Primul meu concurs de biciclit – DHS Corvin MTB Marathon

De concurs nu stiam nimic pana cand nu m-am vazut inscrisa. Cand intreb de ce,  Bogdan imi raspunde ferm:  „pentru ca e fain”. Asa am ajuns vineri noapte in drum spre Hunedoara mai mult fortata de imprejurari (a se citi Ana si Dan), pentru ca eu nu am fost nici o clipa convinsa ca as avea  ce cauta acolo.

Startul e dimineata la ora 9.30. Lume multa…ma asez in spate de teama imbulzelii de la inceput, nu vreau sa dea toti oamenii astia peste mine. E pentru prima data cand sunt la start si nu-mi propun sa intrec pe nimeni, cred ca nu m-ar deranja nici daca as ramane in plutonul codas. Inca imi e teama ca n-o sa ma descurc, n-am mai urcat de cateva saptamani bune pe bicicleta, nu am nici macar o pompa la mine , iar dimineata ma hotarasc sa plec si fara apa.

Pornim. Incep sa am cateva mici emotii si ma tot „impiedic” de alti concurenti. Drumul nostru ajunge curand intr-un nor imens de praf unde, desi ne distantam putin intre noi, nu e deloc placut. Simt ca am praf si in ochi si in plamani, clipesc foarte des, aproape ca nu sunt atenta pe unde merg. Cand trecem de toata nebunia asta de inceput intorc capul dupa Andreea. Am impresia ca e in spate dar n-o vad. Urmeaza primul urcus din traseu. Se vede sus in deal un tricou albastru..”o fi Ana?”. E prea departe, nu-mi dau seama. Urcarea am facut-o pe langa bicicleta, nu stiu daca as fi putut pe, insa erau o gramada de oameni care se dadusera jos si oricum nu as fi avut pe unde sa depasesc. Ma conformez si asa catinel catinel ajung sus, ma pun in sa si la pedale. Dupa putin timp o ajung pe Andreea, se pare ca era in fata mea. Apoi un pic mai in fata e tricou albastru, Ana!!! Ii zic Andreei : „uite-o pe Ana!!” Stiu ca e de’abia la inceput dar chiar si-asa ma bucur ca nu sunt departe de ea. Ana e singura dintre noi trei care a mai participat si la alte concursuri de bicicleta.

Iar un pic de panta, iar ma dau jos. Pe cobararea de dupa o vad pe Ana care a luat mult avans, urmeaza sa o pierd din vedere si sa o revad pe o portiune de fals plat cand o ajung. Din tonul vocii cu care ma saluta pare uimita ca sunt acolo. De fapt si eu sunt. Apoi o ia in fata, incerc sa tin si eu ritmul si sunt relativ aproape de ea pe toata portiunea pana la ck 1. Intre timp il depasim si pe Cristi, e jos de pe bicla si se uita la ea, cred ca a cazut. La ck1 apa!! V-am spus ca am plecat fara si mi-e sete. Iau si putina banana si gata.

Pe urmele Anei

Si cand ma bucuram si eu ca ma pot tine de Ana urmeaza o urcare, schimb foaia si imi cade lantul. N-am pus niciodata un lant la bicicleta dar cat poate fi de greu? Trag de doua ori de el, mi se pare ca s-a pus dar cade iar. Mai incerc o data si reusesc. Asa plina de ulei ma urc pe bicicleta si pornesc mai departe.  Urmeaza o coborare tare faina..ma rog sa nu-mi apara cineva in fata ca s-ar putea sa-l sar, mi se pare ca am o viteza incredibila si imi place la nebunie. Doar ca Ana tot nu se  vede. Pedalez cat pot de repede si pe plat. Nu ma gandeam la start ca o sa pot s-o ajung pe Ana in concurs, dar daca tot am vazut ca se poate, de ce nu? Incep sa simt fiorul competitiei, ma agat din nou de fetele din fata mea, incerc sa le depasesc si in acelasi timp sa nu le incurc pe cele care pot merge mai repede. Pe o urcare relativ usoara dar lunguta ajung din nou langa Ana si aici o si depasesc, evident pe langa bicicleta:) De fapt toata lumea era aici pe langa ea…panta insa mi se pare usoara, incerc sa ma sui in sa dar nu rezist mult. Ei lasa ca si pe langa e bine, macar nu obosesc. Coboram apoi intr-un sat, lumea e iesita la poarta si ne incurajeaza. Frumos. Trec paraul cu bine si la deal, iesim din sat.

sus in deal e...ck2

Ck2 e pus ca o binecuvantare fix in varful dealului. Bine ca e aici, mi-e sete rau. Apa, isotonic, glucoza, din nou apa si plec.

Sunt singura pe o coborare destul de tehnica pentru mine, incerc sa ma mentin in sa si pentru moment reusesc. Putin mai jos insaa….cineva vine din spate cu viteza. Ma dau jos, imi trag bicicleta pe margine si astept sa treaca. E baiat. Nu vreau nici sa treaca peste mine, nici sa cada din cauza mea, asa ca prefer sa nu-l incurc. Ma urc din nou in sa si cobor usurel, cu frana trasa.

coborarea cu pietre 🙂

Cand ajung la tunel ma opresc sa-mi scot frontala din buzunarul de la spatele tricoului, insa surpriza: nu vad nimic!! Ma gandesc ca pierd timpul degeaba si incerc sa pedalez spre un grup din fata care au o lanterna cu ei. Doar ca iau avant, tipii se dau la o parte cand ma aud si acum unii dintre ei nu mai vad nimic din cauza mea, asa ca ma vad nevoita sa inaintez. Din nou bezna totala. Ma gandesc ca n-or fi pietre in tunel si pedalez relativ repejor pentru o cursa in bezna. Din cand in cand simt nisip sub roti, tunelul asta e destul de lungut dar are si el un capat. La iesire pedalez cat pot de repede pe o portiune plata apoi zaresc un semn cu interzis si parca scrie ceva pe el…oare ce scrie?? Si cum pedalez eu asa repejor si ma tot uit in dreapta dupa semn reusesc sa citesc „Portiune periculoasa”. De  fapt cred ca mai mult am ghicit ce scria pentru ca ma trezesc frumos intr-un brat de buruieni cu tepi. O tipa de la Dhs Tibiscus e imediat in spatele meu si ma intreaba daca sunt in regula. Raspuns afirmativ asa ca merge mai departe. Urmeaza cateva portiuni la deal cu panta mica, unde o depasesc din nou pe fata, apoi o coborare abrupta pe care nu ma incumet sa stau pe bicicleta. Aici ma depasesc in viteza doi baieti, in urma lor miros puternic de disc incins. Sper ca ajung intregi jos. Aici ma depaseste si fata de la Tibiscus. O urmez indeaproape pe portiunea de asfalt, insa cand ajungem aproape de ultima curba spre poarta de finish iau o cazatura de toata frumusetea. Reusesc sa ma feresc asa ca nu ma lovesc, ma urc repede in pedale si gata. Am terminat. Imi aud din nou numele, numarul si….locul. 5?! Pentru moment cred ca n-am auzit bine, repede insa imi apare Bogdan in spate care e de’a dreptul uluit.

gata si primul concurs de bicla

un decor minunat pentru o poarta de finish

A fost o cursa extrem de frumoasa. Au fost cateva urcari pe care imi spuneam ca e greu, insa coborarile m-au fascinat. Cu siguranta e un sentiment pe care vreau sa-l reincerc.

Imi pare rau ca n-am stiut ca sunt asa de in fata in clasament, cu siguranta as fi putut trage mai tare pe urcari. Poate si pe coborari, insa aici nu sunt sigura ca as mai fi ramas in sa :). Nu cred ca as fi castigat mai mult in clasament, poate un loc 4, insa sunt sigura ca as fi putut un timp mai bun..un pic mai bun.

A doua zi cu coborarea pe Transalpina m-a facut sa constientisez ca nu fac echipa buna cu asfaltul. Daca inainte spuneam ca nu-mi place sa alerg pe asfalt, acum adaug ca nu-mi place nici sa pedalez pe asfalat. Aveam tot timpul teama ca ma urmareste o masina, plus ca asfaltul nu e deloc palpitant, nici chiar pe coborari (punct de vedere personal) .

Concluzie: m-am indragostit de mtb, mai ales ca e mai usor decat alergarea prin munti. Sau cel putin acest concurs a fost. O sa repet experienta cu siguranta, inca nu stiu daca anul asta sau la anul pentru ca deocamdata prioritare sunt Ciucas Trail Running si MPC.

Ii multumesc frumos  Iuliei pentru casca si frontala, lui Bogdan pentru ca m-a inscris la concurs, Corinei pentru poze si sustinere si nu in ultimul rand felicitari dragi Jeti:  Ana, Andreea, Bogdan, Dan, Vasile si Cristi.

eu

Ana

Andreea

Dan

Bogdan

Cristi

 

Vasile

Cristina,

Un gând despre “Primul meu concurs de biciclit – DHS Corvin MTB Marathon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s