca iar a iesit soarele ala molesitor dintre nori. Mi-a pierit tot cheful, iar CP de la Mamaie a fost ca o adevarata binecuvantare. Coborarea spre forestier e a doua binecuvantare. E rapida si e numai la umbra copacilor. Daca nu m-ar durea asa tare unghiille din cauza noilor mei salomoni ar fi minunat. In salomonii vechi faceam mereu o bataie frumoasa in talpa piciorului drept. La inceput a fost enervant, apoi am inceput sa ma obisnuiesc. La astia noi simt ca imi cad unghiile pe coborari. Cu asta nu cred ca va fi usor sa ma obisnuiesc.

BDM_6610

@ Foto Mihai Benea

Forestierul e nesuferit pentru ca e plin de pietre. Merg. Ma depasesc doi baieti care alearga incetisor. Ma pun in spatele lor si tin ritmul. Se opresc ei, ma opresc si eu. Gata motivatia. Intreb pe unul dintre ei daca are idee cat de mult se urca la Gutanu pentru ca uitasem diferenta de nivel. Imi zice vreo 6-800 m. „In ritmul meu 35 minute, in al tau putin mai putin ” zice el. Ma simt flatata, multumesc! La ultimul CP beau un pahar de cola si mai iau ceva biscuiti sarati. Si incep urcarea.

Urcarea pe Gutanu. Umbla vorba in targ ca e cea mai grea. Nu mi s-a parut niciodata de speriat. Pana anul asta. Anul asta nimic nu mai e la fel. Ma agat de ceas si ma gandesc la timpul estimat de tipul de pe forestier. Inca 15 minute, inca 10 si tot asa. O fac in 30 de minute. Perfecta estimare!

De sus mai sunt 6 km la vale/ plat. Nu sunt neaparat multi dar nu prea mai am picioare. Si stiu ca niciodata nu a fost o incantare aceasta ultima bucata. Ma uit la ceas. E clar ca nu am castigat cele 6 minute pe care mi le propusesem pe bucla trei. Ba chiar am pierdut din cele castigate pe bucla doi. Cand imi dau seama ca voi termina aproape in acelasi timp ca anul trecut ma relaxez complet. La urma urmei putea fi mult mai rau, nu?

Timp final 6:42:15. 4 minute in minus fata de anul trecut. Realizez ca am fost prea optimista sa-mi doresc 15 minute mai putin. La urma urmei e o nebunie sa actionezi la fel si sa astepti rezultate diferite, nu?

Puncte Tari

  • Ridicarea kiturilor – Rapida. In timp ce completezi declaratia pe propie raspundere, cineva cauta kitul si astfel lucrurile se misca in cateva minute.
  • Voluntarii. Absolut fantastici. Voiosi, stiu care e treaba lor, au raspunsuri prompte si corecte la intrebari si mai sunt si glumeti 🙂
  • Kitul de concurs. Tricou tehnic, sapca, buff daca termini maratonul.
  • Restrictionarea traficului. Cand am iesit eu in strada unul din voluntari chiar tipa la o soferita care nu avea rabdare sa traversez strada. Multumesc!
  • Punctele de alimentare. Bogate. Pentru toate stomacelele. Si sarat si dulce si acru, si tare si moale, si apa si ceai si isotonic.
  • Marcajul. Impecabil.
  • Peisajul. Este minunat locul in care se desfasoara acest maraton. Poate unul din cele mai frumoase locuri din tara.
  • Finishul. Cel putin cel de anul asta cu covoras verde si floricele, simti ca ai ajuns direct acasa la final.
  • Cursa copiilor e foarte frumoasa. In fiecare an sunt din ce in ce mai multi pusti care iau startul. Ei sunt viitorul alergarilor montane si e frumos ca sunt incurajati.
  • Tombolele GoPro, Suunto si Salomon.
  • Pasta Party. Mi-a placut in mod deosebit faptul ca n-au facut economie de sos si branza. Au mers foarte bine imediat dupa cursa.

Puncte Slabe

  • Kiturile celor ce nu participa. Anul acesta, din cauza unor probleme personale, Bogdan nu a putut participa. A vorbit cu organizatorii, a anuntat ca nu vine si ca imi va inmana mie o copie de buletin astfel incat sa pot ridica kitul. Am inteles ca medalia si bufful o primesc doar cei ce termina cursa, n-am inteles insa de ce i-a fost scoasa sapca din kit chiar in fata mea. Pe motiv ca nu vine. Nu e in regula. A platit aceeasi bani ca toti ceilalti. Iar in 4-5 luni de cand a platit taxa se pot intampla multe. Inclusiv probleme personale care te pot impiedica sa ajungi.
  • Aglomeratia de pe prima bucla. In fiecare an parca e tot mai mare.

11130150_829854257100339_4340435932435274926_n

Cristina,

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s