Retezat Trail Race 2014

Cine: Eu, Vasi, Andreea, Adi si Catrinel
Unde: Campul lui Neag (imediat dupa Vulcan, Lupeni, Uricani)
Traseu: Bucuresti – Pitesti – Ramnicul Valcea – Horezu – Bumbesti Pitic – Pociovalistea – Aninisul din Deal – Barcaciu – Bumbesti Jiu – VUlcan – Lupeni – Uricani (cu retur prin Targul Jiu) – aprox 800 km.
Scop: Retezat Trail Race 2014

Detalii tehnice:
1. distanta: 27.87 km
2. altitudine cumulata: 2228 metri
3. timp final: 05:54
4. Pozitie open: 109/217

grafic

Grafic

Retezat trail Race este genul de cursa in care se aplica cu succes sintagma „mind over body”, este o cursa ce-ti rupe in primul rand psihicul si abia apoi muschii picioarelor. Cursa asta e precum genul ala de relatie in care o vrei, pentru ca e super misto, dar ea se lasa greu, si cand se lasa parca ti-a pierit pofta si zici ca n-o mai vrei dar de fapt inca te gandesti la ea dupa ce a plecat.

Retezat Trail Race e misto pentru ca apropie oamenii si pentru ca este mai mult decat o simpla cursa de trail running la care vii, alergi si pleci acasa. Acum, gandind la rece, cred ca abia astept editia de anul viitor desi, Dumnezeu mi-e martor.. si Vasi, si Lush … ca tare am mai injurat si patimit 🙂

toata dracia asta a inceput pe ritmuri de zdob si zdub, la 8 dimineata, punct ! hopa diridai, hopa diridai, buna dimineata, hopa diridai, hopa diridai, dulce-i viata ! sonorizare perfecta, MC pe val, tot respectul 🙂

Pe ei, pe mama lor

Pe ei, pe mama lor

Spre deosebire de cursele anterioare aleg sa plec cu un rucsacel in care arunc geaca de ploaie, bidoul de apa, vreo 3 pachete de biscuiti Belvita si-un tricou, ca poate o fi cald mai incolo. Facem poza regulamentara si ne aruncam in multime; sa-nceapa joaca !

Start

Start

Inca se alearga decent, aproape plat, aproape asfalt

Inca se alearga decent, aproape plat, aproape asfalt

Primii 2-3 km sunt inselatori tare, un plat care te imbie la alergat si apoi o usoara urcare prin padure care are din nou rolul de a face un pic diferenta intre cei ce au venit la competitie si ceilalti. Imi place sa cred ca macar de data asta am iesit din categoria celorlalti.. 🙂 Smecheria se schimba repede insa iar de la km 3 pana pe la km 9.8 se urca brutal, aproximativ 1100 m altitudine. Pentru mine aici a fost primul soc. Din oarecare motive traiam cu impresia ca prima urcare a concursului are 600 m pe 10 km. La un moment dat am simtit ca se cam trece de limita asta si am intrebat in jur, nevinovat, „mai e mult pana sus?”… raspunsul a venit repede „O-ho-ho !!! „, si uite asa a inceput chinul.

boss... voi pe unde a-ti aparut?

boss… voi pe unde ati aparut?

pe aici inainte !

pe aici inainte !

Stau prost psihic iar creierul meu este antrenat sa gaseasca scuze, ma bate mereu; si uite asa, in momentul in care oarecum ajung pe creasta simt ca brusc nu-mi mai place traseul; este prea abrupt, prea bolovanos, prea intr-o parte, prea in cealalta. Din bucuria cursei trec in safe mode si ma gandesc doar sa scap nejulit, cu gleznele intregi, cu pantalonii curati.  Acum, gandind la rece, imi dau seama ca traseul este chiar ceea ce trebuie: greu, pe alocuri tehnic, cu destule portiuni in care iti lasa libertatea sa-ti alegi calea, cu zone ce-ti taie rasuflarea si ce e cel mai important iti aduce aminte ca alergi la munte, mountain, a la montagne !

Fisheye :)

Fisheye 🙂

Socul numarul doi il primesc la punctul de alimentare de la cabana Buta, undeva km 13, zona in care se desparte traseul lung, traseul Custura, de traseul mai scurt, traseul Buta. Nu stiu din ce motiv dar nu prea am chef sa parasesc checkpointul asa ca stau la baut, mancat, socializat; aici aflu si ca mai avem vreo 900 m de urcat in vreo 5 km iar un nene de la Salvamont imi arata pana unde tre sa urc; undeva sus la mama drequ.. in fine,
incep usor, pasi mici, opriri dese. Incepe o mica ploicica si profit de moment sa dau bluza jos, sa iau geaca de ploaie, sa beau apa; vorba lui Moromete, de ce sa fugim cand putem merge incet?
Tot cam in punctul asta ma intalnesc si cu Lush iar impreuna mai tot stam la povesti pana pe varf; un varf un pic in ceata, intr-o ploaie marunta inghetata si cu vreo 250 de metri mai sus decat credeam la inceput (iar traiam cu o impresie gresita ca se urca doar pana la 2200m).

Coborarea. De obicei imi place, e bucata aia din cursa pe care o astept ca sa ma ajut de gravitatie si sa ii depasesc pe cei care merg mai prudent. E fix treaba aia care ma face la finalul cursei sa spun „bai ce misto, hai ca mai vin si la anu”. Cu toate acestea, la RTR coborarea te face sa-ti doresti sa mai fi urcat. Te uiti cat mai e pana jos si-ti vine sa o iei inapoi la deal; si sa vrei sa abandonezi, parca tot la deal ti-ar veni sa te duci. Din varf urmeaza o portine destul de tehnica pe niste pietre ascutite urmata de o luuuunga coborare pe un plai inierbat si destul de abrupt. Pentru mine, problemele sunt doua: Nu am aderenta pe iarba si nici nu vad unde pun piciorul deci imi este tare frica sa nu-mi rup glezna din nou. Cum drumul este destul de la vale iar eu vreau sa castig totusi putin teren strang din dinti si din genunchi all the way down; iar eu imi iubesc genunchii.. portiunea asta este foarte de rahat !

Finalul cursei il fac impreuna cu Lush (cu care de fapt am mers de la km 13) si alergam de placere pe ultimii 4-5 km din traseu. Una peste alta alergarea asta relaxanta de la final impreuna cu atmosfera facuta de MC si timpul de sub 6h au sters cu buretele momentele mai dificile.

Alergand spre linia de finish

Alergand spre linia de finish

Despre organizare, doar de bine ! Spre deosebire de alte pareri pe care le-am mai citit si fata de alte curse la care am mai participat, pot spune ca nu am obiectii si totul a fost facut foarte bine. Eu am intalnit si voluntari bine informati, si voluntari care faceau galagie pe timp de ceata pentru a te putea ghida mai bine, si marcaj perfect avand in vedere vremea de care am avut parte. Atmosfera a fost mai degraba de festival decat de concurs de alergare iar focul de tabara impreuna cu toate cantecele alea pana la 3-4 dimineata au intregit atmosfera.

Traseul… vi-l recomand daca sunteti stapani pe propriile emotii, daca aveti un psihic tare. Vi-l recomand daca aveti un pic de experienta pe munte si ati mai fost si pe la alte competitii. E greu, e brutal pe alocuri iar daca va intereseaza doar sa-l parcurgeti mai bine va incaltati cu bocancii, luati aparatul de fotografiat si mergeti la pas, nu in concurs.
Personal, voi reveni cu siguranta !

Bogdan,

Anunțuri

Un gând despre “Retezat Trail Race 2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s