Jepii mici, Caraiman, Babele, Jepii mari – 14 iunie

Nu speram sa mai plec undeva weekendul acesta, mai ales dupa ce l-am refuzat pe Vasile intr-o excursie pana pe Moldoveanu si dupa ce seara de vineri am pierdut-o dramatic in camin jucand cu baietii Dota si Starcraft pana dimineata. A urmat insa telefonul lui Alex undeva sambata dupa-amiaza… „hai sa bem o bere in Moxa”, am ajuns, am stat la palavre si am stabilit.. plecam duminica dimineata, urcam pe Jepii Mici, ajungem la Cruce, trecem pe la Babele si coboram pe Jepii Mari. Pare un plan super pentru mine, mai ales ca nu am fost niciodata pe acest traseu si in plus face parte din Maraton 7500, un concurs montan la care as vrea sa particip.

Cruce Albastra, 4h - 4h30'

Detaliile cu ajunsul in Busteni, pregatitul si restul sunt Can-Can, ce conteaza e ca la 10 am intrat pe traseu.  Am pornit Garminul cu gandul de a cronometra timpul pana sus si pentru a vedea acasa exact diferenta de nivel si panta traseului. Stiu ca la Maraton 7500 aceasta portiune este printre primele checkpointuri, ar trebui urcata destul de repede. 4h30′ timp turistic nu mi se pare mult asa ca aproximez 2h maxim pentru urcare in concurs… azi e doar o zi de relaxare. Ce ma bucura este ca si ceilalti au acelasi sentiment, Alex, Dragos, Anamaria. Urcam incet, ne oprim, vorbim, admiram peisajul, este exact o zi cum rareori am prins: sa urc 100% din placere, sa nu conteze daca ne incadram in timp sau alte prostii. Singurul lucru suparator in toata povestea aceasta este soarele ce parca arde din ce in ce mai tare. Am iesit din zona impadurita si deja simt ca ma prajesc la foc mic.

Pe traseu sunt foarte multe grupuri, unii mai echipati, altii mai putin echipati si pana la urma, nu stii ce e de admirat.. faptul ca urci pana la Babele cu telecabina toata viata sau faptul ca urci in tenesi dar perpedes? Un lucru e clar, daca omu n-are Mammut sau Millet insa totusi vrea el sa mearga pe picioarele lui acolo sus, atunci ia hai pa si la gara cu toti comentacii astia de-si dau cu parerea „bai, numai pantofari, in tenesi pe munte, vai.. cine a mai pomenit asa ceva”. Probabil nu e confortabil deloc, sigur este destul de periculos pentru anumite portiuni iar in caz de vreme proasta e chiar nasol, insa e decizia omului si faca ce vrea cu decizia lui, daca ai Raichle in picioare nu te face mai destept.

Trecand peste aceasta paranteza se face ca urcand asa usor usor, a se citi :” mai urcam 10 m, mai ne oprim 3 minute”, ajungem in dreptul unei limbi de zapada netopide. Practic zapada de la baza s-a topit insa doar pentru a forma un tunel, odata intrat inauntru refuz sa mai ies. Sunt maxim 10-15 grade, e ideal… Zabovim si aici 30 minute, v-am spus ca nu ne grabeam 🙂

La racoare

Ar mai fi cam 30-45 minute pana sus in ritm alert, cam 2 ore in mersul nostru insa ce ne distrage atentia din nou este o super cascada formata in urma topirii zapezii. Apa cade cu viteza 15-20 m iar pe caldura asta a fi acolo, in mijlocul actiunii nu pare deloc o idee rea.

Cascada.. plan departat

🙂

Totul incepe in gluma si Dragos este cel ce bate apropouri „simt ca drumul deviaza in stanga… e clar, n-are cum altfel”… „e musai sa ocolim, abia luam si noi apa rece ca asta s-a incalzit deja ” (luasem apa cu 10 minute inainte). Intr-un final ne htoaram, mergem la cascada. A durat cam 30 secunde aceasta decizie, cu tot cu lasat rucsaci in drum si schimbat drumul. Ce a urmat? imaginati-va !!!

wonderful, magnifique, ai de p...

cred ca as putea sta aici toata ziua

Alex

Alex, eu, Dragos

mai mult, mai mult

In acest punct al zilei zau daca m-ar fi deranjat sa ne oprim aici. Puteam cobori linistiti pe unde am urcat, cascada a fantastica si as mai fi stat 1-2 ore la balacit. Anamaria trage totusi de noi si uite asa, usor usor ajungem sus la Caraiman, undeva dupa aproape 4 h 30′, exact cat scria pe indicator. Daca luam in calcul faptul ca am stat cel putin 1 ora la cascada si la acel petic de zapada topit partial, daca luam in calcul ca am facut pauze de 2-3 minutele destul de des, as inclina sa cred ca in mers sportiv mai mult de 2 ore nu faci din Busteni pana la cabana Caraiman iar de acolo maxim 10-15 minute pana la Babele.

vedere de sus, 2000 si-un pic (de metri 🙂 )

Dragos, Anamaria, Alex, eu

Drum nostru a continuat spre Cruce, monument ce l-am vazut de atatea ori de jos dar la care nu ajunsesem vreodata pana acum. Denumirea corecta a monumentului este Crucea Eroilor Neamului, construita intre 1926 si 1928 pentru a cinsti memoria eroilor cazuti in primul razboi mondial la initiativa reginei Maria si a regelui Ferdinand I.

Orasul Busteni. Vedere din dreptul Crucii, 2291 m.

Aici nu am mai zabovit atat de mult intrucat norii deja acoperisera tot cerul iar semnele de ploaie erau din ce in ce mai prezente… urmatorul popas, cabana Babele unde am mancat o ciorbita de vacuta si niste carnati cu piure, mancare foarte buna pentru cum sunt de obicei obisnuit la munte iar personalul foarte prietenos desi aveam oarecum o preconceptie cum ca cei din zonele astea sunt „civilizati” mai mult in sensul acela „rau” datorita numarului si diversitatii turistilor. Se pare insa ca sunt si exceptii deci jos palaria.

Cerul era deja intunecat iar fulgerele incepusera sa-si faca aparitia pe peste tot dar noi trebuia sa mai si coboram la masina, asa ca.. ne-am luat inima in dinti si am plecat spre jepii mari. Traseu banda galbena pana la Piatra Arsa unde facem stanga intrand printre jnepeni. Partea „funni” este ca imediat ce am plecat de la telecabina spre Piatra Arsa, a inceput si ploaia. Nimic foarte complicat daca as fi avut la mine o pelerina. In scurt timp mi-am dat seama ca sunt norocos ca mi-am luat macar sapca… ploua cu grindina. Nu foarte mare insa multa , multa rau. Am incercat noi sa mimam un pas grabit pana in momentul in care oricum eram uzi pana la piele si ne-am domolit. Odata cu noi s-a domolit si ploaia, a aparut soarele, curcubeul… picura in continuare. Cu putin noroc din partea lui Andrei (mowgly pentru cunoscatori) reusim sa gasim si drumul de coborare (initial ratasem intrarea pe traseu prin jnepeni si cum Andrei stie drumurile pe aici asa cum stiu eu artefactele la Dota, a fost primul pe care l-am sunat).

Coborarea a fost destul de lunga si obositoare, am resimti din nou dureri in genunchi si in plus piatra uda mi-a pus destul de multe probleme. Nu va fi deloc haios daca vom avea parte de vreme dinasta si la concurs.

La masina ajungem undeva dupa ora 9, cam in acelasi timp cu inchiderea becului (parca s-a facut noapte brusc), iar in bucuresti undeva aproape de miezul noptii… per total, o zi frumoasa care a „revergorat” weekendul, mai vreau.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s