O piesa profunda, “ciudat de actuala”, “Sinucigasul” se desfasoara intre 2 replici contradictorii ale aceluiasi personaj: “Viata e minunata” si “Viata nu are sens”. O piesa scrisa cu un curaj nebun de un tanar al carui talent a fost sugrumat; chiar una dintre propiile replici pare a-i descrie destinul : “Daca nu am reusit sa inving cu viata, voi invinge cu moartea”.
In sfarsit, o piesa complexa intr-o distributie extraordinara, o excelenta regie a reactiilor umane, un spectacol unic, marcant.
Pe Dan Puric l-am citit, l-am ascultat, dar nu l-am vazut niciodata jucand. Merita vazut. Merita apreciat.
Dan Puric este un actor desavarsit, iar in ‘Sinucigasul’ interpreteaza impecabil un text care imbina perfect tragicul si umorul tandru.
Decorul este esentializat,dar cu un puternic impact vizual si emotional. Spatiul pe scena este mai mult liber, cele cateva lucruri apar si dispar, subliniind aspectul efemer al vietii. Zgomotul produs de usile care se inchid si se deschid in mod repetat si cele 13 ceasuri din spatele scenei pot fi sugestia unei lumi aflate in continua miscare si transformare, a unei fugi permanente.
Ajuns sinucigas fara voie, Semion Semionovici Podsekalnikov intra in jocul celor care-i doresc moartea atat de mult incat i-o cumpara. Naiv sau poate doar incercand a atrage atentia din postura de victima, Podsekalnikov isi amenintase soacra si sotia disperata ca se sinucide. Situatia insa a scapat usor de sub control si acum se vede impins de la spate catre moarte. Se agata obsesiv de o intrebare ‘cat este ceasul?’ sperand sa obtina o amanare. Dar n-o obtine. De la saltul nebun catre ideea de sinucidere, eroul incearca acum sa se agate de orice fir de ata pentru a amana gestul necugetat.
Nu-mi place sa povestesc, probabil nici nu ma pricep, dar ‘Sinucigasul’ nu este o piesa pe care s-o povestesti. Ea merita vazuta, traita, simtita.
Mi-a mai placut mult rolul copilului surdo-mut,in interpretarea superba a lui Nikita Dembinski, fiul Ilincai Goia, care incearca să redea realitatea in felul lui. In agitatia de pe scena, el pare a fi singura nota calma, singurul care desi nu aude si nu vorbeste, e capabil sa inteleaga lucrurile pe care ceilalti nu le inteleg. Linistea sa interioara si gesturile calde emotioneaza si sensibilizeaza.
Cristina,
dap, e draguta! am vazut-o acum vreo 2 ani…:)
De: Rosemarie pe decembrie 23, 2011
la 20:29
Da, e o piesa care merita vazuta. Si, da, Dan Puric e un mare actor. Merita sa-l vezi si intr-un spectacol de mima, e absolut genial. Uita-te si la spectacolele trupei lui ( Passe Partout DP), sunt creative si pline de viata.
De: Carmen pe ianuarie 3, 2012
la 21:57
Multumesc frumos pentru sugestii, Carmen.
De: r3dblue pe ianuarie 5, 2012
la 01:02