EcoMaraton 2011

Placuta impresie cu care am ramas dupa participarea de anul trecut la Ciucas Trail Running, proba de semimaraton, m-a facut sa-mi mai doresc sa repet experienta competitiilor montane. ‘Am luat microbul’, asa cum imi place sa spun, si astfel am bifat cu Bogdan inca din iarna concursurile pe care usor-usor  vrem sa le facem anul acesta.

Silviu pe afis 🙂

Pregatirea pentru EcoMaraton ar fi trebuit sa inceapa in martie, insa dupa vreo 2 alergari (mici, mici) am facut periostita. Bogdan imi spune ca am nevoie de repaus si il ascult. Dupa repaus urmeaza saptamana de dinainte de plecare, in care nu stiu ce am facut, dar antrenament cu siguranta nu. Apoi excursia, apoi Paste si asa am ajuns in ajunul concursului fara nici un pic de antrenament. Pe net vremea nu pare ca va tine nici ea cu noi si desi mai glumesc din cand in cand cum ca ploaia va mai elimina din concurenta, nu-mi doresc sa ploua, sunt friguroasa si stiu ca daca-mi e frig s-a terminat. Dar dimineata nu e frig, ba chiar iese soarele si deja simt ca sunt prea gros imbracata. Ne asezam la start undeva mai in spate pentru a nu-i incurca pe cei pregatiti. Nu am deloc emotii, Bogdan imi zice acelasi lucru..nu e bine. La 09.00 se aude numaratoarea inversa si start. Pornim si noi si o parte din drumul asfaltat o alerg, insa e greu, nu-mi place sa alerg pe asfalt, iar lipsa de antrenament se simte acut. Ma opresc, in fata inca il zaresc pe Bogdan, dar urmeaza sa-l pierd curand din vedere. Incerc sa merg in ritm alert. Sunt 3 km de asfalt, apoi urmeaza urcarea prin padure si stiu ca va fi mai bine. Ma depasesc multi, multi merg in ritm cu mine, imi dau seama ca sunt in spate tare, iar senzatia de neputinta e cumplita. Am de parcurs 14,2 km in proba de Cross si imi doresc sa termin sub 3 ore. Incerc sa ma motivez repetandu-mi ca nu sunt intr-o lupta cu cei din jurul meu, ci cu timpul. Intr-un final se termina asfaltul si urmeaza urcarea prin padure si din pacate e mai greu decat ma asteptam. Obosesc, ma opresc sa-mi trag sufletul, pornesc din nou. Depasesc putin la inceput apoi merg in acelasi pluton. Stiu ca daca trec de urcarea asta nu mai am nici o scuza sa nu trag tare. Cand ajungem la primul punct de alimentare cu apa imi aduc aminte de gelul pe care il am in buzunar si pe care Bogdan imi spusese sa-l iau inainte de urcare. Iau acum jumate si nu ma opresc aici, astfel castig cateva locuri mai in fata. De’aici drumul e mult mai lejer cu cateva urcari, dar mai mici si cu coborari pe care intind pasul la maxim si depasesc tot ce se poate. La punctul de realimentare ma opresc sa beau un pahar de apa. Cineva intreaba ce km e aici si raspunsul vine rapid : ‘km 9’. Ma intorc surprinsa. E 9?! Mai am un pic tare. Imi iau o jumatate de banana si cateva stafide in mana si nu mai pierd timpul ; dupa ce termin de mancat iau cealalta jumatate de gel si alerg pe drumul asfaltat care coboara. Depasesc 5 persoane. Bun gelul asta, „iti da aripi”, numai ca zborul meu rapid imi cam da ameteala, mi se incetoseaza privirea si cu toate astea alerg, doar ca acum sunt atenta la cum sa fac sa nu cad si uit de traseu. La un moment dat aud pe cineva din spate „aici dreapta”..mm ok, ma intorc fac dreapta, alerg. Multumesc mult! De-aici nu-mi amintesc sa mai fi avut multe portiuni pe care sa fi mers. Ma opream din cand in cand sa trag aer adanc in piept si porneam din nou. Mi-ar trebui niste plamani mai mari! Nu mai dureaza mult si ajung in locul unde cu cateva saptamani inainte urcasem cu Bogdan sa-i asteptam pe baietii care faceau prima bucla. Stiu ca de-aici nu mai e decat o coborare ceva mai abrupta si apoi un pic de asfalt si gata. Alerg si portiunea asta, in fata mea sunt doua fete care par a fi in categoria mea si ma incapatanez sa depasesc. Cand ajung la portiunea de asfalt il vad pe Bogdan, incepe sa alerge cu mine si-mi striga incontinuu ‘hai-hai’. Dar nu mai pot, jur, pentru prima data simt o durere groaznica in muschii picioarelor, vreau sa ma opresc, dar stiu ca daca o fac ma depasesc fetele pe care parca le simt respirand in spatele meu. Inca putin, putin, putin. Gata. Trec linia, cineva imi inmaneaza medalia, Bogdan ma striga sa-mi faca poza, eu nu vreau decat sa ma asez.

Gataa!

Ma uit la ceas. Timp: 2ore 16minute. Sunt fericita. Nu mai conteaza ca am ajuns pe locul 9 din 11 de la categoria mea, conteaza ca am castigat lupta cu timpul si, pentru moment, sunt multumita. Imi promit mie ca de-acum ma voi antrena si voi da mai mult in timpul concursului. Baietii (Bogdan, Vasile, Silviu, Arthur, Adrian) au scos si ei timpi foarte buni, iar Vasile a fost o adevarata surpriza asa cum a fost anuntat si la Finish. Bravo baieti! Ne auzim la urmatorul concurs 😉

Cristina,

baietii 🙂

in drum spre Bucuresti am trecut prin iarna
Anunțuri

4 gânduri despre “EcoMaraton 2011

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s