Bucegi – Marathon 7500 – Hobby

Ce: Marathon 7500, proba Hobby
Unde: Muntii Bucegi, base camp: Pestera
Cine: Eu si Cristina

Coboram in gara din Busteni undeva in jurul orei 1 si o luam tip-til tip-til spre telecabina.  Obeictivul nostru pe ziua de astazi este Pestera unde este base camp pentru concursul Marathon7500 la care vrem sa participam in acest weekend. Urcam, asadar, pana la Babele cu telecabina si apoi pe marcaj spre tabara de baza. Cum startul la categoria Elite s-a dat de dimineata, la ora 6, iar traseul cuprinde portiunea Jepii Mici – Babele – Pestera suntem placut surprinsi sa observam din telecabina concurenti pe Jepi sau mai tarziu trecand in fuga pe langa noi pe coborare la Pestera.

Odata ajunsi puntem cortul, completam integrame, dormim,  pe la 6 si ceva mergem sa ne ridicam numerele de concurs iar pe la 8 asistam la sedinta tehnica.

J3t Power Team – Blonzii

Cum a doua zi trebuia sa ne trezim la 5 dimineata, ne-am bagat destul de repede in sacii de dormit si am incercat sa adormim insa nu prea s-a potrivit socoteala din afara cortului cu cea dinauntrul sau. Poate de la emotii, poate de la faptul ce alti oameni vorbeau destul de tare in cortul lor si-si propuneau timp de genul „1h de la pestera la Omu” sau poate pentru ca in miezul noptii au terminat 4 echipe de la categoria elite au facut ca noaptea sa fie impartita in mai multe reprize de somn.

6:00 dimineata

Incepem concursul putin ezitant. Se da startul dar noi inca lungeam betele de trekking. Toata lumea incepe sa alerge asa ca incet intram si noi in joc si ne dezmortim putin. Planul este acela de a merge cat putem de repede pana la Omu urmand ca pe Valea Cerbului sa ne odihnim si sa abordam urcarea pe Bucsoiu cat de bine putem.
O rog pe Cristina sa stea in spatele meu, sa se impinga in bete si sa stea cu ochii tintiti pe gambele mele; strategia nu da roade intrucat Crisu ramane in urma si pare ca sufla destul de greu; nu e bai, nu ne grabim nicaieri, am venit sa ne simtim bine asa ca asta vom face. Intre Pestera si Omu, traseul turistic banda albastra dureaza cam 3 ore pe indicator fiind vorba de o ascensiune de 900 m pe valea Obarsiei. Drumul urca destul de lin la inceput urmand ca in zona cascadei panta sa devina ceva mai sustinuta. Desi inca e umbra si racoare simt o nevoie acuta sa beau apa, apa, apa asa ca ma opresc sa beau si o las pe Crisu in fata, pentru ceea ce avea sa devina surpriza placuta a zilei. Desi in momentul in care am terminat pauza de hidratare fata nu avea decat 50 m avans, de la cascada si pana la Cabana Omu m-am luptat sa reduc diferenta. Ceea ce pentru mine devenise o lupta crancena, pentru Cris era doar incalzira pentru ceea ce avea sa urmeze.

CK 1 – Cabana Vf Omu

Ajungem in post la 1h41′ de la start; bem ceva apa, ne salutam cu Vali Zanfir pe care l-am cunoscut la Herculane si incurajati de acesta pornim intr-o fugutza pe valea Cerbului. Poteca este slab marcata si coboara in serpentine destul de stranse. Cris e in fata si dicteaza ritmul; pentru alergat alergam prea incet, pentru mers mergem extrem de repede. Incercam sa taiem serpentinele cat putem si sa nu ne abatem prea tare de la traseu. Unele locuri sunt destul de accidentate si erorile incep sa apara…. un pas gresit ce face glezna sa tzipe, un salt ce trimite intepaturi la genunchi si intr-un final inevitabilul se intampla, alunec pe o stanca ma lovesc la tibie si strang din dinti de durere. Nu mai pot pune piciorul in pamant; tibia se umfla instant, nu mai simt nimic de la genunchi in jos. Incep sa curga pe langa noi toate echipele pe care le depasisem de la Omu pana acum; incepe sa-mi curga si ceva sange; ne intreaba toata lumea daca ne poate ajuta cu ceva insa din pacate n-au cu ce. Pierdem cateva minute aici insa cu tot cu umflatura din zona tibiei continuam coborarea intr-un ritm alert. ii luam la rand , din nou, pe toti cei de mai devreme si inevitabilul se produce pentru a doua oara; cristina sare dintr-o stanca in alta si aproape ca-si luxeaza glezna, striga de durere si se aseaza pe pamant. Filmul se deruleaza aproape la fel, suntem din nou intrecuti si intrebati daca putem fi ajutati cu ceva, din pacate nu aveau cu ce. Urmeaza alte cateva minute de pauza si plecam intr-o noua cursa de depasire a celor din fata noastra (pentru a 3-a oara, aceiasi concurenti). Pana la intrarea in padure ajungem iar in fata grupului si mergem cot la cot cu echipa 005. In poiana Costilei 2 baieti cautau celebra scurtatura care da direct la gura diham; noi continuam insa pe marcaj pana la drumul asfaltat unde facem stanga. Pe bucata asta de 500 de m Cristina a inceput sa alerge, usor usor s-a distantat de mine incat imi era frica sa nu ne descalifice la checkpoint. Din ritmul de mers nu m-am putut trezi asa ca ma simt nevoit sa strig dupa Cristina sa ma astepte. Validam trecerea in ck2 la 2h dupa ce plecasem de la Omu.

CK 2 – Gura Diham

Cum suntem destul de multumiti de timpii scosi pana acum ne asezam la o masa si incepem sa mancam cate ceva, sa luam geluri sa ne bandajam picioarele sa consultam lista cu timpii estimati de acasa. Totul dureaza cam 25 minute si plecam ultimii din post. Intre timp suntem depasiti de 5-6-7 echipe. Noi suntem oricum fericiti intrucat pana la ora 17.00 cand este timp eliminatoriu la vf Omu mai avem 6h30 in timp ce traseul turistic este estimat la 5h deci timp brechet pentru a nu fi descalificati si pentru a termina cursa pe lumina, asa cum ne doream de acasa.
Incepem sa urcam panta prostului, nu foarte optimisti, insa incet incet ajungem si depasim toate echipele ce plecasera dinaintea noastra din post iar dupa 50′ ajungem la poiana izvoarelor alte 2 echipe pe care nu le vazusem pana acum; ne salutam si plecam mai departe, concursul abia aici incepe.

Ck 3 – Prepeleag

Urmeaza o portiune orecum domoala pana la Prepeleag unde este al 3-lea Ck si apoi incepe calvarul de pe Bucsoiu, nu inainte de a face iar o pauza de 15-20 minute. Eu sunt terminat, simt ca am nevoie de multa multa apa. Soarele ma ucide si suntem abia la inceputul cosmarului.
Cum Cristina este mai vioaie, toata urcarea sta in fata si ma asteapta, e asa dragutza cum se uita la mine, te pup fata ! Urcam destul de incet prin jungla de aici si incepem sa fim ajunsi de cateva echipe 005, 029, o echipa de fete. culmea e ca din toate aceste echipe baietii erau cei ce mergeau cel mai greu, fetele fiind undeva sus asteptandu-ne pe fiecare in parte; asa cum se duce un parinte sa-si ia copilul de la gradinita. Noi, baietii, chiar vorbim pe tema asta…. este incrdibil cum fetele sunt mult in fata si ne asteapta. Odata iesit din boscheti drumul este cam pe unde vrei tu. Nu exista o poteca conturata si marcata corespunzator, se poate si pe aici, si pe colo si pe dincolo, panta e la fel de mare pe oriunde ai lua-o.
Pana pe Bucsoiu n-are sens sa va povestesc prea multe; totul s-ar repeta intr-o continua nevoie de apa, apa si iar apa. Cei 2.75l cu care plecasem de la Diham nu erau de ajuns pentru 2 persoane in acele conditii de efort si caldura (ajunsi la Omu am baut 4 pahare de energizant si 5 de apa).

CK 4 – Vf Omu – si povestea continua

la 9h15′ de la start suntem a doua oara pe Omu si mai avem de parcurs aproximativ 15-17km insa mare parte la vale asa ca suntem relaxati. Ii promit Cristinei o pauza de 30 minute insa faptul ca celelalte echipe cu care am mers pana acum nu zabovesc deloc ma fac si pe mine sa o grabesc pe Cris, se supara pe mine insa n-are ce face si merge. Drumul nostru continua pe curba de nivel spre refugiul Batrana, o poteca generoasa, intr-o coborare usoara. Incerc sa grabesc ritmu insa pentru Cristina durerile talpilor si oboseala acumulata pana aici (avand in vedere ca nu a mai facut niciodata o tura atat de lunga) isi spun cuvantul si nu putem merge mai repede decat un ritm de plimbare pe platou. Ii pierdem constant pe cei din fata noastra iar cei din spate se apropie si ne depasesc rand pe rand. Ne oprim chiar pentru a bandaja cumva picioarele Cristinei dar operatiunea nu da roade asa ca suntem nevoiti sa mergem in acelasi ritm; trebuie sa terminam concursul asta intregi.
De la refugiul Batrana drumul coboara destul de abrupt spre Poiana Gutanu. Marcajul este ireal de bine facut dar si poteca ireala pentru genunchii si asa obositi ai Cristinei. Coboram mai incet decat am urcat pe Bucsoiu in speranta ca nu se va mai intampla totusi nimic grav; negativ ! Aproape de intrarea in padure, genunchii Cristinei cedeaza, amandoi ! Ne asezam ! In spate se vede un grup destul de numeros ce ne ajunge curnd; ii recunoastem printre ei pe fratii Mihu, pe care-i stim din vedere de pe la alte concursuri, echipa F.O.C.A, Haricleea de la Amazoanele (ramasa singurica intrucat coechipiera abandonasera) si inca un baiat (echipa 140? nu stiu sigur) tot asa, ramas singur. Suntem ajutati cu inca o fasa elastica pentru genunchi si dupa ce baietii se asigura ca avem tot ce ne trebuie si ne explica traseul pe mai departe ne ureaza succes si se departeaza in padure. Ramasi singuri, din nou, bandajam genunchii si incercam timid sa coboram; situatia s-a schimbat, Cris spune ca parca are genunchi noi asa ca pana in Gutanu coborarea nu mai pare un asa calvar. Incepem sa ne miscam binisor iar la penultimul Checkpoint ajungem grupul ce ne-a ajutat mai devreme asa ca marim formatia si mergem impreuna pana la finish.

CK 5 – Poiana Gutanu

Dumul nostru urca usor pe banda rosie spre Saua Strunga, diferenta de nivel 300m. Desi pare destul de aprope facem aproape 1 ora pana in urmatorul post; apucam si cateva poze si cateva povestiri; suntem aproape

CK 6 – Saua Strunga

Cei de aici inca asteapta concurenti la elita + macar 10-20 echipe la hobby. Fratii Mihu le spun ca nu prea mai are cine sa vina intrucat ei au luat la rand toate echipele de la Omu incoace si ca probabil sunt unii ce au abandonat dar inca nu au anuntat. Oricum, punem „stampila” si plecam mai departe in coborare usoara spre Padina.
Mai facem cam 1 ora, in mers, si aproape de finish ajungem din urma echipa 029 (una din cele cu care urcasem pe Bucsoiu si cei care ne-au adus a doua zi cu masina pana in Sinaia la gara, va multumim !)
Linia de finish o trecem impreuna, ridicam mainile in aer, victorie !!!!!

finish line

Concursul nostru s-a terminat dupa 14h36′ de la start. Mult mai bine decat preconizasem acasa insa mai slab decat am fi putut la fata locului. Per total suntem multumiti de noi si de aceasta experienta. La anul vom reveni cu siguranta, ori pentru a fi mai competitivi la tura scurta, ori pentru a ne lupta cu tura lunga.
Marathon 7500 este cu adevarat o exprienta ce merita incercata… de mai multe ori in viata.

Profilul traseului (fara ultimii 3-4 km)

Vrem sa multumim fratilor Mihu si echipei F.O.C.A pentru ajutorul dat Cristinei, vrem sa multumim echipei 029 pentru drumul la Sinaia si organizatorilor pentru ca au facut acest concurs posibil. Ne vedem la anul !

obositi dar fericiti

Bogdan,

Anunțuri

6 gânduri despre “Bucegi – Marathon 7500 – Hobby

  1. Felicitari, suntem de la echipa 011 mixt hobby. Ati trecut pe langa noi in coborarea de pe Valea Cerbului, ne-am dat la o parte si ne-ati multumit. Apoi ne-am reantalnit imediat dupa tura 2 pe Omu, pe coborarea spre Batrana. Eram amandoi in verde.

    Bafta in continuare!
    SpeoTeam

    • Salut Marius,

      Stiu ca am plecat imediat dupa voi de la Omu dar am fost nevoiti sa mergem incet asa ca v-am vazut din ce in ce mai micutzi in zare 🙂
      Felicitari pentru cursa !

      Ne vedem la concursurile viitoare,
      Bogdan,

  2. A fost un concurs incredibil de greu. Si noi am fost la proba „scurta” de 45 de km si ni s-a parut cel mai greu concurs la care am participat. MPC e o jucarie frumoasa 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s