Bogdan,

In sfarsit, o piesa complexa intr-o distributie extraordinara, o excelenta regie a reactiilor umane, un spectacol unic, marcant.

Pe Dan Puric l-am citit, l-am ascultat, dar nu l-am vazut niciodata jucand. Merita vazut. Merita apreciat.
Dan Puric este un actor desavarsit, iar in ‘Sinucigasul’ interpreteaza impecabil un text care imbina perfect tragicul si umorul tandru.
Decorul este esentializat,dar cu un puternic impact vizual si emotional. Spatiul pe scena este mai mult liber, cele cateva lucruri apar si dispar, subliniind aspectul efemer al vietii. Zgomotul produs de usile care se inchid si se deschid in mod repetat si cele 13 ceasuri din spatele scenei  pot fi sugestia unei lumi aflate in continua miscare si transformare, a unei fugi permanente.
Ajuns sinucigas fara voie, Semion Semionovici Podsekalnikov intra in jocul celor care-i doresc moartea atat de mult incat i-o cumpara. Naiv sau poate doar incercand a atrage atentia din postura de victima, Podsekalnikov isi amenintase soacra si sotia disperata ca se sinucide. Situatia insa a scapat usor de sub control si acum se vede impins de la spate catre moarte. Se agata obsesiv de o intrebare ‘cat este ceasul?’ sperand sa obtina o amanare. Dar n-o obtine. De la saltul nebun catre ideea de sinucidere, eroul incearca acum sa se agate de orice fir de ata pentru a amana gestul necugetat.
Nu-mi place sa povestesc, probabil nici nu ma pricep, dar ‘Sinucigasul’ nu este o piesa pe care s-o povestesti. Ea merita vazuta, traita, simtita.

Mi-a mai placut mult rolul copilului surdo-mut,in interpretarea superba a lui Nikita Dembinski, fiul Ilincai Goia, care incearca să redea realitatea in felul lui. In agitatia de pe scena, el pare a fi singura nota calma, singurul care desi nu aude si nu vorbeste, e capabil sa inteleaga lucrurile pe care ceilalti nu le inteleg. Linistea sa interioara si gesturile calde emotioneaza si sensibilizeaza.

Cristina,

Decizia: Mergem fara bagaj pana pe vf, ne intoarcem si plecam sa urcam si sa coboram in cele 2 caldari. Plecam totusi la 7 dimineata ca sa avem timp in caz de ceva.

Cuprins:

6:00 suna ceasul – snooze

6:10 snooze 6:20 deschid ochii.. ceata, snooze

6:30 e o ceata de nedescris afara somn

7:00 ne dam jos din pat…

7:30 suntem in intarziere, da’ nu-i nimic, e inca ceata afara

8:00 purcedem.

 E racoare si numai bine cat sa ne incalzim, suntem inca amortiti, adormiti si tocmai mancati. In urcarea spre saua Podragu depasim un grup de 4 baieti (tinerei, probabil la prima incursiune pe munte) iar din Sa incepem sa mergem intr-un ritm mai alert. Momentan nu prea avem ce admira pentru ca e ceata si oricum, scopul nostru este acela de a ajunge mai intai pe varf, dupa aia mai vedem.

Trecem la un moment dat pe langa o tabara de corturi.. amicii nemti de ziua trecuta; se pare ca nu au mai avut puterea sa treaca de Vistea, strang si urmeaza sa ne reintalnim cu ei un pic mai tarziu cand vom cobori de pe varf. Pana sus pe Moldoveanu nu stiu daca am mai vazut multe. Eram prea concentrat sa ajungem acolo; si asta cat mai repede. Am urcat pe Vistea super repede, nu ne-am oprit nu ne-am plans si acum pe bune… mai scutiti-ma cu replicilea alea cum ca urcarea pe Vistea e cea mai criminala, cum ca iti dai duhul acolo.. e un mic deal si asta basta. Pana si urcarea pe vf Toaca in Ceahlau e mai complicata. chiar si portiunea Balea – Saua Caprei e mai complicata, zau asa ! Intre Vistea si Moldoveanu este o mica custura ce se trece relativ usor cu putina atentia si in 5 minute esti pe acoperisul romaniei. Frumos, muica. Facem cateva poze, palavragim un pic cu tovarasii de drum, sunam pe acasa… una peste alta stam mai bine de jumatate de ora aici sus, dar merita.. pentru asta am venit. Odata cu noi, mai este un grup format din 3 baieti ce au plecat cu aproximativ 30′ min inaintea noastra de la Cabana Podragu si un tata cu baietelul lui de 12-13 ani ce plecasera la ora 6:00 si care aveau de gand sa se intoarca la Balea in acea seara. Timpul nostru pana aici, 1h45′ .

Drumul de intoarcere il facem mai lejer insa asa ca ne luam si o pauza de dulciuri si poze. Ne intersectam rand pe rand cu cei pe care i-am depasit in goana noastra spre varf, mai vb la telefon si iata-ne inapoi la cabana; sa tot fie 12:30 – 12:45. Cum suntem bine cu timpul ne luam o pauza de mancare, piure cu carnaciori si ceva dulciuri. Mancarea scumpa, 20 RON portia.

Trapezul (Vistea - Moldoveanu) in ceata

Vedere din Saua Podragu

Lacul Podragel

Un pic de pauza

si din nou "la treaba"uite si-un pic de zapada

uite si-un pic de zapada

  Pentru seara am coborat in Cartisoara unde ne-am putut pune cortul dupa bunul plac.

Plecam undeva in jurul orei 8 de la pensiune si in nici 40 de minute incepem sa urcam pe Transfagarasan, o sosea superba ce taie muntele de la N spre S. Desi este perceputa ca o sosea dificila mie imi place la nebunie si chiar daca nu ne oprim expres pentru a face poze sau a admira peisajul avem timp si in mers sa ne bucuram de faptul ca suntem aici in loc de biroul ala dreptunghiular din piata Universitatii.
Odata ajunsi la Balea ne lovim de super-aglomeratie (e sarbatoare nationala, liber general, explicabil) insa ne parcam masinuta (cu 5 ron pe zi), dam o tura in jurul lacului pentru cateva poze si ne echipam de plecare.

Balea - lacul si cabana

Traseul pe care avem de gand sa-l facem este: Balea Lac – Lacul Capra – Fereastra Zmeilor – La 3 pasi de moarte – Podul Giurgiului – Saua Podragu – Vistea – Moldoveanu si retur pana la cabana Podragu, atat pentru mine cat si pentru Cristina acesta fiind un traseu nou.

Ok, acum ca am facut introducerea, hai sa intram in paine….
Undeva ora 11 ? poate 11 si-un pic. Luam casa in spinare si incepem usor pe triunghi albastru spre Lacul Capra. Ne este oarecum greu dupa 1 zi de leneveala si o noapte dormita in puf dar pana sus ne incalzim si apoi totul merge ca uns , dat cu vaselina ! Cu toate astea, in saua Capra ni se schimba un pic impresia despre timpii intermediari de astazi, pe indicator scrie 5-6 ore pana in saua Podragu , bai esti nebun?

In prim plan Cris si lacul Capra - in spate tabara de corturi

 Mai avem prin preajma un grup de nemti ce au de gand sa campeze dincolo de Vistea si 2 tipi ce vor sa mearga “cat mai departe si sa ne intoarcem ca avem sotiile insarcinate”.  Noi le zicem ca mergem pana pe Moldoveanu si inapoi la Podragu, eroi !!

:)

Primul popas il facem la fereastra zmeilor sau Portita Arpasului cum este denumita pe harta. Aici e locul unde din traseul principal de creasta (banda rosie) deviaza un traseu oarecum “direct” spre cabana Podragu (banda albastra). Tot de aici, coborand putin, se poate ajunge la refugiu (destul de cautat de turistii prezenti pe creasta zilele astea).  Facem poze, mancam, mai schimbam o vorba cu cei din jur; este o zi frumoasa iar Fagarasul este fenomenal.

Fereastra Zmeilor

Continuam pe “la 3 pasi de moarte” , o zona numai buna pentru cateva poze artistice. In principiu nu aveti nevoie de prea multe abilitati tehnice, ceva atentie si spirit de conservare fiind mai mult decat suficient. Numele portiunii este spectaculos, interpretarea unora devine insa infricosatoare, nici pe departe.

3 Pasi de Moarte

Acelasi loc, alta perspectiva

Mai departe, e frumos… frumos si atat ! prea multe epitete si metafore nu prea am pentru a descrie peisajul; te uiti in dreapta e fain, te uiti in stanga e ioi. In comparatie cu alte grupari muntoase, fagarasul e impunator, e “masiv” de la un capat la altu, varfurile sale iesind in evidenta natural, fara nici o urma de exagerare. Fata de Retezat ce se distinge prin varfurile solitare , Fagarasul este mult mai “legat”, astfel si traversarea lui mi se pare mult mai placuta. Chiar si varfurile “mai putin cunoscute” se transforma in “Uh, nice!. “

atingem Arpasul Mic 2461 m, un ciobanas cu cateva sute de oi, ceata si-un caine… coafura rezista

apoi vf Mircii 2461 m si lectie de geometrie…

TRAPEZUUUUL !!!!

Vistea – Moldoveanu;. E ca si cum te-ai uita la Bucegi tu fiind in Ploiesti, departe rau.

Singura portiune din ziua de azi ce parca nu s-a incadrat in acest peisaj fain a fost coborarea spre lacul Podul Giurgiului. Aici genunchii Cristinei au cedat si suntem nevoiti sa facem o pauza mai lunga. Ne schimbam totodata si obiectul intrucat pana pe Moldoveanu pare sa mai fie mult iar noi suntem cam obositi. Am facut cam 3 ore jumate de la Capra pana aici si ar mai fi cam 5-6 ore de lumina insa nu avem chef… mai bine mergem si stam pe iarba la Podragu. Decizia pare sa fie sigur cea mai buna si in momentul in care vorbind cu un grup de straini despre cat mai e pana pe varf primim o explicatie despre cum ei au facut in 2 zile drumul Moldoveanu – Podragu – Podu Giurgiului (avand de gand sa ajunga la balEa leik in seara asta). Cand le zicem ca noi am facut 3h jumate de la “balEa leik” si pana aici au tresarit imediat I-M-P-O-S-S-I-B-L-E , noh, zau ! chiar am facut si pauze si poze ba ne-am mai si speriat de niste caini la un moment dat.

In fine, ajungem in saua Podragu, ne minunam de indicatorul ce spune 3h30 – 4h pana pe Moldoveanu (eu credeam ca sunt maxim 2 h, lejer) si coboram usor prin ceata groasa spre Cabana Podragu .

Marmotzica !!!!!

Tin sa precizez ca am citit diverse opinii pe forumuri legat de preturi si comportamentul personalului de la Podragu, in general negative. Experienta proprie a fost insa una pozitiva si pe viitor voi reveni cu placere aici. Personal mi-a placut ca atat in sala de mese, wc cat si in dormitoare era curat dar si modul foarte ok in care mi s-a raspuns la diverse intrebari. Preturile sunt ok pe partea de cazare (30 RON patul avand in vedere ca esti la peste 2000 m si ai grup sanitar in cabana) insa un pic mai scump pe partea de mancare (aici clar n-as vrea sa mai dau 20 ron pe 2 linguri de pireu cu 2 mini carnaciori).

Seara am petrecut-o in jurul lacului, alaturi de prietenul nostru primusul, cu supa la plic si piure din fulgi.

Bucatarul Sef !

adica apa, sare, rosii, paste si alte legume !

]]> http://mereupedrum.wordpress.com/2011/10/12/concediu-day-6-de-la-balea-la-podragu/feed/ 1 r3dblue DSC00334 DSC00339 DSC00340 DSC00346 DSC00353 DSC00348 DSC00361 DSC00363 DSC00366 DSC00365 http://mereupedrum.wordpress.com/2011/09/21/concediu-day-5-deva/ http://mereupedrum.wordpress.com/2011/09/21/concediu-day-5-deva/#comments Wed, 21 Sep 2011 20:16:46 +0000 r3dblue http://mereupedrum.wordpress.com/?p=799 ]]> Dimineata ne trezim destul de devreme din cauza soarelui arzator…hehe..am schimbat un pic clima. Afara se aude un barbat care vorbeste la telefon si explica cum cu o noapte in urma s-a culcat un pic mai devreme si de dimineata cand a iesit din cort hop era sa cada peste un alt cort care e “fix in fata” lor. Ook. Noi suntem aia..sper ca n-am suparat pe nimeni. Dar atmosfera afara e destinsa; omul pe care tocmai l-am auzit vorbind sta comod intr-un sezlong ingramadit intre doua corturi, cu o bere-n mana. Alaturi oamenii sunt deja in costume de baie la plaja. Noi strangem repede cortul si ne imbarcam cu directia Deva.

Astazi e zi de plimbareala. Planul initial era sa stam 2-3 zile prin oras, sa mergem la bazin, intr-un cuvant sa lenevim. Prognoza insa ne determina sa ne schimbam planurile intrucat se pare ca peste 3  zile cerul n-o sa mai fie asa senin acolo sus, asa ca nu ne ramane decat o zi  pentru plimbat, odihnit .

Deva e un oras frumos, destul de micut si de linistit. Mare lucru nu avem de vizitat aici in afara de cetatea Devei. Fortareata dateaza din 1269, insa o explozie uriasa a transformat-o intr-o ruina 600 de ani mai tarziu.

La cetatea amplasata in varful unui deal, la peste 200 de metri deasupra orasului Deva, se poate ajunge cu telegondola sau .. pe jos pe mai multe potecute umbrite care pleaca dintr-un parc de la baza dealului. Noi alegem sa mergem pe jos si  astfel vedem si centurile de ziduri puternice ce odinioara inconjurau cetatea. Ele urmeaza curbele de nivel si sunt întarite cu turnuri patrate sau circulare si cu porti monumentale.

nu-i nimeni pe'aici..toti merg cu telegondola

portile de care va vorbeam

În incinta centrala se afla ruinele palatului nobiliar. Intr-una din temnitele Cetatii Deva a murit episcopul Francisc David, fondatorul Bisericii Unitariene din Transilvania,  iar legenda vorbeste si despre tunelurile subterane care duc la Castelul Corvinilor din Hunedoara, situat la peste 20 de kilometri distanta de Cetate. Deocamdata nu vedem nici temnite, nici tuneluri, cetatea este in renovare.  Autoritatile promit ca pana in 2013  cetatea va fi renovata in totalitate. Sa speram ca se mai tin si de cuvant. Pana atunci nu se percep taxe de vizitare.

Orasul vazut de la Cetate

..si Cetatea

Ne intoarcem tot pe potecute in timp ce lumea se inghesuie sa incapa in urmatoarea telegondola..

Jos ne mai plimbam putin printre stradute, mancam o inghetata, vrem sa intram intr-o biserica dar ne dam seama ca suntem amandoi in pantaloni scurti asa ca ne razgandim. Nu dupa mult timp ajungem din nou la masina. V-am spus cat era de cald?? Nu, nu v-am spus. Poate nici n-am realizat asa de tare pana n-am intrat in masina care statuse o ora- doua in soare. Incepe sa mi se faca dor de racoarea de pe munte.

Plecam. Ne oprim intr-un hipermarket pentru reaprovizionare apoi plecam spre Cartisoara unde speram ca vom innopta la o pensiune. Bad luck! Ne invartim prin tot satul, dam telefoane peste telefoane, nimeni nu are loc liber. Ajungem in cele din urma la o pensiune unde bineinteles ca nu e loc, dar propietarul are el o cunostinta in Bradu ( adica vreo 20 km inapoi) care are o pensiune. Ne ofticam putin ca trebuie sa ne intoarcem, dar nu avem de ales, trebuie sa facem o baie.

Pensiunea se numeste Popas Hacienda, cazarea este 100 de lei pe noapte, camera dubla, iar conditiile sunt foarte bune. In sfarsit baita intr-o baie si dormit in pat.

Ne pregatim pentru Fagaras.

Popas Hacienda

Cristina,

Dimineata ne tezim bine dispusi. Am dormit mult, in sfarsit.  Vantul nu a batut deloc si a fost o noapte cum nu se poate de linistita. Cu toate astea nu ne trezim cu noaptea-n cap, nici nu ne grabim. Vremea se pare ca va fi si astazi foarte frumoasa, ne dezmortim si usor-usor, strangem tabara de baza si pornim.

strangem cortul

Taul Portii

Obiectivul zilei de azi : Varful Retezat. Din nou avem in spate rucsaci mari. Eu sunt tare entuziasmata, am impresia ca rucsacul e mult mai usor decat acum 3 zile, pe urcare insa aveam sa-mi schimb impresia.

Traseul marcat cu banda galbena si punct rosu porneste de langa paraul Bucurelul (2070m) si incepe urcusul pana la Taul Portii. Pe malul lacului se despart cele 2 trasee, punctul rosu duce la Zanoaga. Noi urmam banda galbena. Aici intalnim un grup de turisti romani care urca tot pe Retezat si  mergem cu ei. Mai schimbam impresii, mai povestesc baietii si atmosfera devine faina.  Peste putin timp ajungem la un stalp indicator vf Retezat- saua Vf Mare. De aici ni se alatura si banda rosie. Intram in Custura Retezatului, prapastioasa pe partea caldarii Stanisoarei si mai primitoare spre caldarea Stirbului. Una peste alta, traseul e tare fain, de la Bucura pana pe varf nu sunt decat vreo 440 m diferenta de nivel pozitiva, asa ca e un traseu foarte accesibil si foarte frumos.  Bogdan are insa o singura nelamurire: de ce cel mai inalt varf din Retezat se numeste Peleaga? Un barbat cu un rucsac din acela vechi cu cadru de metal il lamureste ca Varful Peleaga e mai frumos, ofera o priveliste mai faina, pe cand varful Retezat e doar…retezat asa.

Ajunsi in Saua Retezatului ni se alatura marcajul triunghi albastru pe care aveam sa ne intoarcem. Urcarea pana pe varful Retezat e cea mai sustinuta din traseul de azi. Cativa salvamontisti care refac marcajele ne intreaba daca vrem sa urcam pana pe varf cu rucsacii aia mari. Raspunsul afirmativ din partea noastra ii uimeste putin si ne privesc cam sceptici. 3/4 din urcare o facem cu rucsacii, apoi ne hotaram sa-i lasam jos, ne luam portofelele si telefoanele si dam o fuga pana sus.  Aici e multa lume. Un grup mare de tineri galagiosi stau la taclale langa indicatorul cu Vf Retezat desi e clar ca e inca multa lume care asteapta sa-si faca o poza acolo.  Noi ne bagam, ba chiar ii rugam sa ne faca ei o poza, admiram putin peisajul apoi o luam la vale sa ne recuperam rucsacii.

Varful

hai sa recuperam rucsacii...si sa cutreieram muntii

coborarea de pe triunghi albastru

Paraul Stanisoara

Din Saua Retezatului coboram in zig-zag pe triunghi albastru, pe un traseu destul de abrupt si plin de pietris care mie nu-mi place deloc. Ajunsi la baza Hornului Mare, traseul se intinde frumos si placut piciorului.  Curand ajungem la Taurile Stanisoarei aflate la o altitudine de 2000 m. Traseul devine apoi din ce in ce mai placut, trecem un parau tare frumos, facem o poza, apoi intram pe o poteca “umeda” care serpuieste prin jnepenis. In stanga noastra se vede varful Culmea Lolaia (2180m).

bau

am regasit si traseul

Intram in padure, iar pe partea dreapta a potecii paraul Stanisoara coboara in cascade printre lespezile uriase de piatra.  Apoi incepem sa coboram si sa coboram, dam peste un panou pe care vedem traseul pe care suntem, punctul in care ne aflam si animalele din zona. Ne gandim ca alunarul este un fel de veverita, vom afla la urmatorul panou ca e de fapt o pasare.  Incepem sa mergem in ritm alert spre alergare caci poteca ne imbie si pierdem traseul. Ne intoarcem, observam ca trebuia sa trecem paraul. Incepem sa ne plictisim de drumul asta prin padure, dar nu pot sa spun ca traseul ne-ar fi displaut intr-un fel, ci probabil era dorinta de a ajunge la masina si de a merge undeva sa facem o baie ca tot omul dupa 3 zile cu apa rece de izvor.   Ajungem curand la Cabana Pietrele sau mai bine zis la Cabanele Pietrele, sunt o gramada de cabanute aici, au si camping si vin multi oameni care fac gratare, serbeaza zile. De aici mai avem o coborare prin padure si apoi dam in drumul larg pe care am venit si pe care ceva mai jos facusem stanga spre Gentiana. Drumu-i plin de pietricele din acelea mici si atat de lung incat incepe sa ma usture talpile. Nu-mi vine sa cred cat am mers pe drumul asta miercuri, probabil eram atat de entuziasmati incat n-am bagat de seama cat ii de lung, insa acum, vai. Mai jos este un indicator catre cascada Lolaia 5-10 minute, undeva pe o potecuta in dreapta. Dar nu mai pot, ma dor talpile, Bogdan spune ca nu tine neaparat s-o vada asa ca mergem direct la masina.

Ne imbarcam cu ditrectia camping Cincis. Aici, pe langa faptul ca nu erau dusuri, nici loc de cort nu prea mai era. In camping e muuulta lume. Fiecare cu copil, cu catel, cu bunic. Ne inghesuim si noi intre 2 corturi, ne gandim ca pentru o seara nu incurcam pe nimeni si ne minunam cum toate corturile erau asigurate ca si cand urma sa vina un taifun in noapte aceea. Mancam ceva si ne bagam la somn. Terenul e in panta, toata noaptea m-am trezit pentru ca mai aveam putin si ieseam din cort fara voia mea.

Camping Cincis

Cristina,

Asteptam de mult timp sa scriu povestea primului meu maraton montan. Mult timp mi-am imaginat ce voi scrie, cum voi scrie, ca acum sa nu-mi gasesc cuvintele. Mi-e greu sa descriu amalgamul de sentimente pe care le’am trait cu numai 3 zile in urma.  Si totusi incerc, sa nu se supere nimeni daca n-o sa reusesc. Am zis!
Toata saptamana de dinainte am avut emotii cu privire la maratonul ce urma. E concursul pe care l-am asteptat tot anul si eram curioasa daca pot face fata unui maraton. Ce’i drept am alergat anul acesta si la Maraton 7500 unde atat distanta cat si diferenta de nivel a fost mai mare, insa atunci am facut echipa cu Bogdan, atunci am mers mai mult decat am alergat, atunci am scos 14 ore jumatate. Acum imi propun cu 7 ore mai putin.

In  Cheia vremea e faina de dimineata, la fel pare si sus. Ne aliniem si noi la start
undeva in plutonul median. Incepe numaratoarea inversa la ora 9.00. Eu ma chinui sa-mi deschid mp3-ul. Cand se pleaca inca nu reusisem, dar il deschid pe parcurs. Cateva sute de metri se alearga pe asfalt. Destul de multa lume pe margine care face poze puhoiului de oameni ce se avanta in munti.
Urmeaza prima panta si prima oprire. Bogdan e imediat in spate si ma mustra putin. Dar se termina panta si incep sa alerg. Drumul nostru cauta usor usor iesirea din Cheia si ne afunda in padure. Alerg portiunile de plat si merg cat se poate de repede pe portiunile in panta. Cu toate astea am impresia ca sunt prea in spate. (Nu stiu cum se face ca nu pot sa scap la nici un concurs de sentimentul asta). Urmeaza un “photo jump” de care multi concurenti nu cred ca au stiut ca nu prea i-am vazut sarind, oricum o idee excelenta a organizatorilor, apoi din nou plat si il depasesc pe domnul Cristian Chiurlea, un domn care la 72 de ani “le da ceata” multor concurenti mult mai tineri. Pe urmatoarea urcare ma depaseste Mihaela Puiu-o tipa dintre fruntasele clasamentelor de gen-si ma intreb ce a patit de e asa in spate (exclud din start posibilitatea ca eu sa ma aflu in fata). Incerc sa ma tin dupa ea si mi se pare ca are un ritm perfect. Merge tare acolo unde se merge, alearga si depaseste acolo unde se alearga. Un timp tin ritmul ei. Apoi dispare. Traseele de semimaraton si maraton se despart curand, iar noi urmam poteca pe banda albastra, la vale. Alerg. Am doi “iepuri” in fata pe care ii ajung si un tip care alearga in spatele meu dar care nu se incumeta sa depaseasca asa ca ma forteaza oarecum sa tin ritmul. Alerg alaturi de 3 baieti pana la iesirea in forestier. Ma opresc putin si deodata imi aduc aminte de cuvintele lui Bogdan care ma izbesc ca o palma grea : “forestierul o sa faca diferenta”. Asa ca incep sa alerg din nou si, surprinzator, ma simt bine. Aici ma ajunge domnul Hadrian Lupu, care a alergat maratonul in sandalele indigene huaraches si s-a descurcat de minune..felicitari!  Ma recunoaste din filmuletul de prezentare, schimbam cateva cuvinte si ne despartim. Urmeaza o urcare de 200-300 m care a fost adaugata anul acesta. Portiunea asta nu o stiu dar banuiesc ca trebuie sa se termine repede. Si asa se si intampla.
Pentru a ajunge la CP3 trebuie parcursa o bucla, care te duce si te intoarce pe acelasi drum. Aici am sansa sa-i vad pe cei din fata mea si sa apreciez cam pe unde sunt. Totodata vad oameni pe care altfel nu am nici o sansa sa-i vad alergand in concurs. Trec, pe rand si pe langa ai nostri, toti sunt in fata: Adi, Bogdan, Paula, Dragos, ca sa nu mai zic de Vasile care cred ca deja urca spre Ciucas   Aproape de CP3 o zaresc pe Mike care de’abia plecase din post si raman putin surprinsa. La Cp3 nu pot sa beau decat un pahar de apa ca nu mai era. Fetele spun ca aduc repede, dar nu e timp de stat. Iau cateva boabe de strugure si pornesc. Ma tot intrebam cand alergam spre cp de ce merge aproape toata lumea la intoarcere, acum o iau si eu la pas. Am obosit putin. Merg, merg pana cand ii vad pe cei din fata mea ca incep sa alerge. Alerg si eu. Curand
insa vine urcarea. Probabil cea mai grea urcare din concurs. Luasem un gel la cp 3 si am baut multa apa dupa el. Ma tem sa nu fi ramas fara tocmai pe urcare. La un moment dat de sus vin niste caluti. Niste caluti dezlegati. Vreo 12 asa. Ma sperii putin si ma lipesc de un copac. Unul dintre ei, speriat si el probabil de mine, incearca sa ma ocoleasca urcand pe panta..se dezechilibreaza si cade.
Oook..hai sa incerc sa-i ocolesc eu. Cand in spatele lor ce sa vezi..2-3 carute cu cate 2 cai coborau fix pe drumul nostru. Nu prea potsa-mi imaginez cum au ajuns ei pana jos pe drumul ala.

Ma ajunge din nou Handrian. Schimbam cateva cuvinte despre cai si se termina urcarea asa ca incepem sa alergam. Din spate ne ajunge o fata cu tricou albastru, care m-a si depasit si dupa care am incercat sa ma tin mult timp.
Cp 4 vine ca o binecuvantare. Oamenii de aici au multa apa rece de izvor. Imi umplu si camel-back-ul si una dintre fete ne spune ca suntem la km 22. Nu-mi vine sa cred ca a trecut deja jumatate din distanta. Daca eram la semi, as fi terminat dupa 22 de km. Acum mai am inca pe’atat. Dar mai am resurse. Cel putin asa imi spun, caci de alergat nu mai pot alerga. Incep sa ma intreaca persoane pe care nu le-am mai vazut pana acum pe traseu. Ii vad cum alearga, incerc sa ma tin dupa ei, dar nu pot si ii pierd rand pe rand pe toti.

La cp5 din nou multa apa, din nou imi umplu rezervorul. Ma opresc insa sa iau un gel si ma asez in fund sa ma odihnesc 2-3 minute. Jur ca nu m-as mai fi ridicat de’acolo. Ma simteam asa de bine. Plus ca fetele din cp imi spusesera sa trec pe la cabana Ciucas la intoarcere sa mananc. Vai ce foame imi era. Si cand ma gandeam ca mai am destul pana sa ajung din nou la cabana.. Intr-un final ma ridic si plec spre maretul varf Ciucas. Se vad oameni insirati pe urcare, altii trec pe langa mine, ei deja au terminat urcarea. O vad pe Mihaela Puiu si pe Diana Vasiac. Merg extraordinar fetele astea. Un pic mai sus il vad pe Adi care-mi striga “hai, hai mai cu viata”. Ma gandesc ca Bogdan ar trebui sa fie in spatele lui Adi, dar nu se vede. Incerc sa ma tin dupa doi tipi din fata mea. Tricou albastru si tricou verde. Cel albastru se uita constant in spate, cred ca se teme sa nu-l ajung. Insa sus pe Ciucas nu numai ca-l ajung, dar plec inainte.

Varful Ciucas

Acum tinta ramane doar cel verde, de care ma apropii la 5-6 pasi. Cobor in viteza, in tura de recunoastere nu ma asteptam sa merg asa de repede pe’aici, dar ma simt bine, genunchii sunt la locul lor si mi se trezeste din nou spiritul de competitie. La cabana Ciucas insa ma opresc sa mananc zdravan. Imi era o foame incredibila asa ca aleg masa si il las pe verde sa coboare singur. Aici e si Carmen care imi spune ca baietii au trecut “de mult”. Ma tot gandeam pe drum oare ce inseamna “de mult”. Coborarea asta n-o pot alerga. Albastru trece si el in viteza pe langa mine. Stiu ca aici undeva trebuie facut stanga din forestier pe banda galbena. Vad insemnele Ciucas pe indicator, cam mici ce’i drept. Nu stiu de ce dar am impresia ca albastru s-a dus in jos. Nu-l vad asa ca nu pot sa strig, sper doar sa-si dea seama la timp. Toata banda galbena am fost singura. Toata banda galbena am mers-o. Ca si coborarea aia pe forestier de altfel. Pe indicator scria 1 ora- 1 ora jumate pana la cabana muntele Rosu. Am facut o jumatate de ora. In mers. Ma chinuiam sa alerg, dar nu puteam parca sa-mi misc picioarele.  Ma gandeam ca arat penibil cum ma chinui eu asa sa alerg. La cp 6 e km 36. Cei din punctul asta ma intreaba daca ma simt bine, daca nu vreau cumva sa abandonez. Cum sa abandonez la km 36?? Mai am putin pana la finish si timp destul. Recunosc ca pe banda galbena mi-au trecut prin cap o gramada de prostii.  Ma gandeam ca in ritmul pe care tocmai il dobandisem n-o sa ajung prea curand, ca o sa-mi scot numarul si n-o sa trec poarta de finish asa tarziu, ca sa nu mai zic de blog. Eram dezamagita de mine. Pe punct albastru insa se schimba un pic starea de spirit. Incep sa alerg la vale, usurel, dar ma misc.  Se vede in spate cineva si ma ambitionez mai tare. Curand insa ma va depasi. Era domnul Chiurlea care coboara extraordinar. Imi striga “hai, hai”. Nu pot mai tare de’atat. Mai vin 2 tipi, incerc sa ma tin dupa ei si mult timp reusesc. Apoi urmeaza forestierul, imi aduc aminte ca anul trecut era undeva prin zona asta un indicator cu 3 km, acum am vazut unul de 5km mai sus si inca nu-l vad pe cel de 4km. Alerg alerg. Un tip turist e cu 3-4 copilasi in drumul meu. Se opreste, ma aplauda si le spune si celor mici “copii, hai aplaudati”. Ma aplauda toti pustii. Le multumesc frumos si alerg mai departe. Am uitat sa spun ca am luat un gel pe punct albastru. Nu stiu daca ala m-a pus in miscare, cert e ca alergam bine si parca nu mai eram aceeasi persoana de pe banda galbena. I-am pierdut pe baieti, dar se vede…podul?!?! Gata, intru in Cheia?? Parca prind mai tare avant, trec pe sub pod si alerg pe stradutele pietruite din Cheia. Au trecut 8 ore de cand luasem startul. Alerg chiar si ultima panta dinainte de poza si nu, nu alerg pentru poza, doar ca ma simt bine si simt ca pot. Inainte sa fac stanga pe asfalt insa ma opresc 4-5 pasi sa-mi trag sufletul si sa ma prregatesc pentru finish. Aici sunt Sis-urile care fac tot timpul o galerie excelenta, apoi ma vad ai mei si am parte de cel mai frumos finish ever. Va multumesc mult.

finish - 8:00:40

As mai avea de adaugat ca si portiunea de finish in sine e cea mai frumoasa de la toate maratoanele. Vezi de departe poarta spre care iti arunci ultimii pasi, cea pentru care ai alergat tot maratonul. E minunata senzatia pe care o traiesti ca finisher si ma bucur ca de data asta am ajuns la finish dupa 42 de km si 8 ore de la start. Sunt sigura ca vor urma multe maratoane de’acum si de’abia astept.

“The body does not want you to do this. As you run, it tells you to stop but the mind must be strong. You always go too far for your body. You must handle the pain with strategy…It is not age; it is not diet. It is the will to succeed.” Jacqueline Gareau

Cristina,

Asa cum se vede in enumerarea obiectivelor traseului nostru, ziua a 3-a a fost cea mai lunga in Retezat pana acum. Vremea s-a mai imbunatatit asa ca avem de gand sa acoperim si ce nu am vazut ieri (Saua Bucurei si Vf Bucura).
Plecam in jurul orei 10 de la corturi si urcam 20 minute pe banda albastra pana in Sa unde avem sa facem un popas de alte 15-20 minute pentru a da telefoane pe acasa (in tabara de corturi  nu este semnal; cam nicaieri in partea sudica a Retezatului nu este semnal). Rugam pe cineva sa ne faca si noua o poza iar la plecare, sesizand un pic din accentul moldovean, il intreb de unde e… “de la Galati”.. corect! de la Galati, d’apai cum de unde?

Sus in varf, aglomeratie, un grup de straini cu rucsaci mari. (v-am mai zis cumva ca in Retezat nu se vorbeste romana? daca stii engleza e bine, daca nu.. macar ceha, poloneza, ungureste.. ceva.? ) Mare ne este mirarea cand vedem 3 mogaldete hop tzop pe pietre. Echipati cu bete de trekking de dimensiuni potrivite, rucsacel in spate si multa voie buna isi fac aparitia pe varf insotiti de parinti. Cred ca au maxim 20 de ani impreuna (le-am facut poze sa aratam si noi acasa, na ca se poate !). Mai stam la 2-3 poze cu varful si coboram mai departe pe banda rosie spre Judele.

Varful Bucura

O fetita

si 2 baietei

Traseul nostru coboara 10 minute pana intersectam banda galbena (ce merge pe varful Retezat) iar noi facem stanga spre saua Academiei. Suntem la limita rezervatiei stiintifice Gemenele si putem vedea cu usurinta Taul Stirbului si Taul Gemenele. Mergand asa din piatra in piatra si asteptand pe diverse pasaje ca unii sa urce, altii sa coboare ne intalnim cu alt grup destul de numeros care ne intreaba de unde venim…. “din saua Bucurei? pai, si nu v-ati intalnit cu un grup mai mare? da da, baietii din Galati !” … cum o dai, cum o dregi tot intre Prut, Siret si Dunare sfarsim.

Saua Academiei si vf Judele

Ajunsi in saua Academiei avem o mica dilema. Varful Judele se vede undeva in fata insa nu am dat inca de marcajul punct rosu care urca acolo. Conform hartii trebuie sa mergem pe banda galbena pana la intersectie si apoi sa schimbam semnul, conform situatiei din teren pare logic ca intersectia sa fie aici.

Cine numeste, fara greseala, toate lacurile din imagine are nota 10 !

Nu gasim marcajul asa ca incepem sa coboram spre niscaiva lacuri (am citit apoi acasa ca ar fi Taul Portii si Taul Agatat) si cand aproape s-a ispravit coborarea ne intalnim cu alt cuplu ce urca insa, intrebam in treacat daca au idee de punct rosu si cum ajungem pe Judele… raspunsul vine promt: “pai si noi tot acolo mergem, trebuie sa fie marcajul sus in sa, pana aici a fost destul de slab”. Cam ofticat ca trebuie sa urcam la loc, ne intoarcem si-mi propun ca pe viitor sa fiu un pic mai atent. Din pacate ajungem inapoi in sa si oricat ne-am stradui chiar nu putem gasi drumul pe acolo. incercam o varianta ce pare a carare dar nu este decat o custura destul de periculoasa deci clar nu e pe acolo. Avem norocul sa fie vremea buna si vedem in departare poteca ce urca pe Judele; o urmarim cu privirea si este clar ca ea porneste de undeva mai jos asa ca ne intoarcem si coboram iar (le zic si celor 2 tovarasi de mai devreme ca “nu-i aicea finishul”). Nu mai avem rabdare sa mergem tot drumul cum trebuie pe marcaj asa ca o luam de-a dreptul printre pietre si iarba uda. Ne ajuta mult si grupul de cehi (asta aveam sa vedem mai tarziu ca ei sunt) ce ne ajutasera in prima seara sa punem cortul intrucat sunt foarte multi risipiti in mai multe grupulete pe tot drumul. Cand dam in poteca, surpriza.. fix in spatele nostru urca tipul ce ne-a adus cana cu ceai cald in prima seara si cativa dintre cei care au ajutat la propriu cu montatul cortului. Se indreapta si ei spre Lacul Zanoaga cu gandul sa puna corturile acolo pentru ca a doua zi sa coboare. Sunt destul de informati si stiu ca nu au voie acolo cu cortul decat 1 zi (eu care citisem destul de multe info cu retezatul inainte de concediu nu aflasem acest lucru).

Spre Zanoaga, drumul din dreapta Zanoaga de la departare

Si de la apropiere

De la Judele la Zanoaga noi mai facem cam o ora, o coborare accidentata pe pietre mari si apoi un fals plat pana deasupra lacului.Ajungem la cabana salvamont in jurul orei 2.15 iar pana la 3, leneveala ! Foarte de treaba si salvamontismul si ceilalti prezenti in jurul cabanei. Ne ofera ceai, bomboane si stam la taclale ; intre timp apar si cehii si pana ne decidem noi sa plecam ei au tabara generala deja montata. Le precizam celor de la salvamont care va fi traseul nostru mai departe, Crucea Traznitului si apoi pe culmea Slaveiului inapoi la Bucura si ne asigura ca “la cum mergem” in 2h30 suntem acolo. Descrierea traseului nu prea o gasisem nicaieri pe net asa ca ma simt dator sa s-o spun pe indelete.
1. traseul nu e de doar 2h30′… noi am facut 3h30 (mers normal, fara pauze, poate doar ultima coborare inainte de Bucura sa fi fost facuta mai incet pentru ca genunchii Cristinei tipau de durere)
2. e frumos dar nu prea. Initial cobori printr-un culoar de jnepeni apoi pe cursul unui parau pentru ca pana la intrare in padure sa traversezi si o mare poiana unde balariile trec lejer de genunchi.

Printre jnepeni si pe cursul apei

3. Daca esti un pic obosit si dupa ce ai vazut cateva peisaje faine intr-o zi, drumul pare cam monoton. Dupa ce ai vazut Peleaga, Bucura, Judele, Zanoaga nu mai ai chef sa mergi 3 ore printre balarii. Partea aiurea este ca desi noi trebuia sa mergem N-E, am mers S-E cam 1h 30 (stiam de pe harta ca e asa, stiam de pe harta ca e lung). Un pic demoralizat pentru noi a fost faptul ca desi salvamontismul estimase 2h30 noi ne tot indepartam de Bucura si parea cam imposibil sa facem timpul avand in vedere cat urma sa ne intoarcem.
4. Odata iesiti din jnepeni, buruieni and so on intram in padure si coboram sustinut ceva timp. Marcajul e bun deci nici un stres pe partea asta insa pare ca nu se mai termina coborarea.
5. Ajunsi in fundul pamantului (da, sigur acolo era fundul pamantului) trecem apa, ne udam la bocanci si incepem sa urcam; o urcare medie in zig-zag prin padure. Mie aici mi-a placut, de fapt… nu pot sa spun ca mi-a displacut cu totul acest traseu doar ca nu stiam cat mai avem iar timpul estimat de salvamontist corelat cu faptu ca inca nu ajunsesem la punctul de cotitura m-a agitat putin.
6. Ce am coborat mai devreme trebui sa urcam acum insa pare ca mergem mai bine la deal asa ca iesim repede din racoarea padurii in zapuseala dintre jnepeni si apoi la celebra Cruce a Traznitului. Acu na! spuneti si voi… merita chinu??  Cristina inca nu crede ca asta e “crucea” asa ca fac poze in jur sa-i arat si acasa ca nu mai era nimic pe o raza de multe sute de m.

Crucea Traznitului

7. De la Crucea Traznitului si pana la Lacul Bucura ne-am mai descretit fruntile un pic. Chiar daca mergem ba pe curba de nivel, ba pe o pajiste intinsa macar vedem locul unde trebuie sa ajungem, vedem peisajul din jur (adica iar ceva lacuri… probabil Taul Slaveiului si Tau Turcel dar nu pot baga mana in foc pentru aceste informatii)

pas cu pas

Tau Slaveiului

Cu siguranta aceasta a fost cel mai lung traseu facut de noi in Retezat dar nu ne-a parut rau deloc. Am reusit sa vedem tot ce ne-am propus si chiar daca am adormit in jur de 9.30 am adormit foarte multumiti.

Bogdan,

PS: Cea mai frumoasa poza a zilei:

Panorama: Lacul Zanoaga

PS 2: Cum aveam nevoie de apa pentru piureul de fulgi si pentru supa am plecat linistit spre izvorul de langa cabana Salvamont imbracat in treningul meu de “campanie”

Traseu: Lacul Bucura – Vf Peleaga

Astazi avem de gand sa ne trezim de voie avand in vedere ca toata noapte am deschis ochii pentru inspectiile cortului asa ca scoatem nasul din cort abia pe la 9. Vremea e putin mai buna asa ca scoatem si hainele ude sa le punem la uscat, verificam inca o data cortul, mancam si pregatim planul de azi.

Dimineata pe racoare punem rufele la soare.

 Daca vremea ramane cat de cat ok si avem ce vedea ideea ar fi sa merge pe vf Peleaga (2509m) apoi pe vf Papusa (2508m), Curmatura Bucurei, vf Bucura si retur la corturi; destul de lungutz avand in vedere ca am plecat abia pe la 11-12, dar macar sa fie vreme buna.

Cristina

20 de minute mai tarziu, pe varf

Taurile din Valea Rea

Din pacate vremea nu este cu noi nici de aceasta data si un nor negru acopera varful. Odata cu el, incepe sa  bata iar vantul si in cateva minute se mai vede doar 10 m in fata, 10 m in spate; minunat, ce mai ! NOT !
Cu toate acestea, terminam urcarea si incercam sa surprindem cat mai multe prin putinele gauri din nori. Frumos aici, pacat ca e cam frig si privelistea cu portia.

Avand in vedere vremea consultam harta si lasam pe alta data vf Papusa. Dureaza cam 1h30 dus, 1h30 intors conform indicatorului asa ca preferam sa continuam pe banda rosie spre Curmatura Bucurei si sa atingem restul obiectivelor din plan.
Socoteala de pe traseu nu se potriveste cu socoteala de pe varf asa ca dam iar intr-un val gros de ceata si vant , cum nu se putea mai prost asa ca ne retragem usurel catre Bucura pe o carare marcata cu momai.
Restul zilei il petrecem la cort, o plimbare in jurul lacului si un ceai la cabana Salvamont.

Bogdan                                             

Dezavantajul turelor scurte de weekend este faptul ca nu poti ajunge in muntii mai indepartati si nici nu poti face trasee mai lungi fara a te grabi sau a te intoarce luni dimineata la serviciu mort de oboseala. Pentru astfel de ture, in care vrei sa admiri peisajul, vrei sa faci poze si sa te plimbi exista zilele de concediu asa ca pentru vara lui 2011 ne-am propus o excursie pe cinste, doar eu si fata mea. Niciunul din noi nu mai fusese in muntii Retezat si niciunul din noi nu mai fusese pe varful Moldoveanu asa ca acestea au fost principalele obiective ale excursiei.  Mai mult de atat, aveam de gand sa facem traseele de creasta din Retezat, incluzand aici varfurile Peleaga, Papusa, Retezat, Bucura, Judele si sa vedem cat mai multe lacuri. Pentru Fagaras ar fi fost frumos daca reuseam parcurgerea crestei intre Negoiu si Moldoveanu iar ultima zi de concediu era rezervata concursului Geiger MTB de la Sibiu. Cu exceptia varfului Papusa am reusit sa facem tot ce ne-am propus iar voi, daca veti avea rabdare, o sa cititi ispravile noastre relatate pe zile, cat mai detaliate si cu cat mai multe poze

Day 1.
Traseu auto: Bucuresti – Pitesti – Sibiu – Sebes – Hateg – Ohaba de sub Piatra – Nucsoara – Carnic
Traseu perpedes: Carnic – Cabana Pietrele – Cabana Gentiana – Lacul Bucura (campare)

Plecarea din Bucuresti o dam la 6 fix asa cum cu greu reusim in alte ocazii, pe o ploicica mocaneasca iar primul popas il facem abia pe Dealul Negru sa mancam niste mici. Drumul continua conform cu specificatiile de mai sus si dupa ce iau si o amenda pentru nefolosirea luminilor de intalnire pe drumurile publice ajungem undeva in jurul orei 14.00 la Carnic unde lasam masina si ne pregatim de drum. Pentru cine vrea sa ajunga aici trebuie sa stie ca are doua posibilitati de a lasa masina: fie intr-un camping la intrarea in Carnic, pe stanga, pentru 5 ron pe zi fie putin mai in fata intr-o parcare mare, gratis. Spre surprinderea noastra, sunt foarte multi oameni pe aici asa ca ambele variante pot fi ok, noi am ales sa o lasam contra cost in camping la o tanti foarte dragutza. Pe drumul intre Nucsoara si Carnic se poate merge fara probleme cu masina desi este neasfaltat si plin de pietre insa pentru cei ce tin la masina va parea interminabil.. sunt doar 5 km.
Tinta noastra pentru prima zi este sa ajungem la lacul Bucura unde avem sa campam pentru urmatoarele 3 zile asa ca ne luam rucsacii in spinare si incepem usurel pe drumul plin de pietre ce, culmea, merge la cabana Pietrele. Urmam cuminti banda albastra spre cabana Pietrele si dupa circa 1 h ajungem la o bifurcatie: triunghi albastru in stanga spre Gentiana , banda albastra mergand mai departe la cabana.

Frumos pe aici

Trecem un podet peste un parau si in nici 10 minute avem sa ajungem in cea mai frumoasa padure pe care am vazuto pana acum,.. poze ! poze !… pfff.. nu iese in poze cat de frumos e aici !! Ne resemnam si continuam in urcare usoara spre Gentiana unde ajungem cam in 2h30′ de la plecarea din Carnic.

nice nice nice !!

Fetita pe drumul cel bun

Foarte multe cascade faine in Retezat

Din multe alte bloguri auzisem ca aici se gaseste cel mai bun ceai din Retezat, din pacate insa nu este facut focul, implicit no tea ! Cum nu am mai fost prin aceste locuri ne simtim nevoiti sa intrebam pe toata lumea cat estimeaza ca vom face pana la Bucura; pe indicator scrie 2h30-3h, un grup ne avertizase inainte insa ca nu avem timp sa ajungem sus pe cand cabanierul spune ca la cum mergem in 2 ore avem si cortul montat. Avand in vedere timpii estimati si convingerea ca pana la ora 20.00 ar trebui sa fim deja la caldurica in sacii de dormit (era ora 17.30) plecam mai departe in ciuda norilor amenintatori ce ne-au insotit toata ziua si a picaturilor de ploaie ce au inceput sa se simta. Incropim repede o pelerina de ploaie pentru izoprene si dai si urca si dai si urca.
Cam in 1h iesim undeva in gol alpin aproape de lacul Pietrele de unde dam cateva telefoane acasa si mergem mai departe in ideea ca urmatoarea sha sigur este cea din care va trebui sa coboram la lac. Drumul incepe sa urce din ce in ce mai mult (bine.. poate nu era drumul ci oboseala dupa o noapte cu 4 ore de somn, apoi 8 ore de condus pana acolo + 4 ore de drumetie cu un rucsac destul de greu cum nu am mai avut de mult). Mai mult decat atat incepe din nou sa picure din ce in ce mai tare… tare, adica cu grindina vantul bate, ranile ma dor, vorba baladei populare. In cateva minute vremea se inrautatesete destul de rau si tot ce ne dorim este sa ajungem cat mai repede in saua Bucurei pentru a avea de unde cobori. Nu am pelerina pentru ca era nevoie de ceva sa apere izoprenele iar bucatile de gheata ma zgarie pe fata, vantul bate destul de tare si nici nu stim cat mai e pana sus… 5 secunde de panica. Cristinica nu se pierde cu firea si merge fara sa comenteze nimic ceea ce ne ajuta sa terminam totusi destul de repede urcarea si sa gasim indicatorul salvator… 30minute spre lacul Bucura.
si dai si coboara si dai si coboara.. vizibilitate undeva maxim 5-10 m noroc ca traseul pe aici este marcat cu ciuda, semne pe fiecare piatra si in 15-20 minute vedem primele corturi. Nu va pot descrie bucuria din acel moment… parca as fi descoperit America, nu lacul Bucura. Cu cat ne apropiam cu atat mai rasarea cate un cort, doua, trei… douazeci, treizeci… puzderieee !!! Din ingrijorarea ca nu mai ajungem la locul din campare trec in ingrijorarea ca nu gasim un loc de cort cat de cat protejat de vantul amenintator. Aici, in zona de campare, au fost ridicate de oameni adevarate cazemate pentru a proteja corturile de vantul naprasnic, avand in vedere ca e miercuri ma asteptam sa gasim si noi una libera insa se pare ca nu avem noroc. Dam rotocol de cateva ori si cum nu gasim nimic incercam sa ne puntem strategic, in mijlocul altor corturi, poate poate o fi bine… repet.. vantul bate cum n-am mai vazut vreodata, miscand chiar rucsacul lasat jos.
Pe moment nu realizez ca va fi un chin sa pun cortul asa ca ma apuc singur de el … noroc cu niste baietasi “need some help?”… mmm… bai, daca esti asa de gashca.. da.. as avea, de ce nu? si uite ca in nici un minut se strang cam 7-8 oameni dornici sa ma ajute. In mintea mea, cu gandul meu eram putin contrariat si nu stiam ce naiba se grabesc asa… stai frate usor, bem un paharel, spunem o gluma, mancam o aluna.. ca montam si dracia.. Noroc ca m-am dezmeticit repede… la cum batea vantul betele diagonale nu putea fi montate in nici un fel ce sa mai spunem de intreaga folie interioara care se facea parasuta la fiecare repriza de vant. Tam-nesam il vad pe unu din baieti putin mai agitat decat restul, cu un segment din betele diagonale si cu niste ochi mari !! “it broke”… futui, raspund eu mai rasarit; ma gandesc deja ca nu avem cum dormi asa si ca e posibil sa merg la salvamont sa-i rog sa ne gazduiasca, cineva din grup rosteste aproape imediat cu voce tare gandul meu de parca m-ar fi auzit; pfff..
Cum totusi cineva acolo sus ma iubeste si m-a iubit tot timpul apare o domnisoara care ne zice ca “this is not a good place”… bai, esti nebuna?? da, ne-am prins doar ca nu avem unde (asta tot in mintea mea cu gandul meu am ziso).. ” i found a good place after that big rock”… opa.. stai asa ca-mi esti deja simpatica, unde unde unde? si uite asa ne mutam toata gashca.. 7-8-10 oameni , unii carandu-ne cortul, altii rucsacii (recunosc.. ma simteam spectator.. ) dupa piatra aia mare de spunea distinsa; spre surprinderea mea aici era si o cazemata facuta cu pietre asa ca ne-am reapucat de montat cortul. Ca sa nu mai rupem nimic din prea multa frenezie ii opresc pe toti si le explic ce unde trebuie sa vina si pasii de montare; ma asculta cuminti si apoi totul este gata; spre surprinderea mea, pe cat de repede au sarit sa ne ajute pe atat de repede au disparut incat nu am apucat sa multumesc tuturor… am auzit doar un “keep dry”.
Urmatorul pas este sa o bag pe Crisu in cort si sa-i pasez rucsacii pentru a scoate din ei lucrurile de care aveam neaparat nevoie iar eu mai dau o tura cortului pentru a verifica asigurarile, a mai prinde un arici, a mai bate 2-3 cuie care erau puse doar de forma and so on. Ulterior intru si eu in cort si impreuna incepem sa stergem apa din interior ( va amintiti ca ne-a prins grindina la un moment dat?.. ei bine, la Bucura era doar ploaie… ploaie si vant asa ca s-a cam udat si folia interioara ) . O alta surpriza placuta a fost ca unul din baietii ce ne-au ajutat au venit la noi cu o cana de ceai fierbinte ca sa ne incalzim, sa-i dea Dumnezeu sanatate ! Cand am iesit sa le innapoiez cana si sa le multumesc din nou am aflat ca sunt un grup de 40 persoane veniti din Cehia iar pentru ei era deja a 5-a noaptea in Retezat. Foarte tare !

Incercam sa incropim o supa

Am reusit sa ne schimbam si sa punem primusul in functiune pentru 2 supe cu rosii si taitei si apoi a urmat prima noapte in cort in care mi-a fost frica de faptul ca e posibil sa ne zboare vantul. A trebuit chiar sa ies de doua ori afara in timpul noptii pentru a reface o asigurare insa per total a fost ok si casuta mobila nu a avut de suferit.

Avand in vedere conditiile, nu prea avem poze din prima zi insa recuperam in posturile urmatoare,

Va urma,

Bogdan