Garboavele XC – 9 aprilie 2011

Uneori iti trebuie doar un gram de nebunie sa pornesti iar apoi putere sa tii bine de coarne. Orice s-ar intampla nu trebuie sa cazi, nu trebuie sa fortezi, nu trebuie sa suferi; trebuie doar sa te tii bine si sa te bucuri de moment; sa iei totul de-a gata si sa multumesti. „ce a vrut Maus? sa cunoastem noi toata padurea asta?” Asta e amintirea cea mai clara pe care o am dupa primul meu concurs de MTB; restul sunt doar detalii.

sa fie cu noroc

Cu jumatate de ora inainte de start ajungem in complexul Pibunni unde avea sa se desfasoare prima editie de la Garboavele XC. Un concurs realizat de Clubul de Ciclism Galati; parcam, ne dam jos din masini, dam jos bicicletele si ne bagam cuminti la loc; afara incepe sa toarne cu galeata si deja unora dintre noi le piere entuziastmul. Stiam cu totii ca va ploua insa nu vroia nimeni sa creada asta, mai ales sa si simta inainte de start. Concluzia? Bogdan si Busu raman de masina alaturi de Iuli si Corina ce oricum nu aveau de gand sa participe.
Avand in vedere conditiile meteo, startul se decaleaza putin si undeva aproape de 11.20 suntem anuntati ca in cateva momente va avea lor startul pentru categoria de Amatori unde sunt inscris. Tremur putin, imi e frig si am emotii. Imi amintesc de MPC 2009 unde tot pe o vreme caineasca am luat startul la primul concurs de alergare montana. Acum, sunt la primul concurs de MTB si ma simt ca o musca-ntr-un val de apa. Se da startul si toata lumea pleaca; rand pe rand se ridica in sa toti cei din fata mea, ma ridic si eu involuntar. Pedalez incet si cu frica, nu ma pot uita in spate pentru ca m-as dezechilibra si as cadea. Sunt depasit din toate partile si tot ce pot sa fac este sa strang tare de ghidon si sa pedalez in fata, drept in fata, orice deviatie poate rezulta intr-o ciocnire… nu stiu sa pedalez prea bine si asta se simte.
Trecem repede de prima suta de metri si cotim la stanga prin padure urmand un drum ingust ce coboara destul de repede. Incerc sa ma tin pe bicicleta in ciuda pamantului moale si a vitezei; tot ce pot sa fac este sa-mi imaginez pe unde ar trebui sa merg, mai departe, nu stiu cum dar chiar pe acolo a luat-o bicicleta mea.

hai sa zambim pentru poza, ce atata graba!!

In 2 kilometri reusesc sa mai depasesc si eu cateva persoane si sa ma las depasit de cei mai viteji din spate, numai bine cat sa ma simt confortabil la gandul ca nu vine nimeni sa ma arunce din drum. Pedalez constant, relaxat, nu fortez nimic, vreau doar sa invat sa merg pe 2 roti doar ca tot ce e frumos se termina repede si nu mai apuc sa constientizez fraza asta ca ajung cu rotile in noroi pana la fund. Urmeaza prima urcare a zilei si totodata primele injuraturi. BIcicleta nu poate fi impinsa pe jos iar cu ea in spate nu faci decat sa te afunzi in noroi si sa aluneci. Reusesc totusi sa urc dealul si ma intalnesc cu Elena care scotea noroiul din roti, urmeaza o mica coborare unde o depasesc si pe Ana iar mai apoi usurel prin padure. Pe potecile cu iarba nu a avut timp sa se formeze acel noroi urat si se merge mai bine. Reusesc sa intrec chiar cativa baieti si sa ma tin bine in sa la schimbarile de directie evitand crengile. DUpa acest pasaj frumos urmeaza o coborare abrupta unde din cauza fricii sunt nevoit sa cobor cu frana trasa si sa le mai fac loc celor din spate; unii au curaj, nu gluma.
Vine insa curand cea de-a doua mare urcare din concurs, un fel de Golgota a biciclismului. In jurul meu toata lumea spune ca nici pe uscat nu s-ar putea urca panta asta, pe noroi e criminal. Constiincios, ridic si de data aceasta bicicleta pe umar si cu pasi mici incerc sa urc dar totul merge foarte greu. Suntem multi iar culoarele de trecere doar 2, pe stanga si pe dreapta. Problema este ca daca cineva in fata nu mai poate e aproape imposibil sa-l depasesti, pur si simplu astepti pana se urneste din nou sau iti muti bicicleta pe celalalt culoar doar ca din cauza noroiului si a greutatii este destul de greu. Odata ajuns sus pe sui in sa si hai la vale, o coborare in trepte mici, alunecoase dar pe care le trec fara mari probleme si incerc din nou optimist sa pedalez, 50 de m ca apoi intram pe un camp deschis si ghici ce??? NOROI !! GLOD !! CLISA !! LUT !! Incerc sa ma misc cu talent totusi dar e greu tare de tot insa ii vad in fata pe Mihai si Cristi asa ca alerg fericit spre ei ca i-am ajuns (plecasera cu 10 min mai devreme si au ceva concursuri la activ, inseamna ca n-am pers chiar atat de prost pana acum). Din pacate Mihai are pana si a cedat psihic, nu mai poate sa mearga si decide sa abandoneze; continui urmatorul deal cu Cristi undeva la 20-30 m in spatele meu ca mai apoi pe plat sa o iau putin mai inainte, el urmand sa-si mai curete putin bicicleta.
Urmeaza un drum lat, de masina si capat din nou zambetul pe fata, hai ca poate s-a dus partea grea. Ajung la primul punct de alimentatie insa decid sa nu ma opresc, am pierdut oricum foarte mult timp pana aici asa ca merg dupa marcaj pe o coborare abrupta unde alunec, prima cazatura. De aici totul curge parca in alt ritm; drumul este configurat astfel incat portiunile cu „mal 100%” sunt mai putine, in sfarsit reusesc sa merg si pe bicicleta, nu numai pe langa ea. A aparut si soarele, cerul s-a inseninat, iarba e mai verde asa ca mergem mai departe intr-o serie de urcari si coborari unde mai sunt depasit de catre alti concurenti insa atata timp cat roata se invarte eu sunt fericit. Ajung sa-l depasesc pe Radu Diaconescu (scrisesem Constantinescu initial 😛 ), un tip pe care-l cunosc din vedere de la concursurile de alergare montana si al carui blog il mai citesc din cand in cand. Este tras pe dreapta facand o pana; ne salutam si trec mai departe. Primul instinct pe care l-am avut a fost sa-l intreb daca il pot ajuta cu ceva insa nu am facut acest lucru. Chiar daca nu aveam nimic la mine, chiar daca nu stiu sa fac o pana decat teoretic, ar fi fost frumos sa il intreb acest lucru. Imi pare rau Radule si sa stii ca m-a macinat acest sentiment de remuscare pana cand te-am vazut ca esti ok si m-ai depasit cu bicicleta in spate pe o alta urcare plina de noroi.

112

(http://wildstate.ro/2011/04/09/garboavele-xc-2011-competitie-mtb/)

In acest moment nu mai stiu exact cat ar mai fi pana la finish, Garminul imi arata totusi ca sunt undeva la km 15 asa ca incerc sa trag mai tare. Destul de aproape se aude muzica, presimt ca este linia de finish; ajung repede la drumul pietruit, toata lumea imi indica directia si incerc sa trag de mine cat mai repede pentru a termina. In fata ii vad pe Bogdan si Busu; imi fac poza, stiu ca am ajung, mai e putin; trec pe langa ei si aud doar „hai ca mai ai o bucla, inca putin”, arbitrul de traseu imi indica un drum prin padure… „HEiiii… finishul e in dreapta nu pe aici !!”.. „Nu nu, da-i la vale !” si uite asa continui sa pedalez desi as fi vrut cu disperare sa ma opresc. Imi era sete si ma durea stomacul dar asta e, trebuie sa continuam.

am terminat? am terminat? 🙂

Au urmat inca 3 km in care mai mult am mers pe jos decat pe bicla, cu o coborare foarte abrupta si o urcare pentru recuperarea diferentei pierdute anterior. Am reusit insa sa-i termin, sa ajung la asfalt si sa fiu finisher la primul meu concurs de MTB; un concurs la care am invatat sa mai merg pe bicicleta cat de cat, un concurs la care am avut noroc sa nu fac nici o pana pentru ca as fi fost in imposibilitatea de a o repara in vreun fel, un concurs unde m-am simtit bine si chiar daca nu s-a activat deloc spiritul de competitie sa fiu mandru ca am terminat in timp ce multi altii au capitulat in fata transeelor.
Despre organizare se poate vorbi la nesfarsit, cert este ca nu pot fi toti multumiti. Nu mi-a placut ca am avut doar un centru de alimentare pe traseu iar la finish nu am gasit apa, nu mi-a placut ca s-a intarziat startul (oricare ar fi fost motivul). Cu toate astea se vede ca s-a muncit extraordinar de mult pentru ca totul sa iasa bine. Nu este vina organizatorilor ca a plouat cu 30 de minute inainte, nu este vina organizatorilor ca unii au fost nevoiti sa faca 2-3 pene. Traseul a fost foarte bine marcat, oamenii din checkpointuri au fost acolo si nu au plecat precum altii la alte concursuri, pachetul primit in taxa de inscriere a fost foarte ok avand in vedere taxa de participare, ceea ce dovedeste ca astfel de concursuri se pot realiza si cu niste costuri mai mici.(15 ron / tricou + baton + nr de inscriere + 4 mici + 1 bere) .

adidasi, sosete albe

Ma bucur ca primul concurs de MTB la care am participat a fost chiar cel de la Galati iar pentru la anul imi propun sa fiu in primii 10 la categoria mea de varsta (rezultatele provizorii de anul acesta spun ca m-am situat pe locul 21 la categorie si pe 66 la general din 130 de persoane ce au terminat).
Dupa tot efortul, a urmat o seara de gratareala, „romanii au talent” si somn bun iar Weekendul l-am incheiat cu o plimbareala prin parcurile si centrul Buzaului.

Toata Gashca, undeva in centrul Buzaului

7 gânduri despre “Garboavele XC – 9 aprilie 2011

  1. Felicitaaaari Bogdan! Un rezultat foarte bun pentru prima ta cursa 🙂 Si o prezentare pe cinste….am simtit ca eu conduc bicicleta :)) Mult succes in viitoarea cursa 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s