Blitzkrieg – 10,11 iulie

10 iulie – Bucegi  

Weekendul trecut am fi vrut sa ajungem pana pe varful Omu si sa coboram mai departe prin Malaiesti insa ploaia ne-a facut atunci sa alegem un drum de intoarcere mai scurt si mai putin periculos, spre Sinaia prin Poiana Stanei. Weekendul acesta avem insa de gand sa ducem la bun sfarsit planul anterior si ne reintoarcem in Bucegi. Sunt doar eu cu Vasile iar planul este: Busteni – Valea Cerbului – Vf Omu – Cabana Malaiesti – Pichetul Rosu – Diham.  

Ca totul sa fie safe, lasam masina in parcarea de la Gura Diham, ne echipam si incet incet pornim spre traseu.  Marcajul este banda galbena si dupa estimarile lor pana sus n-ar trebui sa fie mai mult de 5h si 15 minute asa ca.. hai la deal baietii !!!..  

Este prima oara cand folosesc betele de trecking si desi sunt cam incurcat la inceput, incet incet incep sa mi se para folositoare. Urcam intr-un ritm destul de rapid iar lipsa de efort sustinut in ultimul timp este oarecum suplinita de bete. Ma imping in ele destul de tare iar in scurt timp merg mai mult din inertia provocata de ele decat din efort fizic sustinut de mine…. nice 🙂 . Cum toate petrecerile bune incep prost, trebuia sa se intample si la noi ceva cat sa ne faca sa pierdem putin timp iar acest lucru a fost tocmai pierderea marcajului. In Poiana Costilei am presupus ca drumul merge inainte, pe unde pareau a fi si alte urme, am inaintat voiniceste si dupa 10-15 minute am nimerit intr-un drum care nu era al nostru. Gasim un marcaj, triunghi rosu, insa nu marcajul nostru. Din ce putem vedea pe harta, drumurile ar trebui sa se intersecteze la un moment dat asa ca incepem repede sa cautam intersectia. Primul instinct, hai la vale, spre nord insa odata jungi la o veche stana parasita si negasind nici un semn ne intoarcem. Incercam si in partea opusa desi simteam ca mai mult ne indepartam decat mergem ok asa ca ne oprim si incep telefoanele.. Vasile suna primu si aflam ca acea intersectie totusi exista si mai este si marcata printr-un stalp + tablita cu informatii insa unde e aceasta intersectie nu aflam. Al doilea sun eu, apelez din nou la Andrei care fiind de prin zona stie locurile astea ca in palma.. nu raspunde asa ca incercam o alta strategie… urcam putin mai sus, spre vest si incercam sa gasim semnul prin padure mergand apoi tot spre nord, spre stana parasita. Din acest moment pierdem inca 15 minute pe putin si negasind nimic hotaram sa ne intoarcem la stana, de unde, continuund putin la vale gasim magica intersectie. In momentul asta suna si Andrei .. „ce s-a intamplat?”… pfff.. „s-a intamplat ca nu gaseam semnu, da se pare ca e totu ok acum, multumesc”.  

Mai departe urmeaza un drum ce sincer mi-a placut tare mult. Un drum prin padure ce urca destul de repede insa peisajul este extraordinar. Incep sa cred ca ma atrage mai mult un astfel de peisaj decat portinea de creasta. Imi plac mult mai mult locurile umbroase, printre copaci, decat soarele si pietrele din varf. Cum ce e cel mai frumos se termina repede, ajungem fara sa ne dam seama in golul alpin iar primul punct al zilei de azi pare sa se vada la orizont.  

Acolo sus trebuie sa mergem

Aproape am ajuns

 Facem o mica pauza pentru un sandwich si rehidratare iar de aici urcam fara alte pauze mari.  Vasile are un ritm mult mai sustinut si raman constant in urma 10-15 metri insa nu prea conteaza. Imi place maxim aici. Seamana cu Fagarasul, imi aduce aminte de urcarea la Podragu doar ca acum e vara. Mirajul mioritic ne urmareste. Daca jos a trebuit sa ajungem de 2 ori la aceasi stana ca sa gasim drumul corect, daca saptamana trecuta ne-am amuzat pe tema „cum au ajuns oile sus” acum intalnim o alta turma pazita strasnic de cativa dulai. Le urmarim asezarea in teren, 4-4-2 ca la fotbal, stiu ei ce fac. Mergem mai departe repejor, nu de alta dar sa nu le vina idei. 🙂  

Valea Cerbului

Ramas putin in urma

 De aici si pana sus cred ca facem maxim 1 ora asa ca n-as prea avea ce sa va povestesc. Poate doar ca dintr-o data s-a lasat ceata si in varf nu se mai vede nimic.  E cam frustrant sa stii ca urci de nebun cateva ore, si sus… masa de aer rece se intalneste cu masa de aer cald si se duce naibii toata privelistea. Ajungem oricum in varf, Inaltimea pe GPS 2507m, inaltimea oficiala: 2507m.. acuratete 100% , ceata, coafura rezista. Odata intrat in cabana, tocmai pentru a-mi dovedi a mia oara ca lumea e mica, ma intalnesc cu Catalin si Andreea, 2 fosti colegi de facultate cu care nu ma mai intalnisem de cel putin 2 ani dar impreuna cu care am pierdut multe seri in discutii despre binele studentilor din cibernetica in cadrul consiliilor pe facultate. Howdy !  

Prea frig pentru a mai tine betele in mana. Le-am strans si le-am bagat in rucsac

Acolo in spate e cabana, si statia meteo si doua straturi de aer, unu rece, unu cald. Aici in fata, e Vasile. El avea manusi, nu-si strange betele

 Cum nu vedem nimic ne hotaram sa coboram spre Malaiesti, banda albastra, estimativ 2 h dupa tablita. Coboram insa destul de repede si mai mult de 1h15′ nu facem. Nici nu am avea pe unde sa o lungim mai mult, pur si simplu nu se vede nimic iar cand raman din nou in urma la 10-20 m fata de Vasile incerc sa maresc putin pasul pentru a nu-l pierde din vedere. 

La Malaiesti situatia este putin mai limpede doar ca incepe putin sa picure, e ploaia de la ora 15.00. Stim de ea pentru ca iar am urmarit vremea inainte sa plecam. Drept urmare, ne bagam linistiti inauntru, mancam o ciorba de fasole si bem un ceai; cel mai ieftin ceai din Bucegi, 2 ron. Nu dureaza mult ca apare si un grup destul de numeros de copii. Parca s-a spart conducta si ar fi ajuns 2 autocare aici la 1700 m. Cum nu prea avem nici pe aici ce face mai mult de atat, ne strangem repede rucsacii, facem 2 poze si continuam coborarea prin Pichetul Rosu. 

Eu si Vasile

 Drum nostru continua pe triunghi rosu si se dovedeste a fi destul de spectaculos. Are cateva portiuni foarte sterse plus o urcare pe stanca destul de expusa ceea ce pe drept cuvant il face greu de practicat iarna. Coborarea se face destul de lent si desi ajungem din nou in padure pare ca nu se mai termina, oricat de repede am incerca noi sa mergem. Ne intalnim pe drum si cu colegii mei de master. Sunt destul de multi si au in plan pentru acest weekend sa innopteze la Malaiesti. Imi pare rau ca nu am mers cu ei weekendul acesta insa din pacate aveam doar o zi libera pentru munte. Data viitoare promit !! 

Continuarea e deja clasica… masina, mancare, DN1, Bucuresti. 

Profil Traseu

11 iulie: Basarbovo – Bulgaria

Citisem de Basarbovo inca de acum cateva saptamani cand imi planuisem o iesire in Veliko Tarnovo. Orasul poarta numele unui fost calugar, Dimitrie Basarabov ale carui moaste au fost gasite in 1774 in locul in care acum gasim o manastire si cateva chilii scobite in piatra. Ce mi s-a parut interesant este ca moastele de acum Sfantului Dimitrie sunt locate in Bucuresti si nicidecum in Bulgaria.  Pe langa acest obiectiv, in zona se poate vedea si Canionul raului Lom iar drumul este numai bun pentru o excursie cu bicicleta.

Acestea fiind spuse, duminica ma trezesc iar de dimineata (mai devreme decat in cursul saptamanii cand merg la serviciu), urc bicicleta in masina, il iau si pe Alex de la Eroii Revolutiei si impreuna cu Mihai si Oana plecam spre Giurgiu. Aici vom lasa masinile si mai departe vom trece granita pe bicicleta traseul  fiind pana la Basarbovo.

A trece granita pe bicicleta e mai simplu decat pare, pur si simplu nu te intreaba nimeni nimic de sanatate. Tot ce trebuie sa faci este sa arati buletinul pe partea bulgara a granitei iar mai departe, spor la pedalat. Faza mai putin placuta pentru mine abia de aici incepe si se leaga de sporul asta de pedalat. Nu m-am mai urcat pe o bicicleta de 12 ani, pe vremea aia nici nu existau biciclete cu viteze, Pegas-ul era la putere.  In loc sa casc ochii in stanga si in dreapta (nici nu ai ce vedea pe aici momentan) eu incerc sa schimb vitezele, sa vad care e smecheria. Incerc sa ma acomodez pe 2 roti si sa tin pasul cu ceilalti. Ritmul este destul de scazut 15-20 km/h poate chiar mai putin insa pentru mine este oricum destul de mult.

Drumul alterneaza portiunile drepte cu cele in usoara urcare sau usoara coborare, abia spre final fiind nevoiti sa urcam un deal ceva mai mare. Bineinteles ca ma dau jos si fac push bike. Nu am deloc experienta mersului pe bicicleta si asta se vede. Tot ce ma linisteste acum este faptul ca urmeaza si coborarea, iar la 50 km/h pe bicicleta e chiar destul de interesant iar senzatia face tot chinul anterior.

Eu, Oana, Alex - schitul din Basarbovo

Si la ei, ca si la noi

 Schitul este destul de interesant, privit din exterior. Inauntru peisajul specific. Cateva icoane puse pe peretii schitului si un altar improvizat.  In dreptul fiecarei icoane sunt bani lasati de trecatori. In dreapta banii romanesti, in stanga cei bulgaresti.

Schitul in piatra - poza facuta din curtea interioara a manastirii

De aici drumul continua pe malul raului Lom si intra intr-o mini rezervatie naturala. Aduce a Delta nostra insa pastrand promportiile la o scala mai mica. Prin rezervatia raului Lom

Inca nu foarte buni prieteni

 Sfarsitul acestei zile ma prinde rupt de oboseala, abia mai reusesc sa imping bicicleta pe durm drept iar gandul de a o arunca in Dunare in momentul in care trecem podul spre casa imi apare in minte. Sunt in momentul in care nu-mi mai pot tine nici fundul pe sa, nici nu mai pot pedala si tot ce-mi doresc este o sticla rece de cola si un somn de cateva ore.

Anunțuri

2 gânduri despre “Blitzkrieg – 10,11 iulie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s